Acceptă ideea: niciodată nu vei reuşi să-l schimbi în bărbatul visurilor tale!

Toate bune şi frumoase, l-ai întâlnit pe Făt-Frumos pe cal alb, numai că ai câteva mici reproşuri de adus la adresa celui pe care îl credeai bărbatul visurilor tale. Ce poţi face în situaţia asta? Ei bine, cam nimic.
  • Publicat:
Acceptă ideea: niciodată nu vei reuşi să-l schimbi în bărbatul visurilor tale!

Toate bune şi frumoase, l-ai întâlnit pe Făt-Frumos pe cal alb, numai că ai câteva mici reproşuri de adus la adresa celui pe care îl credeai bărbatul visurilor tale. Ce poţi face în situaţia asta?

Ei bine, cam nimic, este răspunsul dureros pe care îl primeşti, conform principiilor detaliate de Ellen Fein în cartea “Regulile seducţiei”, Editura Humanitas.

Bine, bine, şi ce fac totuşi: „Dau cu piciorul unei relaţii APROAPE perfecte numai pentru că nu-mi convin anumite defecte?”, ai putea spune. Nu, nu este nevoie să îi spui adio, dar va trebui să accepţi varianta compromisului: fie îi accepţi toanele, fie mergi mai departe. Totul depinde însă şi de ce anume te supără la iubitul tău risipitor.

De exemplu, dacă e un maniac al curăţeniei, dacă lipsa lui de punctualitate este fără leac, dacă nu poate suferi peştele (care ţie îţi place) şi muzica disco (după care tu eşti înnebunită), dacă nu poate renunţa la colecţia lui de timbre din adolescenţă…în schimb te iubeşte cu disperare, atunci consideră-te norocoasă. E vorba de vicii neplăcute, desigur, dar relativ nevinovate, pe care le vom încadra în categoria A.

Pe de altă parte, dacă uneori flirtează cu alte femei în faţa ta, la petreceri de exemplu, dacă are uneori comportamente violente, dacă nu e atent nici când îi spui ceva important sau uită de ziua ta de naştere, atunci se află în categoria B şi trebuie să te gândeşti foarte serios la ce ai de făcut mai departe.

În cazul A, mobilizează-ţi întreaga toleranţă şi nu-l bate la cap, pentru că oricum nu va avea efect. E suficient să înveţi că trebuie să fii gata abia la nouă dacă a spus că trece să te ia exact la opt seara.

Când e vorba însă de comportamente de tip B, cum sunt infidelitatea şi lipsa de consideraţie, gândeşte-te serios să pui capăt relaţiei. Oamenii nu se schimbă atât de radical şi nu poţi miza pe o asemenea variantă. Vei avea exact ceea ce vezi acum. Dacă un bărbat te înşală în perioada în care îţi face curte, foarte probabil se va comporta la fel şi când veţi fi căsătoriţi. Se prea poate ca după ce l-ai prins prima oară să se poarte o vreme – cel puţin după standardele lui – perfect. Dar nu te amăgi! De obiceiurile rele nu se scapă uşor. Ştii vorba aia: lupul-şi schimbă blana, dar năravul ba!

Trebuie să te hotărăşti: poţi trăi cu el aşa cum este? Indiferent dacă te va înşela sau nu în continuare, gândul acesta o să te obsedeze tot timpul. E posibil să ajungi până-ntr-acolo încât să-i cauţi urme de ruj pe gulerul cămăşii şi bucăţele de hârtie cu numerele de telefon ale rivalelor tale prin buzunare – ori să-l suni la birou în după-amiaza când pretinde că stă să lucreze peste program. Aşa vrei să trăieşti?

Ţine minte că secretul unei căsătorii reuşite este să fii fericită cu ceea ce ai, nu cu ce ai putea avea în ipoteza că el s-ar putea schimba.

Nu e uşor să hotărăşti dacă poţi sau nu să convieţuieşti cu relele deprinderi ale unui bărbat ori cu trecutul său. În plus, există trăsături de caracter care nu sunt lesne încadrabile în categoria A ori B. De exemplu, bărbatul în cauză poate fi o persoană care câştigă bine, dar  – din zgârcenie – trăieşte prost. Dacă poţi convieţui sau nu cu el aşa cum este depinde de importanţa pe care tu o dai banilor, carierei, statutului social!

Indiferent de situaţie, trebuie să te analizezi în profunzime şi să reflectezi calm asupra soluţiei potrivite pentru tine. Sigur că a cere sfatul cuiva ajută, dar nu uita că tu eşti cea care va trebui să se confrunte cu tot. Întreabă-te pe tine însăţi dacă eşti capabilă să fii soţia cuiva cu reputaţie de afemeiat sau a unui fost alcoolic. Poţi trăi cu riscul că acest om te va înşela ori se va apuca din nou de băutură? Întreabă-te dacă nu te vor deranja copiii din fosta lui căsătorie sau infidelităţile de care s-a făcut vinovat în trecut. Dacă răspunsul este DA, pot trăi aşa!, foarte bine. Dar dacă trecutul – sau comportamentul lui prezent – te afectează prea tare, trebuie să-l părăseşti. Nu spera într-o convertire, căci asta se întâmplă foarte rar şi unele lucruri pur şi simplu nu se pot schimba.

Orice ai face însă, nu-l bate la cap, pentru că în acest caz va avea cu siguranţă resentimente faţă de tine. Gândeşte-te foarte bine, dar nu amâna prea mult hotărârea. La urma urmei, există milioane de bărbaţi pe lume! 🙂

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Viaţa alături de un antisocial...
Viaţa alături de un antisocial...