Motivul pentru care femeile şi bărbaţii mimează orgasmul

Conectându-ne emoţional la altceva sau altcineva decât la ceea ce avem în cuplul oficial, orgasmul ajunge să fie o manifestare teatrală, încărcată de impresii artistice şi pasiuni cognitive. Respectiv: am performat îndeajuns de bine încât să îl păcălesc? Mi-a ieşit?
  • Publicat:
Motivul pentru care femeile şi bărbaţii mimează orgasmul

De ce mimează bărbaţii şi femeile orgasmul? Ce anume îi nemulţumeşte? Cum ajunge dormitorul scena unor momente superficiale?

Conectându-ne emoţional la altceva sau altcineva decât la ceea ce avem în cuplul oficial, orgasmul ajunge să fie o manifestare teatrală, încărcată de impresii artistice şi pasiuni cognitive. Respectiv: am performat îndeajuns de bine încât să îl păcălesc? Mi-a ieşit?

,,Când mutăm discuţia către boală, există cel puţin trei direcţii pe care putem merge:

  • boala organică, reală
  • tulburarea psihică  
  • mixtul dintre cele două

Psihologul poate lucra liber în cazul doi şi aproape liber in cazul trei. De ce? Intotdeauna cineva sau ceva interferează în lucrul cu subiectul afectat’’, susţine psihologul Radu Leca.

Bărbaţii mint mai mult şi mult mai convingător

Cine mimează mai mult, femeia sau bărbatul?

 ,,Nu doar femeile fac asta. Este greşit să crezi şi să promovezi ideea că doar femeile mimează. Bărbaţii vor deveni în câţiva ani lideri în arta mimatului. Mimezi atunci când eşti plictisit, te gândeşti la altcineva sau altceva, nu ai chef să te implici sau existe probleme la nivel hormonal.

Femeile trebuie seduse. Atunci când nu le seduci corect, ele mimează. Ca o femeie să ajungă la orgasm trebuie să existe o colaborare perfectă între ceea ce vede, ceea ce aude, ceea ce simte, ceea ce obţine.

Când partenerul nu se ridică la aşteptări, femeile mimează. Evident că există o reciprocitate: Bărbaţii mimează orgasmul, dar ulterior mimează şi starea de oboseală, lipsa chefului de a mai face ceva. Bărbaţii mint mai mult si mult mai convingător’’, susţine psihologul Radu Leca.

Când devine sexul o povară?

,,Când nu îl poţi împarţi cu omul pe care îl iubeşti. Din multiple cauze, în relaţiile lungi, cu debut încă din liceu, sexul după 10-15 ani ani de relaţie devine o povară imensă. Cei doi sunt practic prieteni, iar sexul nu îi mai leagă. Raporturile emoţionale dintre cei doi au evoluat de la atracţie la prietenie.

Evident că orgasmul este mai mult tehnic şi mai mereu nesatisfăcător. Ce spune asta despre cei doi parteneri? Că au nevoie de un upgrade: cei doi au nevoie de o vacanţă mai mare de 10 zile,  adaugarea în interiorul manifestărilor intime a jucăriilor erotice şi a costumelor tematice, experimentarea sexului extrem’’, mai spune specialistul.

Paşii prin care poate fi depăşită o astfel de etapă?

,,Contactarea unui psiholog a cărui expertiza să conţină şi relaţiile de cuplu. Nu orice tip de psiholog îi poate ajuta. Realizarea unui program de redescoperire cognitivă în doi şi emoţional-erotică. Timp petrecut împreună, în altă parte decât până acum. Dacă până acum totul se întâmpla acasă, de acum înainte, de cinci ori pe săptămână, cuplul se întâlneşte la hotel, motel. În deplasare, sexul este mai interesant, mai incitant, mai puternic şi convingător’’, adaugă psihologul Radu Leca.

Cât contează momentele de intimitate într-un cuplu?

“În conformitate cu tipul şi personalitatea celor doi membri ai cuplului, intimitatea poate apropia sau îndepărta cuplul. Cum definim momentele de intimitate? Sex şi atingeri delicate? Sex şi atingeri extreme? Doar atingeri? În funcţie de direcţia sexuală a cuplului, intimitatea se autodefineşte. Mementele de intimitate sunt importante atunci când sunt conştientizate şi dorite’’, mai spune specialistul.

Cum poate fi condimentată o astfel de relaţie?

,,Relaţia poate fi condimentată erotic de la distanţă sau chiar din interiorul cuplului. ,,Cuplul acceptă un alt cuplu în interiorul sexualitatii lor, privind doar sau acţionând direct. De asemenea, acesta îşi alege jucăriile erotice la care timp de mai muţi ani a visat.

În anul 2017 există o multitudine de modalităţi erotice  (medii sau extreme) care odată accesate te ajută să îţi refaci cuplul. Încrederea este cuvântul ce defineşte viitorul cuplului cu probleme. Mai presus de toate, psihologul te ajută să îţi echilibrezi cuplul’’, susţine Radu Leca.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Simona TUDORACHE
Simona Tudorache este jurnalist şi redactor al site-ului "Ce se întâmplă, doctore?", având în portofoliu articole şi interviuri cu medici, nutriţionişti şi specialişti în activitate fizică. De asemenea, Simona Tudorache este preocupată şi de zona de lifestyle sănătos, intervievând vedete ...
citește mai mult