Încă din vremuri de mult apuse, femeile şi-au consumat energia şi şi-au folosit inteligenţa pentru a inventa tehnici de cucerire a bărbaţilor. Chiar dacă, de cele mai multe ori, simpla lor prezenţă este suficientă şi debordantă, femeile îşi lasă foarte rar soarta în mâinile zeilor capricioşi, fiind mereu gata să folosească secrete numai de ele ştiute pentru a primi ce-şi doresc.
Pasionale şi puternice, şi-au exploatat mereu sexualitatea, iar natura a fost de fiecare dată de partea lor, oferindu-le culori şi mirosuri magice cu care ele au putut zăpăci mintea bărbaţilor.
Sexualitatea şi puterea mirosurilor
Sistemul este mai simplu decât pare: atracţia este declanşată în centrii nervoşi la care ajung feromonii din substanţele mirositoare, prin receptorii olfactivi.
Printre doamnele şi domnişoarele veacurilor trecute era o modă unanim acceptată: parfumuri special preparate pentru atracţia şi incitarea bărbaţilor. Filozoful grec Plutarh a mărturisit că unul dintre secretele cu care Cleopatra l-a ademenit pe Antonius era parfumul specific: “Cleopatra era aşa de parfumată încât şi vântul era bolnav de dragoste”.
O altă poveste ce confirmă capacitatea mirosurilor de a cuceri este ceva mai recenta: gurile rele ale vremii au susţinut că Napoleon s-a îndrăgostit de Josefina pentru că aceasta purta o „batistă dantelată impregnată cu mosc” (substanţă obţinută de la cerb, cu ajutorul caruia îşi atrage femelele).
În modernitate, diversitatea este aşa de mare încât a devenit extrem de dificil să alegi “acel parfum magic”. Totuşi, observă-i partenerului personalitatea şi, nu în ultimul rând, reacţiile la diferite mirosuri – atunci când va fi fascinat de un miros anume, ochii lui îţi vor spune asta, cu siguranţă.
Pe de altă parte, există o altă teorie care spune aşa: cel mai atractiv miros este mirosul natural emanat de pielea femeii, fără ajutorul unei substanţe mirositoare artificiale.
Sexualitatea şi culorile
Personaje principale în ritualurile religioase din Antichitate (în India, Egipt, China), culorile activează comportamentul sexual atât al femeilor, cât şi al bărbaţilor. Pentru exemplificare, îţi amintesc de puterea unor culori precum violet (intensifică activitatea glandelor sexuale la femeie), lumina roşie (stimulează sistemul nervos, crescând potenţialul biologic al organelor genitale la bărbat), verde (reduce starea de tensiune şi stres), portocaliu (incită gonadele, testiculul sau ovarele).
Atracţie garantată, dincolo de comunicare, credinţe personale sau gânduri logice.