Te iubesc – de ce să spui (când) și ce simți

Am spune că ”te iubesc” aduce cea mai mare bucurie. Însă nu tot timpul suntem pe aceeași lungime de undă cu partenerul sau persoana pe care o iubim. Și este perfect în regulă.
  • Publicat:
Te iubesc – de ce să spui (când) și ce simți
Când să spui ”te iubesc”? Foto: Shutterstock

Cuvintele noastre au o vibrație energetică. Aceasta se propagă și lasă urme mai mici sau mai mari în jurul nostru. În funcție de încărcătura emoțională a celui care le rostește dar și în funcție de starea celui care le primește. Știm cu toții cum ne simțim și ce sisteme de apărare se activează atunci când primim sau emitem cuvinte grele, jigniri, furie. Însă, ce simțim când primim cuvinte cu vibrație înaltă: precum ”te iubesc”?

 

Mai știi prima oară când ai auzit și de la cine primul ”te iubesc”?

Să fi fost de la mama sau de la tata? Sau poate de la vreo bunică mai îndrăzneață? Românii trecuți de 40 de ani, cel mai probabil nu au fost ”inundați” de ”te iubesc”, căci în acele timpuri nu se credea că exprimarea sentimentelor pozitive va crea copii mai echilibrați sentimental. Se punea accentul mai mult pe ”construirea” unor viitor adulți puternici. Acest tip de educație a dus la crearea unor blocaje în exprimarea sentimentelor unor adulți. Spre exemplu, Maria C. (40 de ani) din București a început să-și audă părinții spunând te iubesc cam când avea 30 de ani. ”Mult timp nu am fost conștientă că este normal să exprimi sentimentele, deoarece nici eu nu auzeam foarte des sau deloc asta în copilărie. Te iubesc părea mai mult acea frază siropoasă din filme. Însă de când fac terapie și lucrez cu mine îmi este mult mai ușor să îmi exprim sentimentele și să primesc ”Te iubesc” mai ușor. Acum eu și părinții mei ne spunem săptămânal că ne iubim, chiar dacă suntem departe. Este eliberator”.

”Te iubesc” – spus prea repede?

O altă situație este însă cea a persoanelor care spun ”prea” repede ”te iubesc” în relații. Nu există un barometru pentru definiția lui te iubesc. Este o experiență personală, bazată pe experiențele anterioare. Unele persoane ajung mai ușor la acea stare de dragoste, altele mai greu.  Altele deloc. Este o loterie. Alte persoane confundă starea de îndrăgostire cu dragostea. De asemenea, există riscul ca o persoană ce ieșit dintr-o relație de curând să intre în altă relație și să aibă sentimentul că iar iubește, dar pe parcurs să-și dea seama că nu era decât îndrăgostire. Însă ”te iubesc” este o garanție a trăiniciei sentimentelor, a angajamentului într-o relație.

Faptele care indică iubirea sunt obligatorii pentru ca te iubesc să aibă valoare

O altă situație în care se află unele persoane este cea în care simte iubirea pentru partener însă nu o exprimă. Nu o exprimă din diverse motive: teama ca celălalt nu simte la fel, teama de angajament, teama de a fi vulnerabil. Fiecare cuplu însă are propriul timming pentru a spune primul ”te iubesc”. Dar mai important decât rostirea cuvântului magic sunt evident faptele care dovedesc iubirea.

Ce faci când îți spune te iubesc dar tu nu simți asta?

Nu este indicat să spui ”te iubesc și eu” dacă nu simți asta încă. Însă poți exprima mulțumirea că partenerul și-a exprimat sentimentele: ”Îți mulțumesc că ți-ai exprimat sentimentele. Eu încă nu am ajuns acolo, dar te voi anunța când voi simți la aceeași intensitate”. Un răspuns onest va fi mult mai apreciat pe termen lung, decât un „te iubesc” spus din obligație sau din rușine.

Sursă: Wikihow, Marriage.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult