Fetele bune ajung în rai… fetele rele ajung unde vor ele

Un destin în aşteptare?

Nu ştiu de când datează zicala, dar ştiu că e mai actual ca niciodată conceptul conform căruia “fetele bune ajung în rai… fetele rele ajung unde vor ele”. 

M-am întrebat întotdeauna cum trebuie să se simtă o “fată bună”. Ştiţi voi, genul acela de femeie voluntară care preia din poverile prietenilor şi trăieşte doar alimentându-se cu energia de a fi utilă celorlalţi.

Recomandări

Eşti o romantică incurabilă?

Amanta: destramă sau consolidează căsnicia?

“Fata bună” este iubită de prieteni şi căutată mai ales pentru a le fi de folos. Îşi savurează statutul de prea-mărită într-ale altruismului, dar este mai mereu apăsată de teme, rugăminţi şi nevoi ale apropiaţilor.

Nici nu ştiu dacă invidiez această etichetă… cred că nu. Diferenţa dintre fetele bune şi cele… altfel constă în gradul de toleranţă. în felul de a aştepta. În accesoriile cu care îşi alină aşteptarea.

Unele dintre noi am trăit aşteptarea …

Am trăit aşteptarea primei iubiri. Altele am parcurs-o cu (doar) aceleaşi emoţii şi răni superficiale cu care am deprins mersul pe bicicletă;

Am trăit aşteptarea întoarcerii iubitului; Altele ne-am bucurat singurătatea cu înlocuitori;

Am trăit aşteptarea unei cereri în căsătorie; Altele am făcut slalom printre ele aşteptând până la cea mai potrivită;

Am trăit aşteptarea de a ne dărui sufletul, mintea şi trupui. Altele am înclinat cu egoism balanţa şi am oferit mereu mai puţin decât am primit;

Am trăit aşteptarea bunăstării de la un salariu la altul. Altele ne-am oprit din numărat banii şi trăim nenumăratele lor beneficii.

Unele dintre noi trăim aşteptarea

Trăim aşteptarea vacanţei, ca un moment de relaxare; Altele evadăm câte puţin în fiecare zi şi ne oferim nouă înşine bucuria propriei companii;

Trăim aşteptarea unei destinaţii exotice şi îndepărtate. Altele iubim doar oamenii şi nu preţuim decorul; Trăim aşteptarea unei revederi;  Altele savurăm doar ce au reţinut ochii minţii;

Trăim aşteptarea unui “mâine” mai frumos. Altele ne îngrijim în fiecare secundă cum să-l facem memorabil pe “azi”.

Şi uite aşa unele dintre noi îşi suspendă mereu bucuria prezentului în aşteptarea unei surprize frumoase făcute de către destin. Doar că destinul nu face cadouri nemeritate, n-are preferaţi şi nici bilete gratuite la “clasa business”. Diferenţa dintre cele ce-şi rătăcesc tristeţile în stări de eternă aşteptare şi cele ce savurează constant privilegiul de a trăi este aceeaşi cu diferenţa între cele ce vor şi cele care obţin.

E doar un pas diferenţă. E pasul prin care trebuie să te ridici de pe canapea, să ieşi din amorţeala aşteptării pasive şi să-l faci cu încredere în graţia de a păşi…

În cartea „Cu mănuşi”, Mihaela Nicola descrie perfect diferenţele între cele două categorii. Tu în care te încadrezi?