10 lucruri mici, dar care înseamnă atât de mult pentru o femeie

  • Publicat:
10 lucruri mici, dar care înseamnă atât de mult pentru o femeie
Sursa foto: shutterstock

Cadouri scumpe, vacanțe exotice, restaurante, un bărbat este mereu pregătit să facă orice îi stă în putință să-și impresioneze femeia iubită. Și de cele mai multe ori se gândește numai la lucruri mari, omițând micile gesturi de care are de fapt atâta nevoie o femeie. 

Iată de ce are nevoie o femeie din partea unui bărbat.

Întreab-o cum i-a fost ziua

Atunci când un bărbat îți adresează această întrebare, înseamnă că îi pasă de tine, de felul în care ți-ai petrecut ziua, de cum te-ai simțit azi. Iar femeile iubesc asta.

Îmbrățișeaz-o cu putere!

Să o îmbrățișezi strâns la piept și îndelung este cel mai frumos lucru pe care îl poți face pentru ea. Nu întâmplător se spune că o îmbrățișare face cât o mie de cuvinte.

Citește și: 5 comportamente ale bărbatului care te iubește cu adevărat: dacă face aceste lucruri, nu va vrea să te piardă niciodată!

Ascult-o activ

Dacă are ceva pe suflet și are nevoie să fie ascultată, fii acolo prezent. Alături de ea. Lasă telefonul deoparte, nu te mai gândi la alte lucruri, ascult-o activ și nu o întrerupe.

Sun-o din când în când

Să îi auzi vocea, nu doar să îi scrii un sms, este înduioșător pentru o femeie. Transmite iubire, implicare, grijă! Și faptul că vrei să o ții aproape.

Complimenteaz-o

Chiar dacă nu îi spui de dimineață și până seară cât e de frumoasă, nu uita să i-o spui în momentul în care și-a schimbat tunsoarea sau și-a pus pe ea rochia aia neagră fantastică.

Citește și: Nu renunța niciodată la bărbatul care face aceste lucruri, păstrează-l aproape de sufletul tău!

Deschide-i ușa atunci când intrați undeva

Chiar dacă ai depășit demult stadiul buchetelor de flori și al bomboanelor de ciocolată, nu uita nici de deschiderea ușii atunci când intrați într-o încăpere împreună. Acest gest mărunt, dar atât de important, va fi întotdeauna apreciat.

Ține-o de mână

Oricât de banal ar părea, ținutul de mână înseamnă mult pentru orice femeie. Este o dovadă de iubire, de apartenență, de mândrie a faptului că este a ta.

Amintește-ți întotdeauna detaliile importante ale relației voastre

Nu uita niciodată de aniversarea relației voastre, de ziua în care ai cerut-o în căsătorie sau de momentul acela cheie în care i-ai spus pentru prima oară „te iubesc”.

Citește și: Adevăratele semne de bărbăție după care tânjește orice femeie

Trimite-i mesaje spontane de iubire

Chiar și un sms scurt cu „Îmi lipsești” sau „De-abia aștept să te văd” îi va însenina ziua și o va face să fie numai zâmbet atunci când vă veți întâlni.

Spune-i cât mai des că o iubești, că este importantă

Atât de important, să îi spui „te iubesc” atunci când se așteaptă cel mai puțin: în timpul unei conversații telefonice, în timpul unei plimbări sau când ciocniți un pahar după o zi obositoare.

Surse: Graphic, Psychcentral, Pejoweb

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandări: