Se spune că nu contează câţi ani ai în viaţa ta, ci câtă viaţa ai în anii peste care ai trecut, ceea ce face ca diferenţele de vârstă dintr-un cuplu să nu primeze. Cel putin, dintr-o perspectivă pur teoretică.
Pentru că, pe de altă parte, trăim dintotdeauna cu credinţa că bărbatul trebuie să fie mai “copt” la minte şi, deci să fi trăit mai multe primăveri. E aproape ca la prejudecata legată de înălţime: bărbatul trebuie să fie mai înalt şi mai bătrân. Pentru că, orice am face revenim la începuturi, când “el” era vânătorul puternic ce avea responsabilitatea să îşi protejeze familia.
Dar, viaţa (mai ales viaţa noastră contemporană) are farmecul de a se potrivi, frecvent, cu sintagma: “socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”. Aşa a apărut şi pitorescul concept femeile “cougar” şi bărbaţii frumoşi, tineri şi râvniţi.
Toţi am auzit măcar în treacăt, aşteptând metroul, de celebrul cuplu Demi Moore şi Asthon Kutcher – nu a rezistat probei timpului, dar s-a întâmplat şi, în ciuda faptului că cei din jur au speculat constant diferenţa de vârstă (Demi Moore 49 de ani, Asthon Kutcher 33 ani), au fost unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood.
Se întâmplă şi în viaţa reală, parcă din ce în ce mai des: femeile reuşesc extrem de eficient să îşi menţină frumuseţea şi tinereţea, apoi tot ele îşi ascultă instinctul fără prejudecăţi.
“Dacă cel de care m-am îndrăgostit (pentru că are umor, este inteligent şi în acelaşi timp matur), are 24 de ani şi eu 30, trebuie să renunţ doar pentru că m-am născut într-o societate plină de prejudecăţi?”, este întrebarea femeilor fără idei preconcepute.
Psihologii spun că principiul este relativ simplu, noi îl complicăm: de obicei o femeie îşi doreşte un bărbat mai tânăr când trăsăturile celor de aceeaşi vârstă nu o mulţumesc, nu o mai atrag. Iar pentru bărbat, o femeie mai mare este aproape mereu o binecuvântare, este cea care îl iniţiază, îl maturizează sexual şi intelectual…
La rândul lor, nu îşi găsesc locul lângă femei de aceeaşi vârstă; dese ori aceşti bărbaţi sunt cei care tânjesc după grija maternă de care nu prea au beneficiat. Fără să fie o regulă generală, bineînţeles.
Asta nu înseamnă că se schimbă rolurile – femeia devine bărbatul şi viceversa – doar că în acest puzzle riscant, cei doi îşi potrivesc piesele aşa încât să devină un tot armonios.
Doar că lucrurile nu se opresc la a avea sau nu prejudecăţi… Există inevitabil conflicte sau nepotriviri, oricât de liberali în concepţii am fi, nu putem să negăm cât de importantă este experienţa.
Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu…când mă uit în spate, chiar şi un an trăit în plus mi se pare colosal – cu fiecare an mai trec pe foaie alte lecţii de viaţă învăţate, alte răspunsuri la întrebări.
Nu poate fi chiar simplu să împarţi viaţa cu un bărbat care se află încă la vârsta întrebărilor (la care de obicei nu accepţi răspunsurile celor din jur, ci le vrei pe ale tale, din propria practică).
Se spune că există două mari soluţii: toleranţă sau pasiuni comune. O femeie tolerantă care învaţă să lase de la ea şi să îi ofere celuilalt timpul necesar ca să crească, o femeie care pune accent numai pe acele aspecte ce o încântă, care preia de la celălalt tonusul, o viaţă mai deschisă, mai sociabilă, o lejeritate a tinereţii pe care, probabil, ea a pierdut-o în timp.