Tulburări emoţionale care se acutizează în timpul verii

Unele persoane se simt mai deprimate vara, iar cauzele sunt multiple. Ce tulburări emoţionale se pot declanşa vara şi cum se manifestă
  • Publicat:
Tulburări emoţionale care se acutizează în timpul verii

În timpul verii pare că toată lumea este cu gândul la vacanţă. Iar asta ne face să fim mai energici, mai bucuroşi, mai încrezători. Sunt însă şi persoane care resimt doar tristeţe, pesimism, lipsa dorinţei de a mai spune sau face ceva.

Ce se întâmplă cu aceste persoane, de ce se simt astfel?

Cauzele pot fi multiple şi pot diferi de la o persoană la altă, în funcţie de o numeroşifactori. Psihoterapeutul Constantin Cornea ne-a ajutat să identificăm cele mai frecvente cauze ale depresiei estivale, dar şi alte posibile tulburări emoţionale care se pot înrăutăţi în timpul verii. 

Cauzele depresiei estivale

Printre cele mai întâlnite situaţii ce duc la depresie estivală putem enumera următoarele elemente:

  • o boală gravă a persoanei respective – o afecţiune gravă sau decesul unei persoane dragi
  • nemulţumiri legate de relaţia de cuplu – neînţelegeri, certuri, păreri diferite legate de anumite aspecte de viaţă, diferenţele de salariu sau de poziţie socială, o viaţă sexuală nesatisfăcătoare, viziuni diferite de creştere şi educare a copilului
  • nemulţumiri legate de locul de muncă – suprasarcină profesională, salariul nesatisfăcător, lipsa posibilităţii de a pleca în concediu sau zilele libere prea puţine
  • nemulţumiri legate de viaţă socială – lipsa hobby-urilor sau imposibilitatea din perspectiva financiară sau a timpului de a petrece timp de calitate, pentru a face un sport, pentru a viziona un film sau pentru a citi o carte
  • acutizarea unei adicţii legate de droguri sau alcool – acestea pot da stări de depresie sau anxietate destul de grave
  • nemulţumirea legată de aspectul fizic
  • anumite nerealizări, examene ce nu au putut fi date sau pe care persoana în cauză nu le-a putut trece
  • anumite dorinţe personale legate de carieră, timpul liber, dorinţa de a avea un partener de cuplu sau lipsa prietenilor alături de care să poată petrece un timp de calitate

Ce alte tulburări emoţionale se pot declanşa vara şi cum se manifestă

Pe lângă depresie – oamenii se simt abătuţi, trişti, pesimişti, nu mai au chef de nimeni şi de nimic – există şi alte tulburări de natură emoţională care îşi pot face simţită prezenţa în timpul verii. Iată care sunt acestea şi cum pot fi recunoscute:

Anxietatea – persoana respectivă se teme tot timpul că ceva rău, neprevăzut, se poate întâmpla cu ea sau cu cineva drag ei.
Tulburarea bipolară – constă în trecerea de la depresie la comportamente maniacale.
Tulburarea de personalitate borderline – aceste persoane au senzaţia că sunt singure şi că nu îşi vor mai găsi pe nimeni, niciodată, devin manipulative, impulsive, au relaţii personale instabile şi intense, ameninţă cu gesturi suicidare, se automutilează.
Tulburarea obsesiv compulsivă – se manifestă prin frica de a nu contracta o boală, necesitatea exagerată de a aranja lucrurile, ticuri fizice sau verbale, alimentaţie obsesiv compulsivă.
Tulburări ale somnului – se manifestă prin insomnie, somn întrerupt, coşmaruri.
Tulburări ale vieţii sexuale – caracterizate de frigiditate, anorgasmie, lipsa erecţiei, ejaculare precoce.

Ce putem face pentru a trece mai uşor peste aceste probleme

În viaţa oricărei persoane, sunt trei segmente importante pe care trebuie să şi le satisfacă şi să le menţină în echilibru: viaţa de familie (relaţia de cuplu şi cu familia de origine), cariera (unde trebuie să găsească o activitate care îi face plăcere, o motivează, dar îi oferă şi satisfacţii sufleteşti şi materiale) şi viaţa socială, care trebuie să includă activităţi plăcute, cum ar fi sportul, plimbările în natură, cititul, activităţi culturale, activităţi sociale, voluntariat.

Pentru fiecare dintre cele trei segmente prezentate, trebuie găsită alchimia potrivită fiecărei persoane în parte. De aceea, în cazul în care o persoană se confruntă cu problemele descrise mai sus, ar fi bine să apeleze la un psihoterapeut pentru a învăţa să îşi construiască un plan de viaţă personalizat.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult