Amanta: destramă sau consolidează căsnicia?

Psihologia şi rolul amantei în societate şi-au modificat valenţele de-a lungul istoriei.

La limita legii şi în afara moralităţii, amantele există dintotdeauna, de la Calypso, femeia care încearcă să-l oprească pe Ulise în drumul său către Penelopa, Aspasia, amanta lui Pericle, Cleopatra, regina Egiptului, amanta lui Iulius Cesar, Madame de Pompadour, Eva Braun, Evita Peron, Marilyn Monroe, Monica Lewinski, Carla Bruni etc.

Nu puţine au fost cele care au reuşit să schimbe cursul istoriei devenind adevărate simboluri ale feminităţii. Amanta este un subiect tabu care a stârnit dintotdeauna controverse.

Recomandări

6 elemente de care depinde fericirea unui cuplu

Top zece motive pentru care se ceartă cuplurile

Cu o psihologie care variază de la femeia fatală la victimă, nevoia ei va fi deseori competiţia cu Cealaltă Femeie. Psihologia femeii care devine amantă este complexă şi diferită, miza atracţiei în această competiţie nefiind întotdeauna aceeaşi. Nu toate amantele îşi doresc să devină soţii.

Ca o reacţie împotriva ameninţării libertăţii de a alege, unele femei vor doar ceea ce pot obţine cu dificultate; ele intră în acest joc, luptă, obţin, renunţă şi apoi o iau de la capăt într-un alt joc dar cu aceeaşi miză.

În poziţia de victimă a propriilor credinţe, în primul rând, se află femeia care devine amantă doar ca să-şi confirme ei însăşi că nu merită statutul special de Soţie.

O tipologie foarte prezentă este şi femeia care devine amantă deoarece îşi doreşte ascensiunea către un statut social superior, fie că vorbim despre cadouri, mai mulţi bani sau despre obţinerea unei poziţii profesionale importante pentru cariera sa. Se spune că acolo unde este loc între doi poate apărea al treilea. Mai exact, atunci când un cuplu nu este matur se poate transforma în “triplu”.

O relaţie de cuplu matură înseamnă doi parteneri maturi din punct de vedere psihic, care îşi împărtăşesc intimitatea, pasiunea, decizia şi angajamentul unul faţă de celălalt dar şi faţă de societate. Când oricare dintre aceste elemente nu este suficient sau lipseşte apare fisura.

Amanta îşi face loc în relaţie umplând golurile şi acceptând ceea ce soţia respinge sau nu satisface, fapt care nu duce neapărat la destrămarea cuplului de bază, ci poate chiar la consolidarea lui.

Fie că destramă sau consolidează, amanta este întotdeauna văzută ca un pericol, ca o ameninţare, iar blamarea ei este un mijloc de manipulare al soţiei în lupta sa de a-şi recupera căsnicia; putem vorbi în acelaşi timp de o recunoaştere e elementelor cu minus.

Amantele mai isteţe nu îşi blamează niciodată rivala, ele profită şi împlinesc ceea ce deplânge partenerul în relaţia de bază, câştigând în acest fel din ce in ce mai mult teren şi mai multă intimitate. Eu cred că în fiecare dintre noi stă o amantă. Pare logic dacă avem în vedere anumite teorii cum este cea a evoluţionismului, care avansează ideea că femeile tind să-şi dorească bărbatul puternic cu cele mai multe calităţi.

Şi, cum nu fiecare bărbat îndeplineşte aceste caracteristici, putem, iată, satisface puţin din paradigma competiţiei. Mai avem în vedere natura poligamă a omului, tendinţa sa către fragmentare a loialităţii, lipsa tendinţei intrând în registrul patologiei. Şi psihanaliza vine cu teoria sa despre psihologia amantei, oferindu-ne o perspectivă asupra trăirilor sufleteşti ale femeii aflate în această poziţie şi, de ce nu, ne poate apropia, măcar la nivel de înţelegere.

Psihanalistul Mihnea Cojocaru descrie pe larg ce se întâmplă în inconştientul amantei. “Această interpunere a amantei într-un cuplu  reprezintă o încercare inconştientă de a recupera tatăl din triunghiul oedipian. În sufletul său, procesul de identificare timpurie cu mama a fost conflictual, modelul matern fiind respins sau negat, fetiţa căutând natural afecţiunea la tată, încercând practic să îl câştige în faţa mamei.

În sufletul amantei, aceasta este dinamica principală: tatăl este viu în sufletul ei, mama a eşuat în a fi un model iar triunghiul amoros în care ea se află reflectă încercarea inconştientului de a corecta prin repetiţie această situaţie. Relaţia conflictuală cu mama este motivul pentru care aceste femei nu au reuşit încă să dezvolte o relaţie trainică interioară cu feminitatea lor, în cuplu trăind stadiul psihologic al fetiţei.”

Odată înţelese şi conştientizate aceste stări sufleteşti, femeia aflată în poziţie de amantă într-un triunghi amoros poate privi în interiorul său, poate înţelege ceea ce i se întâmplă şi, de ce nu, poate eventual să aleagă conştient destinul său în dragoste.

Autor: Simona Ghinea- Psihoterapeut Metropolitan Hospital (www.metropolitanhospital.ro)