Despărţiţi, dar împreună. Jurnalul unui cuplu atipic

Omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

„Poate părea ciudat, însă eu am reuşit împreună cu fostul soţ, după divorţ, să redevenim prieteni.

Recomandări

Cum să eviţi despărţirea: 4 semne că trebuie să mergi la terapie de cuplu

Oana Nicolau, psihoterapeut: despre stresul în viaţa de cuplu INTERVIU

A fost dificil să ajungem în acest punct, dar şi mai dificil mi-a fost să îmi fac actualul partener să înţeleagă relaţia pe care o am cu fostul.

Când am început şedinţele de psihoterapie, eram într-o relaţie de căsătorie aflată în comă profundă şi o alta ce părea că nu se poate dezvolta din această cauză.

Voiam să plec, dar şi să rămân în căsnicie, construisem împreună foarte multe şi încă aveam câteva lucruri care ne uneau, cum ar fi copilul şi un business împreună.

Când l-am cunoscut pe actualul partener, relaţia a evoluat încet, sinuos, dar părea că se va rupe brusc, pentru că nu îmi înţelegea nevoia sau tipul de relaţie pe care încă o mai aveam cu fostul soţ.

Pentru mine, o frază spusă de tine a fost ca o revelaţie. Mi-ai spus că partenerii pot divorţa din rolul de soţi, dar niciodată din rolul de părinţi. Şi parcă, dintr-odată, mi s-a făcut lumină în minte şi în suflet. De fapt, ceea ce mă mai ţinea în relaţia cu fostul soţ era în primul rând copilul.

Indiferent de faptul că nu mai simţeam nimic unul pentru celălalt, întotdeauna am fost doi părinţi foarte buni şi implicaţi. Pentru mine, acest aspect reprezenta un argument, însă pentru noul partener, nu.

Aşa că l-am adus şi pe el să vorbească cu tine. A plecat după prima şedinţă boscorodind, dar în timp s-a mai liniştit. I-a fost greu să accepte fraza care pentru mine a reprezentat o revelaţie.

El spunea că rolul de părinţi mă va ţine legată sentimental de fostul, ceea ce ar fi dus la sfârşitul relaţiei noastre. De ce să mai iau  masa de sărbători împreună cu fostul, dacă noi ne despărţisem? Însă, în timp, a înţeles cât de important era pentru dezvoltarea copilului să aibă o relaţie bună cu ambii părinţi naturali.

Şi el avea copii dintr-o fostă căsnicie, pe care nu mai dădea doi bani când m-a cunoscut. După o perioadă, am realizat împreună două lucruri ce păreau la început imposibile. Amândoi am reuşit să avem o relaţie foarte bună cu propriii copii, dar şi cu copiii celuilalt.

Mai aveam însă un mare hop de trecut. Eu păstram o relaţie de prietenie cu fostul soţ, pe când partenerul actual era respins în permanenţă de fosta soţie. Nu voia cu niciun chip să îl vadă şi cu mare greutate îi permitea să ia copiii la noi.

După ce a discutat cu tine, şi-a dat seama că asta se întâmplă pentru că fosta soţie suferise enorm în urma divorţului, dezvoltând o formă de depresie profundă. Mai mult decât atât, mă învinuia pe mine pentru acel divorţ şi pentru faptul că i-am luat soţul. Era totuşi foarte departe de adevăr.

Când l-am cunoscut pe actual partener, era extrem de nefericit, se mutase singur de mai bine de doi ani şi îşi îneca necazurile în alcool. Deci nu aveam nicio legătură cu divorţul, însă ea se încăpăţâna să creadă asta.

Asumându-şi depresia şi traumele produse fostei soţii, a început însă să lucreze la o strategie nouă, care să ia în seamă aceste probleme, pentru a o putea ajuta şi pe fosta. În fond, eu îmi doream să avem în continuare o relaţie bună cu foştii parteneri, să fim părinţi model pentru propriii copii, dar şi pentru copiii celuilalt.

Pot spune că, de la o vreme, parcă şi relaţia lui cu fosta s-a mai îmbunătăţit. Sfătuit de tine, a ajutat-o mai mult, i-a găsit un nou loc de muncă mult mai bine plătit şi a încercat să o facă să înţeleagă că, luând copiii din când în când, le face un imens bine acestora, dar şi ei, pentru că astfel avea mai mult timp să îşi caute un alt partener, alături de care să îşi construiască o nouă viaţă.

Cred că suntem pe drumul cel bun şi aş sfătui pe toată lumea, dacă are o problemă, să încerce să vorbească cu un psiholog. Uneori, viaţa văzută din afară de către un profesionist te poate ajuta să te înţelegi mai bine pe tine şi pe ceilalţi, pentru a găsi cea mai bună formă de relaţionare.

Cred că aşa am învăţat că nimic nu este imposibil. Însă unele probleme au nevoie de o strategie şi de un timp alocat.”