Fiecare relaţie este diferită şi unică în felul ei, însă mulţi dintre noi visăm la o relaţie sănătoasă, în care comunicarea să nu lipsească, iar problemele, indiferent de natura lor, să poată fi rezolvate fără certuri şi violenţă, fie ea fizică sau verbală. Relaţiile sănătoase se construiesc şi se menţin, iar ca acest lucru să fie posibil trebuie ca ambii parteneri să fie implicaţi şi să îşi dorească acelaşi lucru în viaţa de cuplu.
Nu ne învaţă nimeni cum ar trebui să iubim, cum ar trebui să ne comportăm într-o relaţie, ce trebuie să facem pentru a avea o relaţie echilibrată şi sănătoasă. Ce presupune ea, de fapt. Cu toate astea, nu există un ghid strict prin care să înveţi să iubeşti, să respecţi, să comunici eficient cu partenerul, pentru că fiecare parteneriat de acest gen are abordări diferite. În plus, trebuie să ţinem cont de faptul că relaţiile se deteriorează în timp, dar este datoria noastră să luptăm pentru ceea ce avem. Amândoi.
Când vine vorba de relaţii, până şi cercetătorii de la Universitatea Denver din Colorado sugerează că în unele cazuri, partenerii ajung să aibă o relaţie serioasă din inerţie şi, există cupluri care se mută împreună, deşi partenerii nu sunt convinşi că este ceea ce-şi doresc sau că persoana ”iubită” este potrivită pentru planurile de viitor. Mai exact, partenerii decid să se mute împreună, ba chiar să se căsătorească din simplul motiv că au creat o legătură şi că îi leagă foarte mulţi ani.
Există totuşi câteva semne care ar trebui să ne facă să ne punem întrebări în acest sens. De exemplu, dragostea oarbă. În această situaţie unul dintre parteneri trece cu vederea peste comportamentul jumătăţii sale, în speranţa că se va schimba, lucru care nu se va întâmpla, indiferent de compromisul pe care-l faci. Evită situaţiile de acest gen pentru că pe parcurs amândoi că veţi lovi de un final deloc satisfăcător şi va fi o adevărată pierdere de timp.
Atunci când începi o relaţie, nu trebuie să o faci doar de dragul de a avea pe cineva alături, ci trebuie să te gândeşti la un scop. Relaţia cu partenerul cu care ai ales să fii trebuie să ducă undeva, iar dacă amândoi sunteţi implicaţi, acesta este un semn tocmai bun.
Comunicarea este necesară atunci când vine vorba de construirea şi menţinerea unei relaţii sănătoase şi orice conflict poate fi rezolvat cu calm, când ambii parteneri sunt deschişi la conversaţie, dar mai ales către o comunicare constructivă. Posibilele motive de conflict dintre parteneri pot varia, de la dificultăţile financiare şi împărţirea responsabilităţilor, până la stilurile parentale , gelozia şi multe altele. Un conflict nerezolvat duce la apariţia stresului în cuplu, iar astfel relaţia riscă să se deterioreze. Aşadar, cum rezolvăm astfel de situaţii? Potrivit cercetătorilor, ideal este ca partenerii să-şi exprime punctul de vedere, sentimentele, să spună exact ce gândesc şi să negocieze schimbările necesare în relaţie.
În general, partenerii care ştiu să menţină o relaţie fericită şi sănătoasă îşi cer scuze când ştiu că au greşti, încearcă să-şi repare greşeala, nu au secrete unul faţă de celălalt şi învaţă din greşeli. Să nu uităm totuşi că vulnerabilitatea este adevărata putere şi, chiar şi când apar momente dificile în relaţie, conflicte cărora pur şi simplu nu le mai faci faţă şi nu ştii cum să le gestionezi, nu este deloc o ruşine să ceri ajutorul unui specialist, să ajungi să faci terapie de cuplu.
Uneori viaţa de cuplu poate deveni monotonă, dar totodată mai există acele momente în care chiar dacă locuieşti cu partenerul îţi doreşti să faceţi ceva împreună. Studiile sugerează că atunci când cuplurile participă la diferite activităţi distractive, le este mult mai uşor să locuiască împreună. Jocurile de societate, mersul la film, participarea la diferite evenimente, toate acestea cresc nivelul oxitocinei, cunoscut şi ca ”hormonul dragostei” care mai târziu poate creşte chiar şi când vă aflaţi în casă, într-o zi obişnuită. Pentru început este nevoie de activiăţi noi şi locuri necunoscute care ar putea menţine calitatea relaţiei.
Deşi este esenţial să petreci timp de calitate cu persoana iubită, la fel de important este să petreci timp cu tine. Şi, evident, să-i oferi partenerului şansa să facă acelaşi lucru. O relaţie sănătoasă este exact ca acţiunea de a inspira-expira a corpului. Există o conexiune incredibilă între conceptul de apropiere-distanţă, amândouă fiind extrem de importante şi, ideal este să existe un echilibu între cele două, nicidecum să fiţi într-o singură extremă.
O apropiere prea exagerată, sufocantă, poate duce la deteriorarea relaţiilor cu prietenii şi familia şi chiar putem ajunge să vorbim de un abuz emoţional, pentru că niciunul dintre parteneri nu mai poate explora, nu mai poate creşte, evolua, nu mai poate interacţiona cu cei din jur.
La începutul oricărei relaţii parcă te-ai afla în faza ”luna de miere”. Partenerii îşi vor arăta foarte mult respect, afecţiunea nu va lipsi, la fel şi vorbele frumoase. Însă, odată cu trecerea timpului, este posibil ca toate acestea să dispară. Potrivit unui studiu din 2017, unul dintre principalele motive pentru care cuplurile aleg să se despartă este pentru că unul dintre parteneri nu mai este la fel de afectuos.
Un alt studiu din 2018, la care au participat adulţi tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, arată că partenerii care depun un efort mai mare sunt mult mai fericiţi în relaţie. Un alt studiu arată că femeile mulţumite de relaţia lor mai sunt cele ale căror parteneri le apreciază corpul. Mai mult, acest aspect duce la creşterea satisfacţiei vieţii sexuale. Într-un final, deşi lucrurile materiale nu definesc dragostea, unele studii arată că atunci când un partener oferă cadouri, gesturile de acest gen pot contribui la echilibrul relaţiei.