Un adevarat altruist este mai intai un egoist…

Toata viata mi-a placut sa cred ca sunt un om bun, un om caruia ii pasa de ceilalti, un om cu frica lui Dumnezeu, cu bun simt si cu inima… Asa am invatat sa fiu, asa le-am vazut pe mama si pe bunica, acestea sunt valorile pe care le apreciez la oameni, asa mi-am educat copiii si nu-mi doresc sa schimb nimic in privinta asta. Am pacatele mele, dar sunt gata oricand sa ma sacrific pentru binele familiei!

Am crescut copiii singura, renuntand la cariera pentru ca nimeni nu ar fi fost mai potrivit sa indeplineasca nevoile copiilor mei. M-am ridicat cu drag, in fiecare seara sa aduc apa sau bere sau ceva dulce sotului meu, chiar daca eram istovita de peste zi. Am strans si-am dereticat dupa fiecare si niciodata n-am pretins ca ar fi treaba altcuiva.

Am strans sosete de pe te miri unde, am spalat vase numai eu, am dat cu mopul, am calcat si am spalat ca si cum ar exista o lege care reglementa exclusivitatea femeii in acest domeniu. Dar am facut-o cu drag si cu satisfactia ca ii ajut pe ai mei.

Recomandări

Repere esenţiale pentru o femeie împlinită

10 sfaturi pentru o viaţă extraordinară

Am renuntat intotdeauna la emisiunea preferata in schimbul meciului de fotbal. Cand soacra mea s-a imbolnavit, am acceptat cu drag sa ii cedez un dormitor, sa stea la noi nelimitat, sa ma sacrific iar si iar.

Eu pot trai oricum!

Orice banut economisit l-am dat cu toata inima cand cineva avea vreo pofta de ceva. Am refuzat oferta de-a pleca definitiv in Franta, toata familia, gandindu-ma la mama, care ar fi ramas singura si-a nimanui. Am renuntat la vise si la dorinte, si chiar la mine, pentru a putea sa le fiu folositoare alor mei, si nu regret nimic.

M-am ridicat cand am fost la pamant, m-am vindecat subit cand am fost bolnava, m-am privat de orice mica placere, numai sa fie ai mei bine. Am fost mereu pe locul 2, am renuntat la tot si toate, am cautat mereu pretexte si inlocuitori petru nevoile personale.

Ei trebuie sa aiba, sa poata, sa fie… Si pentru asta exist eu! Si TREBUIE sa fiu acolo pentru ei, oricand, oricum, cu orice pret! Asta-i menirea mea! Asa ne invata si biserica! Si ai mei parinti!

Sacrificata si resemnata

Numai ca de ceva vreme un lucru straniu mi s-a intam­plat! Am inteles pe zi ce trece ca-s tot mai nefericita. Fiecare are drumul sau, iar eu ma simt lasata undeva in urma! Caci nu am loc nici pe directia de mers a sotului, nici a copiilor, iar a prietenilor nici atat. Ca n-am un telefon al meu, un rost, un echilibru.

Ca am la­sat sa treaca trenuri impor­tan­te care nu s-au mai intors in gara mea vreodata. Ca n-am de nici unele, ca n-am avut grija de mine, de frumusetea sau de sanatatea mea si acum se simte. Ca aceea care a be­neficiat de oportunitatea mea, acum e doamna-n Franta, ducand o viata diametral opusa surogatului meu de viata.

Ca soacra-mea, odata mutata in casa mi-a supt si ultima bruma de „al meu”! Ca sotului nu-i mai transmit demult nimic, vreun senti­ment interesant sau incitant. Copiii m-au lasat demult in urma, iar maica-mea s-a imbolnavit, iar eu as fi putut sa o ajut cu mult mai mult daca as fi fost acum in Franta.

Si cel mai rau e ca observ neputincioasa cum fiica-mea repeta obsedant propriile-mi greseli, fiind supusa si “altruista”, lasandu-se pe ea la urma, pentru ca mama ei, o viata intreaga, i-a oferit imaginea femeii sacrificate si resemnate, cea care face cu usurinta compromisuri, fara regrete aparente si parca fara pret.

Super sotie, mama, bunica…

Abia acum am inteles ca ei, copiii mei, aveau nevoie de o mama puternica si echilibrata, nu de o mama vesnic prezenta, dar fara entitate. Ca sotul meu avea nevoie de-o femeie implinita, nu de o menajera! Ca mama mea avea nevoie de o fiica realizata care sa ii sprijine batranetile si bolile, nu de o fiica prezenta inutil.

Ca soacra-mii i-ar fi priit o batranete intr-un azil modern, unde sa socializeze si sa relationeze, decat sa se inghesuie cu noi si zilnic sa-si alimenteze sentimentul de inutilitate si disconfort, asteptandu-si sfarsitul ca pe o eliberare.

Ca fiul meu si-ar fi dorit o mama inca tanara si sanatoasa, cu care sa se faleasca, nu o mama mereu prezenta si cicalitoare, care sa faca totul in locul lui si care sa-l incurce. Si chiar nepotii mei ar fi avut nevoie de o alta buni, care sa-si fi trait propria viata, nu una obosita, extenuata, neimplinita si nefericita! O bunica ce nu-i poate invata nimic, ea insasi nestiind nimic, caci fiind o viata intreaga preocupata doar sa ajute, nu si-a trait propria-i viata!

Abia acum am inteles, dar este prea tarziu! Am facut o viata intreaga lucruri pentru ceilalti doar pentru a primi atentia si aprecierea pe care eu insami nu ma induram sa mi-o ofer. M-am imbatat cu fericirea ce deriva din fericirea lor, intarindu-mi, zi dupa zi, dependenta de aprecierea lor! M-am ascuns in spatele lor, fentandu-mi astfel propria-mi viata si-am reusit sa pierd cel mai de pret lucru ce il primim in dar – mi-am pierdut viata!

Invingator = altruist

Pe langa beneficiile secundare obtinute de oricine in urma realizarii unei fapte bune, se consolideaza si un raport sanatos de relatie, in care fiecare invata sa isi asume responsabilitatile necesare unui echilibru adevarat.

O mama care isi sacrifica cariera, pentru a-si creste exclusiv copiii, le ofera acestora mult timp dar insotit de imaginea unei persoane insatisfacute si neimplinite, care a dezvoltat diverse dependente.

In antiteza, o mama “egoista” care si-a reluat viata personala, poate petrece mai putin timp cu copiii, dar de mai buna calitate si inspira acestora imaginea femeii puternice si echilibrate, fara dependente, rutina si frustrari.

Este exact exemplul de care au nevoie copiii, pentru a creste sanatos. Ca sa ne putem ajuta cu adevarat copiii, trebuie sa ne consolidam inainte pozitia din care sa le putem fi de folos, dar mai ales sa conturam in ochii lor imaginea de “invingatori”.

Caci nimic nu-i mai important pentru copil, decat “bogatia” emotionala a unui parinte echilibrat si realizat. Precum pentru parintii nostrii, cea mai semnificativa realizare e reusita cat mai completa a propriului copil. Iar pentru jumatatea noastra, avem chiar datoria, as zice, sa ne pastram sus, sa excelam, sa fim echilibrati.

Sfatul psihoterapeutului
Intr-adevar, pentru a reusi sa fim altruisti (in sensul uzitat), trebuie inainte de toate sa fim egoisti. Caci nu-i putem ajuta pe ceilalti cu adevarat, daca nu ne-am “ajutat” in prealabil pe noi insine.

Chiar daca este dificil de acceptat, oricat de altruist pare a fi un comportament sau un gest, el se bazeaza intotdeauna pe implinirea unei nevoi personale (ceea ce contravine dezinteresului total din definitia altruismului) si asta presupune o baza egoista.