De ce nu plecăm din relații toxice?

• Autor: Eduard Andrei Vasile
• Consilier în dezvoltare personală, specialist în relații de cuplu și familie, profesor
• Instagram @profukool

Nimic nu este mai dureros decât să rămâi în locuri în care nu ești apreciat sau, mai rău, în relații în care ești tratat cum nu ar trebui. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi o facem.

Obișnuința, a doua noastră natură

Ne obișnuim cu confortul, cu oamenii, cu prietenii, cu relațiile pe care le avem. Până și gravitația ni se pare confortabilă.

Recomandări

De ce rămânem fără prieteni pe măsură ce îmbătrânim?

Lipsa sexului desparte partenerii? Explică Eduard Andrei Vasile, specialist în relații de cuplu și familie

O relație este o construcție, așa cum am prezentat-o și în articole anterioare.

Cine ar dărâma cu ușurință, chiar și o casă mai micuță sau puțin arătoasă, cu drag și spor? Nimeni. Doar că sunt momente ale vieții în care acea casă se va prăbuși singură, dintr-un motiv sau altul.

Ne este greu să renunțăm la o relație nefericită

Avem senzația că suntem prea bătrâni, că ne-am neglijat aspectul exterior și nu mai suntem atrăgători, că nu vom întâlni pe cineva mai bun. Avem profund înrădăcinată această frică de noutate.

Replici precum „Stai cu el, e băiat bun per total!” sau „Altul mai bun nu găsești!” au fărâmat destinele multor oameni.

Trăim, încă, sub imperiul fricii. Iar asta se vede în fiecare decizie pe care o luăm, sau mai degrabă nu o luăm.

„Cum sunteți? Cum merge relația?”, „Totul e bine, mulțumim lui Dumnezeu!” – de foarte multe ori ascundem atâta suferință sub aceste răspunsuri.

Și eu am stat în relații în care eram maltratat, nu tratat necorespunzător. Credeam că cineva mai breaz nu va sosi în viața mea. De ce? Tot din cauza fricii.

Am procedat bine? Nu. Ajunsesem să nu mai știu cine sunt, cât valorez și dacă e, totuși, ceva de capul meu.

Mai rămânem în relații greșite „pentru copii”

Sintagma aceasta a fost mult folosită mai ales după căderea regimului comunist. Dacă înainte de ’89 aveai o familie pentru că „trebuia”, după, „trebuia să o păstrezi”.

Vorbea lumea, vorbea blocul, scara, vorbea satul. Doar nu o să te faci de râs, să auzi de la vecina că ești de moravuri ușoare.

Așa s-au format generații de copii, tineri, actuali adulți dependenți emoțional, cu traume netratate, spectatori ai abuzurilor în familie. De aici s-a năruit viitorul multor copii.

La cursurile de dezvoltare personală pe care le fac în prezent cu cei mici, am avut surpriza să văd totuși ceva schimbat. Schimbat și la ei, schimbat și la părinți.

Ne îndreptăm, zic eu, către un echilibru emoțional. Asta implică psihoterapie, consiliere, consiliere de cuplu. Orice este util.

Aveți curaj! Aveți mai mult decât credeți. Pornim de la premise pesimiste și continuăm în aceeași manieră. Vom întâlni cu toții oamenii potriviți, vă pot promite asta.

Răbdare, încredere, optimism!