Potrivit specialiștilor, doi parteneri nu ajung să se întâlnească niciodată întâmplător, ci sunt uniți de Univers. De Univers și de traume, susțin aceștia. Explicația? Așa cum te formezi în copilărie, tot astfel funcționezi și ca adult. Așadar, dacă nu îți gestionezi în mod corect emoțiile și trăirile, traumele se vor răsfrânge și în relația de cuplu.
Este important să ne înțelegem traumele din copilărie, să le conștientizăm și să le tratăm astfel încât să nu ne afecteze și relația de cuplu.
Potrivit celor mai recente studii, în momentul în care cunoaștem o persoană cu aceleași traume, subconștientul nostru lucrează în asemenea manieră încât noi să fim atrași magnetic de acea persoană. Acest proces psihologic este cu atât mai interesant cu cât contribuie la formarea relației între doi parteneri aparent în antiteză (fără preocupări comune, fără pasiuni comune, etc).
Citește și: Traumele din copilărie ne influențează viața la maturitate
Înainte de toate, partenerii trebuie să își accepte reciproc bagajul emoțional care îi însoțesc în relație și pe care ar fi bine să îl deschidă amândoi.
Comunicarea sinceră și deschisă este de asemenea încurajată. Spune-i partenerului ce te doare, ce simți, ce nu îți convine în relație de cuplu sau la comportamentul sau și încearcă să găsești o cale de mijloc.
Citește și: Probleme in viata de cuplu? Discutati, nu le treceti sub tacere!
Ai răbdare. Cunoaște-te pe tine, descoperă-te, iubește-te, acceptă-te. Învață să trăiești pentru tine, să te faci fericită, să îți urmezi visurile și să lupți pentru ce îți dorești. Să ai viața pe care vrei să o ai.
Și amintește-ti că oamenii potriviți vor bate la ușa sufletului tău la momentul potrivit. Oamenii potriviți vor apărea nu doar atunci când tu vei fi pregătită să îi întâlnești, ci și când ei vor fi pregătiți să te întâlnească pe tine.
Citește și: Nimic nu este întâmplător: Dumnezeu are întotdeauna un plan bun pentru fiecare!
Surse: The Guardian, NBC News, Mind Body Green