Fie că suntem într-o relație sau nu, atunci când ne gândim la parteneriat, avem senzația că este vorba numai despre dragoste.
Ar fi minunat ca toate relațiile să fie bazate pe sentimente de iubire sincere. Din păcate, multe dintre relații sunt doar obișnuință și dependență emoțională.
Când putem vorbi despre dependență emoțională, cum ne simțim într-o astfel de relație ne spune Eduard Andrei Vasile (@profukool pe Instagram), consilier în relații de cuplu și familie.
CSID: Cum îți dai seama că ești doar obișnuit cu partenerul?
Eduard Andrei Vasile: În primul rând, nu mai ești fericit. Starea ta generală nu poate fi catalogată ca fiind nici fericită, nici liniștită, nicicum.
Este un mers al lucrurilor banal, tern, fără speranță și fără proiecții în viitor. Obișnuința este a doua noastră natură, am mai spus asta.
CSID: Relațiile trainice ale bunicilor/ părinților noștri nu sunt modele de iubire?
Eduard Andrei Vasile: Cu toții știm povești de „dragoste” care au durat zeci de ani. Oameni în vârstă care au ajuns împreună la bătrânețe.
Multe dintre aceste relații au fost toxice, spre surprinderea tuturor.
Divorțul sau separarea nu erau luate în calcul. Și dacă erai înșelat, trădat, mințit, agresat, rămâneai acolo. Satul sau blocul ar fi vorbit în neștire.
În plus, ce fel de om ești dacă te desparți? Un ușuratic!
CSID: Cum realizăm că vorbim despre dependența emoțională?
Eduard Andrei Vasile: Am dezvoltat o mică alergie la „mă completează”. Este o viziune tare găunoasă.
Nu poți cere și nu poți aștepta de la altcineva să îți completeze unele neajunsuri emoționale. Și nici nu îți poți lua energia și puterea din resursele altcuiva.
Ești complet, te asigur! Ce e de corectat, corectează tu.
De aici pornește lungul itinerariu către dependența emoțională. Nu mai știm cine suntem fără partener, ce ne place, nu știm unde să mergem, cu cine să ne vedem, aproape că nu mai știm nici să vorbim.
Una este să ne completăm în treburile casnice, unul să măture și altul să spele vasele, alta este să ne completeze lipsuri sufletești.
CSID: Ce am putea face în aceste situații?
Eduard Andrei Vasile: Cum am spus anterior, suntem prinși ca într-o capcană. Tocmai pentru că am așteptat să ne completeze cineva, fără acele persoane am fi… incompleți.
Are sens, nu? Așadar, ne lipsește curajul de a fi din nou cu lipsuri.
CSID: Ce recomanzi persoanelor care nu au curaj, dar își doresc?
Eduard Andrei Vasile: Există numeroși psihologi, consilieri și psihoterapeuți. Ei te pot ajuta să îți revizuiești sentimentele, dacă există sau nu, și te vor ajuta să îți pui viața în ordine și să iei decizia optimă.
Nu uita, niciun consilier/ terapeut nu va lua decizia pentru tine!
Asta le spun și eu tuturor: pe lângă lipsa de etică, nu mi-aș putea asuma deciziile altora și ce urmează după. Noi doar îi ajutăm să-și regăsească echilibrul.