De ce fug bărbaţii de relaţiile serioase?

Majoritatea bărbaţilor îşi doresc relaţii uşoare, în care să nu aibă responsabilităţi. De ce? Din două motive. Vezi care sunt acestea!
  • Publicat:
De ce fug bărbaţii de relaţiile serioase?

Deseori întâlnesc la cabinet femei care se plâng de faptul că bărbaţii nu îşi doresc să lege relaţii serioase şi de durată. Ba din contră, îşi doresc doar să le folosească, pentru ca mai apoi, cât mai curând, să dispară în ceaţă. Oare chiar nu îşi doresc bărbaţii relaţii serioase? Nu toţi, poate majoritatea, însă nu putem, din perspectivă psihologică, să împărţim oamenii doar în funcţie de sex. Însă, într-adevăr, majoritatea bărbaţilor îşi doresc relaţii uşoare, în care să nu aibă responsabilităţi, în care să primească ceea ce îşi doresc, fără să fie nevoiţi să ofere prea multe.

De ce? Simplu! Bărbaţii au doar două motive.

Unul, pentru că în marea lor majoritate, aşa au fost crescuţi de mamele lor şi învăţaţi doar să primească fără să ofere mare lucru. Au crescut într-o cultură în care doar femeia are responsabilităţi. Doar ea trebuie să aibă grijă de copii, să spele, să calce, să facă curăţenie, să facă mâncare. Iar în acest timp, să meargă şi la serviciu, dar să se şi îngrijească de soţul ei.

Al doilea motiv ar putea fi constituit de faptul că majoritatea bărbaţilor îşi aleg femeia doar după felul în care arată şi, eventual, doar pentru sex. Dacă femeia i se oferă foarte repede, mult prea repede, fără ca bărbatul să lupte prea mult, de ce acesta ar mai depune efort ulterior să îşi întemeieze o familie şi să aibă copii? Nu ar fi mai simplu ca el să descopere că femeia deja „avută” nu este perfectă şi să plece în căutarea alteia mai potrivite?

Apoi, dacă aceasta se lasă prea greu, este prea pretenţioasă sau preţioasă, oare merită efortul?

Din păcate, cei mai mulţi dintre bărbaţi preferă mai degrabă să caute o altă ţintă, în locul unei bătălii care ţine prea mult.

Este corect să se întâmple aşa? Nu este nici corect, nici moral, poate nici etic. Însă aşa se întâmplă în majoritatea cazurilor. Şi, din păcate, statistica este cea care vorbeşte despre mersul şi direcţia unei societăţi. Astfel încât, dacă statistica spune că acesta este comportamentul ce caracterizează majoritatea bărbaţilor, care poate fi soluţia? Să stăm să ne gândim de ce nu este altfel? Să ne supărăm sau să ne înfuriem? Sau mai bine să găsim soluţii? Şi care ar putea fi acele soluţii?

În primul rând, mamele să nu îşi mai crească băieţii pe un picior de superioritate faţă de fete. Să îşi înveţe băieţii să construiască o relaţie bazată pe egalitate, afectivitate şi devotament. Abia ulterior, putem spera la o familie sănătoasă, în care cei doi să se sprijine reciproc.

Dacă însă întâlniţi un bărbat ce a depăşit vârsta adolescenţei sau tinereţii, ar trebui să vă gândiţi poate că este cazul să îi cultivaţi acestuia, în cazul în care nu are deja această valenţă, ideea de familie înainte de a va avânta în relaţie. Pentru că, cele mai multe dintre femei, din păcate, se gândesc să se ofere cât mai repede sexual, din cauza propriilor nevoi sau lăsându-se în voia bărbatului, fără să ţină cont că îşi pierd astfel principalul atribut.

Nu este vorba de o gândire învechită în care femeia să se păstreze fecioară până la căsătorie. Dar nici acea societate utopică, în care bărbatul, după ce are ceea ce îşi doreşte din perspectiva sexuală de la femeie, mai poate fi cu gândul la a construi o familie.

Pentru că tocmai asta au făcut societatea modernă şi mişcarea feministă. Au dus femeia pe teritoriul bărbatului, fără a ţine seama de faptul că pot avea nevoi diferite. Astfel, odată ce se întâlnesc şi se consumă actul sexual, cea care, de cele mai multe ori, se consideră părăsită sau înşelată în aşteptări este femeia. În fond, sexul este cel care ajută bărbatul să îşi consume femeia, în timp ce aceasta abia începe să se îndrăgostească şi să investească în el. Asta în cazul în care ambii, înainte de actul sexual, se gândeau să aibă o relaţie de durată.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Urmărește CSID.ro pe Google News