5 faze ale relației în care cuplurile tind să aibă riscuri mai mari de despărțire

Unele momente din căsătorie sunt mai dificile decât altele, iar riscurile de despărțire pot deveni mai mari odată cu trecerea anilor. Nu uita să iei cele mai bune decizii pentru fericirea ta și a celui de lângă tine.
  • Publicat:
5 faze ale relației în care cuplurile tind să aibă riscuri mai mari de despărțire
5 faze ale relației în care cuplurile tind să aibă șanse mai mari de despărțire Surse foto: Shutterstock

Relațiile de cuplu pot fi complicate și imprevizibile. Chiar și unele dintre cele mai apropiate cupluri pot ajunge în punctul de despărțire.

Deși nu există un motiv bine întemeiat pentru care apar despărțirile, acestea apar, de cele mai multe ori, în anumite etape ale relației. Fie că e sentimentul de noutate al relației dispare sau stresul care apare în urma nașterii primului copul îi depărtează pe oameni, află care sunt etapele periculoase din punct de vedere al despărțirilor dintre cupluri.

1. Faza de după luna de miere

Când intri într-o nouă relație, este ușor să ignori sau să treci cu vederea peste micile probleme care apar în relația de cuplu, deoarece atracția este puternică și ai sentimentele pozitive. Când feromonii încep să se estompeze, iar etapa lunii de miere se termină (acest lucru se întâmplă, de obicei, în jurul celui de al doilea sau al treilea an de relație), apare un moment crucial în care multe cupluri se confruntă cu o posibilă detașare și implicit, despărțire.

Faza lunii de miere poate dura de la prima voastră întâlnire și până la câțiva ani și implică o mulțime de noutăți și anticipări interesante. Cei trei ani de relație pot părea decisivi, iar multe cupluri se rup din cauza acestei tranziții de la “o simplă poveste de dragoste” la angajament pe termen lung.

Momentul fericit de la începutul relației poate păcăli adesea cuplurile să creadă că sunt destinate să fie împreună, dar odată ce fluturii și curcubeele dispar, realitatea poate sfărâma orice vis.

Când începi să te întâlnești cu cineva, este normal să fii atât de îndrăgostit încât să treci cu vederea peste problemele minore. Cu toate acestea, pe măsură ce relația progresează, aceste probleme minore pot crește și pot duce la probleme majore.

2. Faza de după nașterea primului copil

Odată ce relația a progresat considerabil, unele cupluri aleg să aibă copii. Din păcate, această perioadă interesantă poate duce și la mai multe momente de despărțire din cauza stresului și epuizării.

Cuplurile se întrebă adesea cum pot echilibra obligația de a avea grijă de o altă ființă umană și menținerea unei atmosfere sănătoase între parteneri. Lipsa somnului, rolurile și atribuțiile noi și copleșitoare, dificultatea în a echilibra viața profesională cu cea de familie și cuplu și nivelul crescut de stres cronic joacă un rol important. Menține toate acestea la un nivel echilibrat, astfel încât lipsurile să nu apară și să vă strice relația.

3. Etapa de după 7 ani de relație

Odată ce o relație a progresat și a devenit stabilă de-a lungul anilor, este perfect normal să intrați într-o rutină și să vi se pară că interacțiunea dintre voi devine din ce în ce mai monotonă. Dar, pe de altă parte, această etapă a relației tale se poate simți uneori stagnantă și/sau plictisitoare, lucru care te poate determina să renunți la tot ce ai construit alături de partener până în prezent.

Pe măsură ce relația înaintează în timp, este normal ca toate cuplurile să cadă într-o rutină sau să devină monotone. Cuplurile pot simți o posibilă despărțire sau își pot pierde interesul, ceea ce poate duce la dispute care provoacă tensiuni. După șapte ani de relație, cuplurile au mai multe riscuri să se despartă din cauza lipsei de noutate.

4. Etapa de după 15 ani de relație

Este firesc ca pasiunea pentru partenerul tău să dispară după ce sunteți împreună de peste un deceniu. Acest lucru nu înseamnă neapărat că ar trebui să aduceți în discuție divorțul, dar unele cupluri alege să trăiască vieți separate după cei 15 ani de relație și decid că este timpul să renunțe la tot ce au construit.

După 15 ani de relație, cupluri tind să fie foarte predispuse la despărțire. Partenerii dintr-o relație lungă de cuplu sau căsnicie uită să mai fie prieteni și disputele le acaparează o bună parte din interacțiunea lor. Acesta ar putea fi un moment în care ar trebui să încercați să reintroduceți romantismul în relație.

5. Etapa pensiei

La vârsta de 50-60 de ani, după ce copiii pleacă de acasă, oamenii tind să devină neliniștiți și nefericiți în căsnicia lor. Fără copii în casă de care să le poți purta de grijă, relația dintre tine și partener va avea un declin.

Lipsa activităților ca urmare a pensionării și plecarea copiilor pot provoca o criză de identitate pentru multe cupluri.

Surse: bestlifeonline.com, marriage.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Sarah Mușat
La început de drum, dar cu toate acestea încrezătoare în abilitățile ei, s-a alăturat echipei Ce se întâmplă doctore? în anul 2022. A început acest nou capitol cu entuziasm și cu o mare dorință de a inspira un număr cât mai mare de oameni prin informațiile de cea mai bună calitate ...
citește mai mult
Recomandări: