Violența domestică în România. Interviu cu un avocat care apără femeile abuzate

Violența domestică este un subiect destul de discutat în ultima perioadă, mai ales că legislaţia are anumite lacune şi este introdusă destul de recent. Sunt multe femei care suportă un comportament abuziv al partenerului pentru că nu au unde să plece, nu le ţine nimeni partea (mai ales că în societatea noastră există încă mentalitatea că bărbatul nu loveşte fără să fie provocat de femeie), nu ştiu care le sunt drepturile.

Există însă şi organizaţii care sunt alături de astfel de femei abuzate şi le ajută să iasă din relaţii toxice şi abuzive. Iar în astfel de ONG-uri sunt femei puternice care le oferă celor abuzate un sprijin real, informaţii pertinente şi le încurajează şi le sprijină să fie independente.

Mirela Bărbuşoiu, avocat, este una dintre ele. Am cunoscut-o la Fundaţia Casa Blu. Cunoscând pe sălile tribunalelor femei aflate în relaţii violente, pe care le-a reprezentat în procese, şi-a dorit să poată face mai mult pentru ele, să le ajute într-un mod susţinut. Aşa s-a alăturat Fundaţiei Sensiblu în anul 2016, ca avocat în programul Casa Blu prin care sunt sprijinite femeile cu un partener violent.

Recomandări

Dr. Gina Chiriac, psiholog: Trauma și violența domestică- diferite tipuri de abuz

Familia disfuncțională: cum poate fi recunoscută, ce efecte are asupra copiilor şi cum pot fi vindecate…

Mai jos un interviu pe larg despre violența domestică în România.

Adăpost temporar pentru femei și copii supuși violenței domestice

CSÎD: Cum ajung femeile la Casa Blu? Cum le ajutaţi?

Mirela Bărbuşoiu: O statistică internă ne arată că aproximativ 70% dintre dintre victime caută informaţii despre serviciile noastre pe internet sau sunt îndrumate de secţiile de poliţie sau direcţiile pentru protecţia copilului. Nu puţine au fost situaţiile când femeile au aflat unele de la altele despre noi.

În cadrul programului funcţionează un centru de consiliere cu servicii gratuite şi un adăpost temporar cu adresa secretă. Persoanele care apelează la centrul de consiliere beneficiază de următoarele servicii:

• consiliere socială, prin care femeile sunt ajutate de asistentul social să îşi găsească un loc de muncă, să beneficieze de servicii medicale, de prestaţii sociale, să obţină un certificat medico-legal;
• consiliere psihologică individuală şi psihoterapie, prin care femeile şi copiii sunt sprijiniţi să îşi recapete încrederea şi stima de sine, să descopere noi resurse în ei înşişi şi noi mecanisme de a face faţă incidentelor violente;
• consiliere juridică, care are ca scop explicarea situaţiei juridice, întocmirea plângerilor penale împotriva agresorului, întocmirea cererilor de divorţ, obţinerea certificatului medico-legal, obţinerea ordinului de protecţie.

În adăpostul temporar, femeile şi copiii se simt în siguranţă şi pot fi găzduiţi între 1 şi 6 luni. Femeile sunt încurajate să îşi găsească un loc de muncă, să îşi continue studiile, iar copiii să urmeze o formă de învăţământ.

Persoanele beneficiază de tichete sociale pentru hrană, produse de îngrijire personală, îmbrăcăminte. Pe perioada găzduirii, persoana asistată colaborează cu specialiştii implicaţi în programul Casa Blu pentru a găsi cele mai bune soluţii la problemele cu care se confruntă şi pentru a atenua efectele abuzului.

La finalul şederii în adăpost, persoana asistată trebuie să fie aptă să ducă o viaţă independentă de agresor, să dobândească noi abilităţi de a face faţă unor situaţii cu potenţial violent şi să depăşească statutul de victimă, devenind un supravieţuitor.

CSÎD: Câte cazuri ajung la fundaţie?

Mirela Bărbuşoiu: De la începutul programului, peste 5.000 de femei şi copii victime ale violenţei domestice au beneficiat de consiliere gratuită şi găzduire în adăpostul temporar. În medie, la fiecare 2 zile, un nou caz apelează la serviciile centrului de consiliere.

Cele mai multe sunt din categoria de vârsta 31-40 de ani, iar unul dintre serviciile cele mai solicitate este cel de consiliere juridică. Anual, în medie, peste 40 de beneficiare solicită consiliere juridică şi îşi manifestă explicit intenţia de a continua demersurile de natură juridică.

Violența domestică: legislația din România

CSÎD: Cum este legislaţia de la noi în comparaţie cu cea din alte ţări? Am cunoscut recent preşedinta unei fundaţii ce ajută femeile victime ale violenţei domestice în Spania. Acolo aceste femei primesc un certificat de victime şi o sumă de aproximativ 300 de euro lunar de la stat. La noi cum stau lucrurile?

Mirela Bărbuşoiu: Din păcate, în România, chiar dacă violența domestică este o problemă reală şi recunoscută ca atare, incriminarea formelor acesteia este de dată recentă în legislaţia noastră penală şi civilă. Astfel, violul între soţi a fost introdus în anul 2000, agresiunea între membrii familiei fiind incriminată distinct, de asemenea, după acest an.

Legea penală nu prevede în acest moment infracţiuni distincte de violenţă domestică, această sintagmă putând fi aplicată unor acţiuni îndreptate asupra membrilor familiei.

Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie cuprinde o definiţie a violenţei domestice şi permite totodată victimei să solicite instanţei de judecată emiterea  unui ordin de protecţie, cerere care se judecă în regim de urgenţă şi care o poate proteja de agresor pentru o perioadă de cel mult 6 luni.

De asemenea, se pot lua de către instanţa de judecată împotriva agresorului o serie de măsuri cum ar fi:

• evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
• reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
• limitarea dreptului de folosinţă a agresorului, numai asupra unei părţi a locuinţei comune, atunci când această poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
• obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victima, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
• interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoană protejată le frecventează ori le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
• obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute; încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora, suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.

Pe lângă oricare dintre măsurile de mai sus, instanţa poate dispune şi obligarea agresorului la consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Deşi insuficiente numeric şi localizate în zonele urbane, în România există centre în care femeile pot beneficia de cazare pe o perioadă determinată de timp şi de protecţie. Totuşi, puţine semnalează agresiunile poliţiei sau vreunei organizaţii non-guvernamentale.

Putem spune că,  după ratificarea de către ţară noastră a Convenţiei de la Istanbul în anul 2016, care porneşte de la principiul TOLERANŢĂ ZERO faţă de formele de violență domestică, şi instanţele din România au început să privească altfel cazurile de violență domestică, în sensul că, atât la nivel de instanţă, cât şi la nivel de parchete, împotriva agresorilor au fost luate măsuri pentru protejarea victimei (pază efectivă a acesteia de către organele de poliţie, interzicerea agresorului de a părăsi localitatea de domiciliu sau de a vizită localitatea unde victima locuieşte chiar şi temporar şi, cel mai imprtant aspect, dacă agresorul încalcă în mod repetat un ordin de protecţie emis pe numele acestuia a fost trimis în judecată pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi condamnat penal).

Însă ceea ce trebuie să conştientizăm cu toţii, atât noi, cei care apărăm victimele violenţei domestice, cât şi celelalte persoane implicate în apărarea acestor persoane, este necesitatea conlucrării între toate instituţiile şi organele statului, alături de toate organizaţiile non-guvernamentale pentru a salva viaţa victimelor.

CSÎD: Cât de greu se câştigă un astfel de caz?

Mirela Bărbuşoiu: Depinde de situaţie, nici un caz nu seamănă cu altul. Interesul profund faţă de binele femeilor şi copiilor lor, construirea unui caz solid, cu dovezi şi martori, dar şi înţelegerea fenomenului şi dinamicii violenţei domestice mi-au adus câştig de cauză în toate dosarele în care am reprezentat beneficiare ale fundaţiei.

Aceste cazuri nu sunt uşoare, uneori asistăm la lupte de putere, de lungă durată, în care copiii sunt victime colaterale, situaţii dramatice în care judecătorii sunt nevoiţi să împartă dreptatea, ţinând cont atât de drepturile părinţilor, cât şi de ale copiilor.

Agresororul începe o luptă fără sfârşit, atât împotriva fostei partenere, cât şi împotriva copiilor, pe care efectiv îi poartă ani de zile prin instanţe, hărțuindu-i, negândindu-se la traumele pe care le provoacă acestora, animat doar de ideea de a se răzbuna pe partenera care i-a fost alături ani de zile şi care a avut, în cele din urmă, curajul să-l părăsească. Şi, de ce nu, aceste cazuri au o mare încărcătură emoţională pentru toţi profesioniştii implicaţi şi chiar un anumit grad de periculozitate.

Unii dintre agresori continuă să ameninţe victima

CSÎD: Ce se întâmplă după procese? Continuă abuzul? Ce măsuri se pot lua?

Mirela Bărbuşoiu: Uneori da, chiar şi după terminarea procesului, unii dintre agresori continuă să ameninţe victima, dacă nu direct, atunci prin intermediul apropiaţilor.

Au fost situaţii, când chiar după finalizarea proceselor şi emiterea ordinului de protecţie, agresorul a continuat să ameninţe victima, să o urmărească şi să o hărţuiască.

Cu ajutorul organelor de cercetare penală, măsura luată a avut ca scop protejarea femeii şi a copiilor săi. Un echipaj format din 2 poliţiști a însoţit victima 24 ore din 24, 7 zile din 7, pentru a-i proteja viaţa. Evident, acesta a fost un caz excepţional.

Efectivul secţiilor de poliţie este insuficient pentru a se lua o astfel de măsură pentru toate victimele. De aceea, eu consider că cea mai bună soluţie este de a se lua o măsură preventivă împotriva agresorului – controlul judiciar –, pentru a pune distanţă între el şi victimă.

Femeile fără studii sau cu studii medii rămân o vreme mai îndelungată lângă partenerul agresiv

CSÎD: Care este profilul femeii – victimă a violenţei domestice?

Mirela Bărbuşoiu: Nu pot spune că există un profil standard. Victimele provin din medii diferite. Am întâlnit şi femei fără studii,  cu studii medii dar şi femei cu studii superioare. 20% dintre femeile care au apelat la serviciile Casa Blu au studii superioare şi venituri peste medie.

Ce am observat este că  femeile fără studii sau cu studii medii rămân o vreme mai îndelungată lângă partener şi se hotărăsc mai greu să plece, probabil şi din cauza lipsa accesului la informaţii, necunoaşterii drepturilor pe care le au, veniturilor scăzute care nu le permit să supravieţuiască împreună cu copiii.

Cel mai important am constatat că e accesul la informaţie şi cooperarea cu specialiştii. Tot din datele interne, am observat că femeile care au stat în adăpost minimum 6 săptămâni şi s-au implicat activ în terapie nu s-au întors la partener, ci şi-au luat viața în propriile mâini.

Profilul abuzatorului

CSÎD: Dar bărbatul abuzator? Am remarcat tot mai multe cazuri cu bărbaţi educaţi, inteligenţi la care nu te-ai aştepta să-şi abuzeze soţiile.

Mirela Bărbuşoiu: Şi aici lucrurile sunt diferite. Bărbatul abuzator, fără studii, în multe cazuri consumator de băuturi alcoolice îşi abuzează partenera (soţie, concubina)  şi copiii prin aplicarea sancţiunilor fizice (loviri, bătăi repetate) în cele mai multe cazuri pe fondul consumului de alcool, al geloziei, al neputinţei.

În cazul bărbatului cu studii superioare, cu un statut social mai deosebit, mai elevat, abuzul este la nivel emoţional, psihologic, economic şi mai rar fizic.

În faţa instanţei, de cele mai multe ori aceştia nu-şi recunosc abuzurile, ştiind să ascundă mult mai bine faptele lor faţă de ceilalţi, care îşi recunosc cu uşurinţă faptele şi agresiunile săvârşite.

Violența domestică: furie pasageră sau pericol?

CSÎD: Cum aţi descrie violența domestică? Când e doar furie pasageră ce ar trebui trecută cu vederea şi când e vorba de un real pericol pentru mamă şi copil?

Mirela Bărbuşoiu: Aşa cum am menţionat şi anterior, violența domestică poate fi de mai multe tipuri: violenţă fizică, emoţională, psihologică, sexuală, economică, verbală, socială, religioasă.

În opinia mea, violenţa nu ar trebui iertată sub nicio formă, fie ea doar pasageră, pentru că după un episod urmează un altul. Nu e neapărat ca abuzurile să se manifeste fizic la început. Sunt suficiente scene de gelozie, cuvinte urâte, comportamente de control, denigrări şi acuze. Încet-încet, astfel de manifestări devin mai frecvente şi din ce în ce mai grave.

Orice comportament care pune în pericol integritatea fizică şi psihică, drepturile şi libertăţile şi care ne face să ne simţim nerespectaţi ca fiinţe umane nu ar trebui tolerat sub nicio formă.