Viața profesională împlinită? Pașii pe care trebuie să-i urmezi

Marie Kondo şi Scott Sonenshein demonstrează în Magia ordinii la locul de muncă: cum să îți organizezi viaţa profesională, dacă dezordinea de pe birou este o întâmplare.
  • Publicat:
Viața profesională împlinită? Pașii pe care trebuie să-i urmezi
Viața profesională împlinită? Pașii pe care trebuie să-i urmezi

Dezordinea de pe birou, la locul de muncă este, în multe cazuri, atât de comună încât oamenii nici nu se mai obosesc să se organizeze. La ce bun, de vreme ce, în câteva zile, peisajul revine la „normal”: post-it-uri lipite peste tot, stive de documente și dosare, rapoarte alături de multe obiecte personale, mai mult sau mai puțin utile. Dar este dezordinea de pe birou o întâmplare fără alte implicații în viețile oamenilor decât încălcarea unor norme pur estetice? Marie Kondo şi Scott Sonenshein demonstrează în Magia ordinii la locul de muncă: cum să îți organizezi viaţa profesională.

Magia ordinii la locul de muncă: cum să îți organizezi viaţa profesională

Expert în organizare și autoare de bestselleruri, Marie Kondo împreună cu profesorul universitar și psihologul Scott Sonenshein, expert în comportament organizațional, pun la dispoziția cititorilor „o carte care oferă povești, studii și strategii care să ajute la eliminarea dezordinii și să facă loc muncii care contează cu adevărat„, după cum spune autoarea pe contul ei de Instagram.

Astfel, în Magia ordinii la locul de muncă, Marie Kondo și Scott Sonenshein fac o demonstrație uimitoare: pornind în cercuri concentrice, de la nivelul cel mai de jos, fizic, ușor observabil, autorii duc ideea de curățenie și organizare la niveluri superioare, adică până la cel mental. Marie Kondo învață cititorii să își organizeze nu doar spațiul limitat al biroului, ci și activitatea digitală, modul de luare al deciziilor, rețeaua de cunoștințe din mediul virtual, ședințele mâncătoare de timp sau echipele de lucru. Procesul de curățenie se transformă astfel într-un dialog cu sine cu o mare putere transformatoare, prin care se poate organiza întreaga viață profesională.

 În viziunea expertului în organizare și a celui în comportament organizațional, termenul de „curățenie” devine un concept atotcuprinzător, care înglobează mare parte a aspectelor vieții. Iar principiul de la care pornește autoarea japoneză este de a păstra în spațiul biroului doar acele lucruri care sunt utile sau aduc bucurie. La restul trebuie renunțat. Procesul este astfel unul prin care se realizează nu numai o ordine fizică, ci și una la nivel mental. Din mărturiile prezentate în carte, cititorii pot descoperi povești ale oamenilor care și-au schimbat viețile în momentul când s-au hotărât să-și facă ordine în locul unde muncesc.

Curățenia ne rafinează în mod natural capacitatea de a discerne ce ne aduce bucurie și ce nu și învățăm cum să aplicăm această sensibilitate tuturor categoriilor de lucruri. Cunosc multe persoane care și-au schimbat slujba sau au demisionat pentru a-și începe propria afacere după ce au terminat de făcut ordine în spațiul lor de lucru” spune Marie Kondo.

Metoda KonMari popularizată de autoarea japoneză în Magia ordinii. Senzaţionala metodă japoneză de a-ţi elibera şi organiza casa este aplicată în acest volum locului de muncă. Metoda KonMari i-a adus Mariei Kondo popularitatea nu doar în țara sa natală, Japonia, ci pe tot continentul asiatic, în Statele Unite, Canada și Europa. A transformat-o în vedeta unui serial Netflix difuzat în 190 de țări și i-a adus chiar și un premiu Emmy. Metoda KonMari de ordonare și organizare a fost considerată atât de influentă, cu capacitate transformatoare încât revista Time a inclus-o pe Marie Kondo în topul celor mai influente 100 de personalități ale lumii.

Aplicată la nivelul locului de muncă, Metoda KonMari pornește de la același principiu: analizarea acelor lucruri care aduc bucurie în viața profesională și renunțarea la cele care produc frustrare, tristețe sau angoasă. În viziunea autoarei, procesul curățeniei devine unul terapeutic, de ordonare interioară prin intermediul unui dialog cu sine.

Scopul metodei pe care vo împărtășim în această carte nu este doar acela de a avea un birou organizat, ci și de a iniția un dialog cu dumneavoastră înșivă prin procesul curățeniei — pentru a descoperi ce apreciați întrebânduvă mai întâi de ce munciți și ce stil de muncă vă doriți. Acest proces vă va ajuta să observați modul în care fiecare sarcină pe care o realizați este legată de un viitor plin de bucurie. În cele din urmă, adevăratul obiectiv este să descoperiți ce aduce bucurie în munca dumneavoastră, pentru a-l putea folosi la maximum. Vă invităm să aflați singuri cum anume ordinea vă poate aduce bucurie în carieră” spune Marie Kondo.

Autoarea japoneză și psihologul american nu abordează tema cărții într-un mod abstract. Magia ordinii la locul de muncă este un volum în care sunt descrise situații concrete și cele mai bune strategii care pot fi aplicate pentru a transforma haosul din viața profesională într-o zonă ordonată, izvor de satisfacție și bucurie cu potential să se extindă asupra întregii vieți.

Urmărește CSID.ro pe Google News