Chiar dacă pentru unii, sărbătorile sunt prilej de bucurie, există și persoane care se confruntă cu depresia. Și oricare ar fi cauza, dacă ai un prieten în situația asta, iată cum poți fi lângă el!
În general, persoanele suferinde de depresie tind să se izoleze. Încearcă să creezi un mediu plăcut și încurajează-i să te viziteze sau să participe la un eveniment alături de ține (un vernisaj, un concert în aer liber, sau pur și simplu o cafea, etc).
Gândește-te, de asemenea, și la activități care să îi facă să uite, chiar și pentru câteva minute, de griji și probleme.
Nu pierde din vedere faptul că așteptările tale cu privire la ceea ce constituie o sărbătoare tradițională nu sunt neapărat așteptările celor din jurul tău, cu atât mai mult a celor ce suferă.
De pildă, dacă origanizezi o masă de sărbători, ia în considerare că cineva a avut un an greu, anevoios. Oferă-i spațiu sau timp să vorbească despre asta, să se descarce, dacă vrei. Ia aminte că prezența lor poate fi, în sine, o sarcina grea, așa că acționează cu tact și diplomație, cu înțelegere și blândețe.
Dacă știi pe cineva care traversează o perioada grea a vieții sale, ei bine, oferă-i suportul tău. De cele mai multe ori oamenii aflați în depresie aleg să rămână singuri, căci nu se simt o companie tocmai plăcută.
Fii tu acea persoană care îi încurajează să participe la întâlniri cu oameni dragi, vioi, plini de empatie. Fii prezentă și oferă cel mai de preț cadou: implicarea ta.
În toată tevadura aceasta, fii tu persoana care își rupe din timp să îi asculte pe cei aflați la nevoie. Încurajează-i să își deschidă sufletul, să îți spună cum se simt. Fii acolo pentru ei și nu îi lăsa să se simtă singuri.
Citește și: Depresia de sărbători: de ce apare, cum se manifestă și ce poți face pentru a o învinge