Gelozia în cuplu: ce o declanşează şi care sunt consecinţele ei pe termen lung?

Gelozia este o reacţie la ameninţarea percepută (indiferent dacă este reală sau nu) la adresa unei relaţii importante. Acest fenomen este inseparabil de ideea de pierdere. Nu este nimic special, sofisticat sau înălţător în a fi gelos, însă oricine poate gândi în acest fel şi toţi o facem, cel puţin în unele momente.

Întrucât pierderile sau riscul de a pierde lucruri/persoane importante sunt permanente în existenţa unei persoane, gelozia se poate manifesta la toate vârstele.
Factorii care o declanşează sunt aceeaşi la bărbaţi şi la femei, însă acestea din urmă o declară mai des, întrucât au un contact mai bun şi mai sincer cu propriile emoţii.
În comparaţie cu bărbaţii, femeile au o probabilitate mai mare de a avea comportamente de gelozie îndreptate mai degrabă împotriva unei rivale decât a partenerului.

Fenomenele mintale implicate în gelozie se bazează pe procesele psihihice simple, fundamentale (aşa cum se întâmplă şi în tulburările psihice). Părerea multora este că aceasta se situează într-o „zonă gri”, la graniţa dintre normal şi nebunie.

Recomandări

Gelozia distructivă

Despre gelozia normală se pot spune câteva lucruri:

• are legătură cu o ameninţare reală la adresa relaţiei
• răspunsul este unul proporţional cu ameninţarea
• în caz că pleacă doar de la suspiciuni sau presupuneri, persoana nu recurge la un mod de gândire care le tranformă pe acestea în certitudini de nezdruncinat
• este uşor gestionabilă/corectabilă de către persoana însăşi, cu un mic ajutor din afară şi în general nu depăşeşte capacitatea de autocontrol
• dacă se recurge la anumite comportamente, acestea se axează pe comunicarea îngrijorărilor sau pe verificarea presupunerilor în limite rezonabile (fără a recurge la comportamente de risc, distructive sau autodistructive)
• poate apărea şi la persoane cu tulburări psihice, în condiţiile în care nu este considerată un simptom al bolii

Opusul celor menţionate mai sus clasează reacţia de gelozie în spectrul patologiei:

• legătura cu ameninţări reale nu există
• dacă ea poate fi constatată, răspunsul emoţional este clar disproporţionat
• comportamentul este greu de controlat şi cu un grad evident de risc
• gândirea se rigidizează, preocuparea capătă proporţii exagerate în conştiinţa persoanei şi  uneori devine delirantă (ca în cazul tulburării delirante)
• trebuie suspectată ori de câte ori există un caz de alcoolism cronic sau consum de droguri, boli ale sistemului nervos central, tulburări psihotice cronice

Atunci când cei care nu se află în sfera patologicului vorbesc despre propria gelozie, nu au foarte multe de spus, întrucât nici lor nu le este foarte clar ce li se întâmplă. Domină o stare de confuzie, de îngrijorare cu privire la propriile raţionamente, preocuparea că ceva destul de nefiresc există în mintea lor.
În tulburările psihice aceste componente lipsesc: totul este o certitudine, situaţia este limpede, uneori în contradicţie flagrantă cu realitatea.

Sursa confuziei provine din conştientizarea neconcordanţelor între ceea ce gândeşte şi ceea ce poate proba persoana geloasă, dar mai ales din faptul că prezentul nu explică decât parţial prezenţa acestor trăiri.
Într-adevăr, rădăcinile geloziei se află în istoricul relaţiei dar şi în trecutul îndepărtat.

Copilăria, sursa din care ne formăm idealul în cuplu

Un cuplu se formează dacă există la celălalt lucruri care atrag suficient de mult. Persoanele semnificative din copilăria şi tinereţea noastră au avut o mare influenţă în formarea noastră ca adulţi:

• modul în care se exprimau verbal şi nonverbal
• ceea ce comunicau şi ceea ce alegeau sau nu puteau să comunice
• sentimentele faţă de copii şi cele faţă de soţ/soţie
• autocontrolul, modalităţile de a-şi gestiona bucuria, tristeţea, furia, mulţumirea, frustrarea
• capacitatea de a rezolva probleme, în primul rând conflictele dintre diverşi membri ai familiei
• ce considerau că este permis şi ce nu în diverse contexte: intime, sociale, şcolare
• ceea ce valorizau, apreciau, ignorau, detestau.

Trăsăturile lor, pozitive şi negative, sunt cărămizile din care ne-am construit imaginea ideală a partenerului de cuplu.
Cu cât percepţia unei persoane corespunde mai mult acestei imagini, cu atât îl considerăm mai atractiv şi mai potrivit pentru o relaţie.
Cert este că nimeni nu are cum să corespundă 100%  şi din acestă diferenţă provin temerile legate de relaţii – inconştiente sau cele de care ştim şi putem verbaliza. Este firesc şi perfect explicabil ca fiecare să aibă din când în când momente de gelozie.
Un cuplu rezistă în timp dacă fiecare dintre parteneri obţine beneficii pe termen lung, de o natură sau alta (recomandabil sănătoase): satisfacerea nevoii de apartenenţă,  securizarea, creşterea stimei de sine, respectul, sentimentul de împlinire etc.

În gelozie, unele dintre aceste trebuinţe emoţionale fundamentale ajung să fie ameninţate. Cei care se simt „sufocaţi de gelozie” sunt copleşiţi de gânduri şi sentimente dureroase precum  teama de abandon, frica de singurătate, vulnerabilitate în faţa problemelor de viaţă, scăderea stimei de sine,  gânduri referitoare la inferioritate, insuficienţă, inadecvare,  trăiri chinuitoare de umilinţă, ruşine, sentimentul de eşec, uneori al întregii existenţe etc.
Toate acestea sunt componente majore ale geloziei.
Dacă privim în acest fel, devine evidentă necesitatea găsirii legăturilor dintre ceea ce relaţia oferea la început sau în perioada de până la apariţia temerilor şi componentele majore ale geloziei.

Pentru un proces reparator (pe cont propriu sau în psihoterapie) sunt necesare atât conştientizarea situaţiei actuale/recente, cât şi conectarea cu trecutul – altfel este improbabil să dispară confuzia şi să fie găsite soluţii eficiente.

Consecinţele geloziei

Persoana geloasă trăieşte stări de anxietate crescută, are probleme legate de somn, poate deveni obosită, iritabilă, are probleme de concentrare a atenţiei, randamentul activităţilor riscă să scadă, începe să fie vizibila o tendinţă la conflictualitate în tot felul de relaţii. Pe acest fond poate să apară depresia.

Rareori rămâne o peocupare necunoscută celorlalţi, acest lucru este posibil mai ales la început. Ulterior, începe să fie afectată şi relaţia cu persoana iubită iar în cazurile severe sau prelungite această relaţie se poate deteriora până la nivelul la care partenerul/partenera renunţă să mai facă eforturi reparatorii şi pleacă.

Este doar o chestiune de timp până apar pornirile distructive, cu siguranţă în fanteziile persoanei afectate şi ulterior se poate ajunge la agresivitate verbală sau chiar violenţă fizică.
Odată instalată, gelozia slăbeşte echilibrul psihic. Acolo unde există tulburări psihice, în special tulburări de personalitate şi consum de alcool/alte droguri, violenţa este mult mai probabil să apară.
 
Gelozia propriu-zisă nu este un simplu gând, o închipuire care vine şi pleacă imediat. Este o stare care tinde să ajungă şi să persiste în prim-planul gândirii. Întotdeauna este descrisă ca fiind foarte dureroasă, iar efortul de a o stăpâni este perceput ca un act epuizant. Ea afectează atât persoana geloasă,  cât şi partenerul de cuplu, viaţa de familie şi apoi efectele ei se pot extinde în toate sectoarele existenţei.

În mod normal este însoţită de acţiuni importante şi stăruitoare ale persoanei de a se debarasa de aceasta. Tot normal este ca la un moment dat efortul respectiv să ducă la rezultate pozitive.
Dacă se intervine imediat după debut, înţelegerea şi repararea relaţiei este relativ rapidă şi suficientă. Dacă acest moment a fost ratat, cel mai probabil va fi nevoie ca persoana geloasă să găsescă modalităţi de  a face pace atât cu prezentul cât şi cu trecutul ei, mai ales în probleme legate de relaţiile importante.

Un rol important are şi terapia de cuplu, deşi se întâmplă rar ca cei doi să-şi dorească în acelaşi timp să întreprindă un efort comun în acest sens.

Articol scris de Dr. Ungureanu Corneliu, psihiatru, psihoterapeut