Istoria ne-a învățat de-a lungul timpului că bărbatul a mers la război și a murit pentru țara sa. În egală măsură, acesta a fost vânător, a oferit adăpost și hrană partenerei și copiilor săi și s-a sacrificat pentru familie. Societatea din ziua de azi, însă, ne prezintă bărbatul dintr-un alt unghi, complet distorsionat. Ce vrea o femeie de la bărbatul ei? Și ce înseamnă bărbăția astăzi?
Un bărbat cu adevărat responsabil e independent, e stabil pe toate planurile, are un scop precis și nu se oprește sau se abate din drumul său până nu-l atinge. Nu se bazează pe ceilalți, ci doar pe propriile sale puteri și are încredere în potențialul și capacitatea sa. A bifat deja demult securitatea financiară, casa, poziția dorită șamd. Alături de un astfel de bărbat nu îți vei face griji pentru ziua de mâine!
Citește și: Ce vrea o femeie de la un bărbat? | Pastila de psiho by CSID.ro
Dorința de a evolua și de a se schimba în bine nu îi lipsește bărbatului mai sus descris. Cu toții greșim și sfârșim uneori prin a-i răni pe cei dragi. Bărbatul suficient de matur va ști să abordeze fiecare situație din viața sa, fie că vorbim de sfera sentimentală sau de zona profesională.
Loialitate. Empatie. Respect. Acestea sunt caracteristicile bărbatului alături de care orice femeie și-ar dori să trăiască. Nu există bărbat care să posede aceste calități și să nu devină instant atrăgător în ochii femeilor. Dacă ai dat și tu peste un astfel de bărbat, ai grijă de el și de relația voastră!
Un bărbat dedicat duce cu sine pasiunea și perseverența în orice aspect al vieții ale: în relație, în carieră, în grija pentru familie șamd. Masculinitatea poate căpăta felurite forme, însă nivelul de implicare a bărbatului face diferența. Femeile nu au nevoie ca bărbatul lor să atingă perfecțiunea, însă au nevoie de un partener care să le întâmpine la jumătatea drumului, au nevoie de un om pe care se pot baza, un stâlp al cuplului.
Citește și: Nu renunța niciodată la bărbatul care face aceste lucruri, păstrează-l aproape de sufletul tău!
Un bărbat adevărat niciodată nu se va văita și nu va avea așteptări de la tine, de la relație, de la cei din jur. Va persevera și va obține ce își va propune mereu. Iar tu vei avea ce învăța de la un astfel de bărbat. Împreună, veți face o echipă excelentă! Și-n fond, asta îți dorești, nu?
Surse: Psychology Today, Times Of India, Standard Media