Cel mai probabil nici nu te gândeai că la un moment dat tu și iubirea ta veți fi puși în situația de a pune capăt relației. Și cel mai probabil nu te așteptai ca tocmai tu să fii cea sau cea care s-a îndrăgostit de altă persoană… Poate că nu ți s-a mai întâmplat până acum să fii în postura de a anunța intenția de a încheia o relație de iubire… Poate îți este greu, poate te simți vinovat, poate simți că faci o greșelă… Poate că simți că provoci o suferință pe care cel ce te iubește nu o merită… Poate ai impresia că nu mai ești o persoană bună căci frângi inima cuiva care era cea mai importantă persoană pentru tine…
Poate chiar nu va fi noua dragoste persoana cu care îți vei petrece restul vieții… Însă ești dator/datoare atât față de propria persoană cât și față de partener să mărturisești ce ți se întâmplă în viața sentimentală. Și așa să fie clare și motivele pentru care comportamentul tău în cadrul relației de cuplu s-a alterat. Despre cum să faci acest pas, am stat de vorbă cu Cristina Andreea Stan, consilier pentru dezvoltare personală, specialist în activitatea de coaching, NLP master. Ea este și autorul cărții ”Vrei să iubești? Începe cu tine!”
”Este o dovadă de maturitate emoţională să înţelegem şi să integrăm faptul că schimbarea face parte din viaţă. Oamenii se schimbă, evoluează, iar această evoluţie poate fi în direcţii diferite, în ritmuri diferite. Poate că tu, cel de la 40 de ani, nu mai ai nimic în comun cu cel de lângă tine, alături de care erai foarte fericit la 20 de ani. Se poate întâmpla, ba chiar se întâmplă des!” explică Cristina Andreea Stan.
În multe cupluri, deși iubirea s-a stins, relația nu se încheie datorită obligațiilor familiale, copiilor, bunurilor comune etc. Cum vede specialistul în relații situația în care unul dintre parteneri ezită să spună că nutrește sentimente romantice pentru o altă persoană?
”Dacă iubirea ne-a adus împreună în relaţie, consecinţa logică ar fi ca relaţia să se încheie atunci când iubirea s-a dus. Şi ar fi minunat să îi putem spune partenerului acest lucru, să putem comunica sincer, ca doi adulţi maturi emoţional, care se respectă, sunt prieteni şi îşi doresc binele unul altuia, chiar dacă acest bine nu mai înseamnă “împreună” este de părere Cristina Andreea Stan.