Visul: interpretare şi explicaţii medicale

Descifrarea visului este una dintre preocupările tuturor celor care visează. Să fie un semn bun, să fie un semnal de alarmă, să fie un vis neînsemnat?
  • Publicat:
Visul: interpretare şi explicaţii medicale
foto 123RF.com

Una dintre cele mai fascinante activităţi ale creierului, încă învăluită în mister, este cu siguranţă visul. Ce este visul? De ce visăm? Ce poate prevesti un vis? Cum pot fi interpretate semnele din vis? Luăm în calcul semnele din vis sau nu? Iată câteva răspunsuri.

Ne trezim uneori cu o senzaţie plăcută după ce am visat frumos, iar starea de relaxare sau speranţa domină o bună parte din zi. Ne trezim uneori speriaţi sau chiar terifiaţi după ce în prealabil am avut un coşmar. De asemenea, starea celui care a visat urât poate fi modificată cel puţin câteva ore. Uneori nu visăm nimic. Unele vise se repetă mai mult sau mai puţin identic. Uneori aşteptăm să ne apară în vis persoane care ne lipsesc sau chiar soluţii la probleme care ne frământă. Unii aşteaptă să viseze chiar numerele câştigătoare la loto sau numele sufletui pereche. Orice este posibil căci suntem liberi să visăm atât cu ochii deschişi cât şi cu ochii închişi.

Ce este visul – interpretare medicală

Conform definiţiei medicale – visul este un fenomen psihologic apărut în timpul somnului. Cum se desfăşoară? Visul constă într-o serie de imagini ce reprezintă conţinutul mai mult sau mai puţin structurat al gândirii, conţinut în care cel care visează nu se regăseşte întotdeauna.

Visul – poate fi controlat?

Experţii spun că visul este o activitate independentă de voinţa subiectului. Practic, visul este o activitate mentală care are loc în timpul somnului. Pe tărâmul oniric nu mai guvenează legile gândirii logice. Se schimbă identitaţile, apar noncontradicţii, situaţii total nou, spaţii noi, direcţia orientarea în spaţiu şi în timp sunt diferite faţă de viaţa reală. Uneori, ne amintim perfect ceea ce am visat.

Visul – ce se întâmplă în organism atunci când visăm

Chiar dacă ne dorim sau nu să visăm, nu putem influenţa activitatea creierului. Ceea ce spun diverse cercetări ştiinţifice este că în organism au loc anumite modificări fiziologice în timp ce visăm.
Visul se instalează în timpul fazei REM de somn profund. Se activează procese în organism ce duc la creşterea presiunii cardiace şi a presiunii sistolice, respirăm mai des. Ochii se mişcă mai repede, mişcările fine sunt accentuate. Creşte consumul de oxigen şi creşte fluxul sanguin.
Visul poate fi constituit în această fază din imagini care se succed şi sunt departe de realitatea, timpul şi spaţiul celui care visează. Adesea, subiect poate fi implicat emoţional puternic în vis, dar experienţa onirică nu are legătură cu viaţa reală.
După ce somnul trece de faza REM, intră în faza non REM. Creierul în timpul fazei nononirice (non-REM), are o activitate de concepere a ideilor încetinită. Cel care visează poate fi proiectat cât mai îndepărtat în timp, dar ceea ce se întâmplă este mai aproape de realitatea cotidiană, de grijile şi frământări care îl preocupă pe subiect, iar implicarea emoţională a acestuia este scăzută.

Aţi visat, dar nu vă amintiţi exact ce anume

Această situaţie este normală. Se pare că persoanele care se trezesc imediat din somnul profund (somnul REM) au posibilitatea să îşi amintească mai mult din ceea ce au visat, decât persoanele care trec şi prin faza nonREM a somnului. Visele mai lungi şi mai intense au mai multe şanse să fie rememorate. De asemenea, visele apărute înspre dimineaţă au şanse mai mari să fie povestite.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult