La începutul fiecărei relaţii, una dintre cele mai comune preocupări ale partenerilor este de a decide când să spună ”Te iubesc” persoanei iubire. Bineînţeles, acest lucru trebuie făcut doar în momentul în care simţi cu adevărat că ai sentimente puternice pentru omul de lângă tine. Nu este vorba doar de timp, ci şi de emoţiile cu care te confrunţi. Aşadar, când este prea devreme şi ce faci dacă partenerul nu-ţi răspunde în acelaşi fel?
Aşteaptă cel puţin trei luni. Desigur, fiecare relaţie este diferită, iar dacă simţi cu adevărat că este dragoste la prima vedere şi ori de câte ori îţi vezi partenerul inima ţi-o ia complet razna, poţi să o faci. Dar chiar dacă simţi că eşti îndrăgostită, cel mai bine este să aştepţi şi să nu grăbeşti lucrurile. Dragostea are nevoie de timp. Aşteaptă trei luni şi, dacă în continuare sentimentele tale sunt neschimbate, cu siguranţă este vorba de chimie între voi, fluturi în stomac şi alte sclipiri.
Asigură-te că nu te mai gândeşti doar la tine, ci la ”voi”. Să presupunem că relaţia pare a fi una de durată. În acel moment, lumea ta se schimbă şi cumva gravitează în jurul persoanei de lângă tine. Eşti mai confortabilă, renunţi cu uşurinţă la orgoliu şi nu te temi să-i împărtăşeşti temerile, nevoile şi dorinţele tale. În momentul în care începi constant să te gândeşti la partener, dar mai ales îl apreciezi atât pentru puterea pe care o are, cât şi pentru greşelile pe care le face, atunci este iubire.
Aşteaptă până când nu-ţi va mai păsa dacă îţi răspunde în acelaşi mod. Unul dintre cele mai critice aspecte care ţine de momentul în care spui ”te iubesc” partenerului este acela când nu aştepţi nimic în schimb. Vrei doar să te simţi bine împărtăşindu-ţi sentimentele, chiar dacă de partea cealaltă nu este reciproc. Este puţin egoist să crezi că două persoane pot experimenta aceleaşi sentimente în aceeaşi manieră aşadar, nu-ţi obliga partenerul să-ţi răspundă doar pentru că asta te face să te simţi mai bine. Într-o relaţie veţi fi pregătiţi de anumite lucruri într-un timp diferit: primul sărut, prima seară petrecută împreună, să vă mutaţi împreună. Mai mult, cu timpul şi odată cu înaintarea în vârstă, dragostea va fi percepută diferit.
Nu te teme dacă nu îţi răspunde imediat la sentimente. În timp, odată ce relaţia evoluează, şi sentimentele vor fi tot mai puternice. Un sincer ”te iubesc” merită toată această aşteptare.