Mi-am imaginat întotdeauna că odată intrată în ceea ce oamenii numesc câmpul muncii, am să rămân acolo permanent, n-am să apuc să îmi trag sufletul decât atunci când statul se va apuca să îmi calculeze minuscula pensie românească. Şi m-am trezit că vreau să alerg până la marginea acestui câmp, cât să mă uit la parcela pe care am lucrat-o până acum şi să-mi aleg alta.
Americanii au o chestie interesantă: se spune că starea economiei în SUA se calculează şi în funcţie de migraţia populaţiei active, adică dacă angajatul american îşi tot schimbă serviciile dintr-un stat într-altul şi acceptă provocări profesionale care presupun mutatul, atunci totul merge bine pentru ţară. Noi nu avem asta.
Românul când se angajează parcă îşi pune în sân o iconiţă cu ruga aprinsă să rămână pe post până la 60 şi de ani. Dacă nu este cazul tău şi tocmai ţi-ai părăsit jobul visând la unul mai bun, dar încă neavându-l, iată câteva sfaturi care te pot ajuta să treci mai bine peste “şomerie”.
Stai conectat – Facebook, Twitter, siteuri specializate în căutarea joburilor, reţele profesionale, fii activ pe toate. Vei simţi că nu stai degeaba şi poţi crea legături incredibil de folositoare.
Reevaluează-te – Simplu nu este, dar momentul este nemaipomenit. Dacă tot ai această clipă de respiro gândeşte-te dacă eşti mulţumit de meseria ta, dacă ai ales-o bine, dacă este ceva ce ai visat să faci, dar n-ai putut până acum. Până acum când, apropo, poţi face orice, absolut orice.
Învaţă ceva cu totul nou – Timp ai, cheful sigur nu îţi va lipsi în această perioadă de inactivitate, aşa că adaugă ceva “exotic” la acel CV care va stârni interesul angajatorilor.
Ia în calcul opţiunea internaţională – Graniţele Uniunii ni s-au (între)deschis, ziarele sunt pline de anunţuri cu oferte de cursuri pentru limbi străine, de ce nu încerci să cucereşti angajatori de peste mări şi ţări?
Fă ceva ce ţi-ai dorit de când te ştii – Bine, bine, te dai peste cap ca să îţi găseşti o slujbă, dar o vei căuta mai cu spor dacă îţi vei păstra optimismul şi te vei simţi un om fericit. Fă-ţi cadouri, nu uita să trăieşti. Cine ştie când o să mai ai atâta timp doar pentru tine…