Gelozia, dușmanul dintre multe cupluri. Cum o putem controla?

  • Publicat:
Gelozia, dușmanul dintre multe cupluri. Cum o putem controla?
Sursa foto: shutterstock

De ce apare gelozia în cuplu și cum reușește să devină atât de pregnantă încât să controleze celelalte emoții? Iată cum o poți evita până ce nu îți mănâncă sufletul și nu îți distruge relația și echilibrul interior!

Ce este gelozia, înainte de toate?

Potrivit specialiștilor în relațiile de cuplu, o stimă de sine scăzută, o experiență sentimentală dureroasă, teama de abandon sau cea de singurătate, toate acestea pot reprezenta declanșatori ai geloziei. 

Cu gelozia se confruntă deopotrivă și femeile și bărbații, și tinerii, dar și seniorii. Ea crește și se dezvoltă pe seama vulnerabilității partenerilor de cuplu. 

Cum poate fi ținută sub control gelozia?

Gelozia poate fi greu de gestionat, modul în care o resimțim fiecare dintre noi depinzând foarte mult de echilibrul nostru interior.

Iată câțiva pași prin care te poți elibera de gelozie și te poți bucura de relația ta într-o manieră sănătoasă:

Învață că nimeni nu îți este dator cu nimic

O relație durează atât cât este menit să dureze. Nu putem schimba oamenii, dar nici destinul. Nimeni nu are nicio obligație de a rămâne într-o relație și nu îți este dator cu nimic. Ia oamenii și situațiile ca atare.

Întărește-ți încrederea în propria persoană

Lucrează la stimă ta de sine. Motivează-te permanent să devii o versiune tot mai bună în fiecare zi. Nu renunța la posibilitatea de a face bani, nu îți înlătura prietenii și nu îți eroda relațiile cu familia. Aceste lucruri te vor ajuta să diminuezi anxietatea abandonului și singurătății.

Citește și: Încrederea în sine: 5 lucruri care te împiedică

Păstrează raportul cu realitatea

Dacă simți că partenerul te trădează, te înșală sau îți ascunde lucruri, cel mai probabil așa este. Însă doar în tine stă puterea de a merge mai departe. Sau de a alege. Nu lăsa gândurile negative să te copleșească și nici nu încerca să ignori realitatea.

Citește și: Oamenii geloși descoperă mai repede infidelitatea: iată de ce!

Nu îți sufoca partenerul cu nevoia de control

Nu invada nimănui intimitatea! În fond, nici ție nu ți-ar plăcea să fii mereu controlată. Focusează-te pe tine și nu pe fricile tale. Dacă te simți nefericită în relația de cuplu, indiferent dacă există loialitate sau nu, atunci siguranță e timpul să faci o schimbare. Gândește-te la asta!

Nu lăsa emoțiile negative să te controleze

Nu permite impulsivității și nervozității să îți controleze reacțiile, chiar dacă simți că dreptatea este de partea ta. Tensiunile, conflictele, țipetele și chiar insultele nu sunt de ajutor în nicio situație, oricât de copleșitoare ar fi.

Poate că gelozia se naște odată cu sentimentul de iubire, însă în egală măsură poate distruge tot ceea ce iubirea construiește! Ține minte.

Surse: Together Together, The Healthy Journal, ABC Everyday

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandări: