Pihoterapeutul Oana Nicolau ne arată cum să rămânem îndrăgostiți pentru totdeauna. Ea a și mărturisit că o relație „se poate și fără compromisuri!”.
Oana Nicolau, unul dintre cei mai cunoscuți psihoterapeuți de cuplu din România, cu o experiență de peste 20 de ani, ne arată care sunt lecțiile vitale despre iubire și demontează cele mai întâlnite mituri despre relațiile de cuplu.
În podcastul „Fain și Simplu”, ea mărturisește: ,,Se poate și fără compromisuri!”, „și, da, există relația perfectă, cu o singură condiție”. După 3 decenii petrecute împreună cu soțul ei și experiența cu trei copii, Oana Nicolau ne dezvăluie ce i-a făcut să rămână împreună în perioadele în care credeau că ,,e posibil, în mod real, să nu mai meargă, să nu mai existe o șansă pentru ei doi”.
„Este nevoie de multă înțelegere și multă răbdare! Și o să povestesc de ce nu compromis! Compromisul înseamnă că renunți al tine, renunți la ceva din tine în momentul în care faci un compromis. Ok, fac ca tine! Asta înseamnă că am renunțat la mine, la ceea ce îmi doresc. Deci ai făcut-o pentru celălalt, pentru bunul mers al relației, dar ai făcut-o împotriva aceea ce își dorești tu. Asta aduce frustare! Dacă faci asta zi de zi sau ani de zile, tu te încarci cu această frustrare pe care o să o scoți cumva la suprafață, discuții, reproșuri. (
Toți spun că relația înseamnă compromisuri, dar eu vin astăzi și vă spun că se poate fără compromisuri. Și ceea ce ne ajută e să stăm în momentul când avem o divergență de opinii, să stăm împreună la o masă și să vorbim la dorințele pe care le avem amândoi. Dorința e de a ne uita la nevoia pe care o are fiecare dintre noi”, a spus Oana Nicolau.
Oana Nicolau a vorbit și despre infidelitate: „Să ne întrebăm înainte de ce s-a ajuns să apară o a treia persoană! Care a fost momentul care a deschis ușa către a treia persoană? Și de ce? Să ne întoarcem către relația noastră și să vedem ce ne-a făcut să privim către altcineva!
Infidelitate nu vine niciodată dintr-o dată așa, a apărut un Făt-Frumos sau o Ileana Cosânzeana, infidelitatea se construiește în timp din cauza unor probleme nerezolvate din relație, ceva ce nu merge acolo și te face să crezi că poate nu va mai merge niciodată sau micile lucruri, micile probleme pe care noi nu le rezolvăm.
Înainte de asta m-aș uita înapoi către relație să văd care sunt problemele de acolo, apoi aș căuta dacă există rezolvare pentru ele și să fac tot posibilul pentru a le rezolva”.
Foto: arhivă