Cuplurile care obișnuiesc să folosească acest cuvânt destul de des în relația sau în mariajul lor sunt mai fericite. „Mulțumesc” este cuvântul „minune” care poate salva o relație aflată pe butuci.
Partenerii care își arată recunoștința unul față de celălalt au o relație sau un mariaj de calitate, arată un studiu. Acest obicei reduce riscul de divorț. Recunoștința are o putere foarte mare asupra argumentelor repetitive.
Este foarte important să te simți apreciat de partener, mai ales când acesta face ceva frumos pentru tine.
Dr. Ted Futris, co-autor al studiului, a spus: „Am descoperit că atunci când te simți apreciat și știi că partenerul te valorizează, acest lucru influențează direct ceea ce simți față de mariajul pe care-l ai, cât de implicat ești în el și cât de mult crezi în el și în durata lui”.
Pentru acest studiu, 468 de cupluri au fost întrebate de calitatea mariajului și cum își exprimă recunoștința între parteneru. Rezultatele sugerează că puterea lui „mulțumesc” este una foarte mare.
Chiar și cuplurile care se confruntă cu dificultăți în anumite zone, recunoștința în relație poate veni la pachet cu multe aspecte pozitive.
Comunicarea sub formă de ordin tinde să ducă la critică sau chiar la evitare și confruntare. Acest tip de interacțiune nu face altceva decât să afecteze calitatea relației.
Atunci când cuplurile se află într-un conflict, exprimarea recunoștinței față de partener poate diminua efectele negative ale acestuia și astfel nu mai este afectată stabilitatea mariajului.
Nu există cuplu care să nu aibă neînțelegeri, mai ales atunci când partenerii sunt stresați și apar și mai multe certuri. Modul în care gestionați problemele poate avea un impact major asupra relației, iar cuvintele alese pot rezolva sau pot înrăutăți situația.