Despărțire, divorț, separare – câteva situații din viața de cuplu inevitabile la un moment dat în viață. În urma lor nu rămân doar amintirile frumoase ci și multe cuvinte urâte, ură, frică, anxietate, depresie, bunuri materiale de împărțit. Și inclusiv suflete, atunci când vorbim despre cuplurile cu copii. Cum să te împaci cu ideea că te desparți și mai ales să ajungi la un consens cu fostul partener de viață? Nu există rețete universal valabile.
Despre acest subiect am stat de vorbă cu Cristina Andreea Stan, consilier pentru dezvoltare personală, specialist în activitatea de coaching, NLP master. Ea este și autorul cărții ”Vrei să iubești? Începe cu tine!
CSÎD: Cum să accepți că s-a terminat o relație, adică a ta?
Cristina Andreea Stan: În primul rând, asumarea responsabilităţii personale – de multe ori, motivat sau nu, considerăm că ni s-a făcut o nedreptate, că doar celălalt e de vină, că ne-a trădat încrederea etc. Îi cedăm, în acest fel, puterea noastră şi nu vom mai putea fi pe picior de egalitate. Da, e mai liniştitor să ai pe cine arăta cu degetul, dar, pe termen lung, e o strategie necâştigătoare, pentru că îţi va afecta încrederea în tine.
CSÎD: Nu e ușor să stai în durere…
Cristina Andreea Stan: În al doilea rând, nu te grăbi şi nu forța lucrurile! Reluarea unei relații de prietenie cu fostul partener necesită timp şi se poate realiza, cu cele mai bune şanse de reuşită, atunci când ambii au depăşit toate etapele doliului post-despărţire, nu înainte de a se fi calmat furtuna.
CSÎD: Furtuna e ușor de activat?
Cristina Andreea Stan: Recomandarea ar fi, apoi, să nu mai aduceţi trecutul în discuţie şi să vă axaţi pe ce aveţi de făcut în prezent şi în viitor, pentru binele copiilor, fără să vă mai certaţi, să vă reproşaţi sau să vă plătiţi diverse poliţe de pe vremuri.
Este de preferat să vă limitaţi la discuţii cât mai simple şi să fiţi sinceri unul cu altul, astfel încât să nu existe false speranţe în ceea ce priveşte o posibilă reîmpăcare.
CSÎD: Cum să se ajungă la pace în cazul cuplurilor care au copii?
Cristina Andreea Stan: Nu uitaţi că aveţi un scop comun, binele copiilor voştri, aşa că este important să luaţi împreună deciziile care au legătură cu cei mici şi să gestionaţi situaţiile apărute cu maturitate emoţională (inclusiv să laşi de la tine, dacă este cazul).