Ce vor femeile? Pentru cei care şi-au pus vreodată această întrebare, iată câteva dintre secretele unei relaţii minunate. Desigur, trebuie ţinut cont că fiecare femeie este diferită şi fiecare realaţie are principiile proprii, însă iată ce răspunsuri am adunat de la mai multe femei. Acest articol ar trebui citit de bărbaţii care îşi doresc să înţeleagă măcar puţin, femeile.
Secretul nr. 1: Femeile apreciază un bărbat cu o latură sensibilă, mai ales atunci când sunt supărate. Pune-ţi braţul în jurul ei şi dă-i un sărut. Atunci când demonstrezi că îţi pasă reuşeşti să arăţi un mod puternic de conectare.
Când vine vorba de romantism, multor femei le place ca bărbaţii să joace un rol masculin tradiţional. Acest lucru este valabil mai ales în faza valoroasă a unei relaţii, potrivit doctorului psiholog Diana Kirschner, care a scris mai multe cărţi despre dragoste. Este perfect capabilă să-şi tragă propriul scaun sau să deschidă o uşă, dar dacă o vezi ezită, poate doar aşteaptă ca tu să fii un adevărat domn.
Stilurile vin şi pleacă, dar atenţia unui bărbat faţă de îngrijirea şi îmbrăcămintea sa ar trebui să fie de lungă durată. Este important pentru femei încă de la primul flirt, până în faza lunii de miere şi nu numai. „Trebuie să-ţi dai seama dacă îi place un anumit aspect”, spune Kirschner. „Dacă îi place un bărbat cu blugi strâmţi, încearcă să incluzi şi tu blugii strâmţi în stilul tău personal”.
OK, acest sfat nu provine de la femei, ci de la multitudinea de cercetări realizate de către psihologi, cu privire la preferinţele subconştiente ale femeilor. Un studiu intrigant a descoperit cum culoarea roşie a făcut bărbaţii să pară mai puternici, atrăgători şi mai doriţi din punct de vedere sexual de către femei. Totuşi, există o avertizare. Roşul nu face ca băirbaţii să pară mai frumoşi sau mai amabili. Partea respectivă depinde doar de tine.
Nimic nu surprinde inima unei femei precum un bărbat bun, care vrea să fie un bărbat şi mai bun, potrivit guru-ului în ale iubirii, Diana Kirschner. „Femeile adoră dezvoltarea personală, iubesc un bărbat care este atent şi sensibil”. Le place când bărbatul lor recunoaşte că are un anumit defect – un temperament coleric, de exemplu, sau o stare de spirit neplăcută după muncă – şi iubeşte atunci când face un efort pentru a îmbunătăţi acest aspect.
Când ceva o deranjează, ea vrea să fie ascultată, nu caută sfatul tău. „Bărbaţii simt nevoia să remedieze lucrurile pentru că sunt orientaţi către soluţii”, spune Kirschner. „Dar pentru o femeie, ascultarea în adevăratul sens al cuvântului este un lucru minunat, care adânceşte relaţia”.
Ascultarea este importantă, iar ea are nevoie să ştie că este ascultată. Dacă dai din cap în semn aprobator, nu te gândi că ţi-ai făcut treaba şi e suficient. Când face o pauză în vorbire, îţi dă un indiciu pentru a răspunde într-un mod plin de compasiune, grijuliu, spune Kirschner. Dacă îţi spune că este supărată pentru că şeful ei i-a dat bătăi de cap, vrea să te audă spunând: „Îmi pare rău că munca a fost atât de dificilă pentru tine astăzi”. Şi aminteşte-ţi: Rezistă dorinţei ei de a oferi soluţii.
Femeilor le place să vorbească despre ceea ce se întâmplă în pat şi vor să-i producă plăcere bărbatului – iar o abordare tactică este adesea cea mai bună. Întreab-o ce îi place. Asigură-te că ceri ceea ce doreşti într-un mod pozitiv şi validator. Kirschner sfătuieşte să se spună ceva după modelul asemănător: „Mi-ar plăcea cu adevărat dacă [completează tu spaţiile libere]”.
Atunci când femeia ta vrea să vorbească despre relaţie, nu înseamnă că ai făcut ceva rău (bine, nu neapărat). Kirschner spune că multor femei le place să vorbească despre „uniunea din cuplu” – despre ce se întâmplă sau pur şi simplu încotro se îndreaptă lucrurile. Acestea sunt tot timpul semne bune. O discuţie onestă şi amplă vă poate apropia pe amândoi cu certitudine.
Femeilor le place să li se spună că arată frumos şi le place un bărbat care face acest lucru fără să fie nevoie să i se spună. Când va purta o rochie nouă sexy, de exemplu, te va întreba cel mai probabil cum arată, în speranţa că va primi un compliment minunat. Dacă pare deosebit de atrăgătoare, dacă are o tunsoare nouă, dacă arată mai bine, menţionează-i cât de frumos arată şi fă-o cât mai frecvent.