V-aţi gândit vreodată la riscurile pe care vi le asumaţi atunci când alunecaţi în braţele plăcerii? Aventuri de-o noapte, iubiri de-o vară, idile de vacanţă – numiţi-le cum vreţi, dar aflaţi că riscurile la care vă supuneţi sunt enorme. Iată cum se pot transforma rapid aceste distracţii în drame jucate pe holuri de spital!
Statisticile arată că mai bine de 50% dintre femei au o viaţă sexuală mult mai activă pe timpul verii, ceea ce înseamnă, prin analogie, că şi bărbaţii se bucură de viaţă mai mult în sezonul cald. Explicaţia este simplă: libertatea din timpul verii, starea de bine creată de câteva zile de concediu sau ţinutele mai sumare care înfierbântă imaginaţia privitorilor sunt doar câteva dintre ingredientele unui libido vioi.
Ba mai mult decât atât, expunerea la soare creşte nivelul dopaminei şi serotoninei, doi neurotransmiţători care gâdilaţi fiind de lumină şi temperaturi înalte, încep să zburde în acorduri… sexuale. Dar pentru că distracţia nu se încheie întotdeauna cu “happy end”, vă prezentăm în cele ce urmează, câteva dintre cele mai comune boli venerice, uitate în umbra “monstruaselor” HPV, SIDA sau herpes genital. Să le scoatem la lumină şi să facem cunoştinţă!
Ocupă primul loc în topul celor mai răspândite boli cu transmitere sexuală (BTS) din întreaga lume. Potrivit rapoartelor întocmite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în Europa, principala grupă de risc o reprezintă tinerii sub 25 de ani. Statisticile arată că, în Statele Unite, aproape 3 milioane de cazuri noi de îmbolnăvire apar anual, iar în Marea Britanie statul a demarat deja un program naţional de screening din pricina incidenţei îngrijorătoare a bolii.
Cu toate acestea, numărul celor infectaţi ar putea fi mult mai mare decât se arată în rapoartele oficiale pentru că – atenţie! – 75% dintre femei şi 50% dintre bărbaţi prezintă zero simptome! Specialiştii ne avertizează că nici nu e nevoie să schimbăm prea des partenerii pentru a ne întâlni măcar o dată în viaţă cu umblăreaţa infecţie. Atunci când apar, simptomele se fac simţite în decurs de 1-3 săptămâni de la contactul sexual neprotejat, şi includ secreţii vaginale în cantitate mare, sângerări între menstruaţii, sângerare şi durere la contactul sexual, menstruaţii abundente, dureroase, usturimi la urinare.
Bărbaţii pot observa şi ei o secreţie apoasă, arsuri şi mâncărimi în zona genitală, disconfort la urinare, testiculele sunt inflamate şi dureroase. Dacă infecţia este localizată la nivelul rectului sau gâtului, simptomele lipsesc cu desăvârşire. Ce puteţi face dacă suspectaţi că microbul v-a pătruns în organism? Mergeţi la medic, testul constă într-o probă de urină atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, acestea din urmă mai având o a doua variantă de diagnostic, şi anume cultura cervicală.
Nu-i ascundeţi medicului dacă aţi avut contact sexual anal sau oral pentru că e necesar să ia probe şi din aceste zone. Ignorată, boala poate avea implicaţii serioase asupra sănătăţii sistemului reproducător, precum infertilitate, sarcină ectopică, boala inflamatorie pelvină. De asemenea, contaminarea ochilor prin atingerea cu mâinile infectate poate duce la conjunctivită şi chiar orbire. La naştere, bebeluşii pot contracta şi ei boala de la mama infectată, problemele apărând mai apoi din pricina infecţiei localizate la nivelul ochilor.
Este cea de-a doua mare ameninţare a adepţilor sexului neprotejat. Boala este atât de răspândită, încât specialiştii atrag atenţia asupra unui fenomen îngrijorător. Agentul infecţios, Neisseria gonorrhoeae, a devenit în ultimii ani tot mai rezistent la antibiotice, astfel încât există riscul ca boala să devină din ce în ce mai greu sau chiar imposibil de tratat. Infecţia se poate localiza oriunde găseşte condiţii prielnice: la nivelul organelor genitale, anus, gât şi cavitatea bucală, ochi.
Simptomele includ, de obicei, scurgeri genitale purulente, uretrită, usturimi la urinare, însă, ca şi în cazul chlamydiei, boala poate fi asimptomatică, în special în cazul femeilor. De multe ori, tabloul clinic poate crea confuzie, boala trecând drept infecţie urinară.
Când microbul a luat cu asalt tractul anal sau pe cel faringian, simptomele lipsesc. Iată de ce boala este foarte uşor de pasat de la un partener la altul. La nivel global, se estimează că circa 62 de milioane de persoane sunt infectate anual cu bacteria Neisseria gonorrhoeae. Persoanele care nu se tratează ajung faţă în faţă cu complicaţiile generate: boala inflamatorie pelvină şi sarcina ectopică la femei, epididimită bărbaţii, infertilitate ambii.
Potrivit avertizărilor OMS, în 1% dintre cazuri infecţia capătă un caracter invaziv provocând poliartrită asimetrică şi o iritaţie generală a pielii. La nou născuţii infectaţi de mamă, apare conjunctivita purulentă, o urgenţă medicală generată de riscul mare de orbire. Analizele medicale, ca şi în cazul chlamydiei, pot pune în evidenţă prezenţa bacteriei în organism şi permit instituirea urgentă a tratamentului.
Cea de-a treia surată de pe podiumul BTS, este provocată de un parazit, pe nume Trichomonas vaginalis. Circa 80% dintre femeile infectate nu prezintă simptome, ceea ce face ca boala să fie, ca şi în cazurile dezbătute mai înainte, foarte uşor de transmis. Ba mai mult decât atât, infecţia nu se transmite doar pe cale sexuală, în lipsa prezervativului, ci şi prin folosirea în comun a unor obiecte de uz intim (cum ar fi, prosoapele). Incidenţa este mai ridicată în rândul femeilor decât în rândul bărbaţilor.
Atunci când apar, simptomele variază de la o iritaţie de slabă intensitate până la inflamaţii severe. Acestea pot să se facă simţite la 5-28 de zile de infectare sau chiar mai târziu, apoi dispar şi reapar după cum vor. Mâncărimi, secreţii urât mirositoare, durere la contactul intim, roşeaţă a organelor genitale, senzaţie de arsură, usturime la urinare – iată cum se manifestă tricomoniaza, atunci când vrea. Netratată, boala poate să persiste ani de zile, iar complicaţiile sunt similare celor două infecţii deja prezentate. În plus, mamele purtătoare ale microbului pot naşte prematur, bebeluşi sub greutatea normală.
Nu toate infecţiile transmisibile pe cale sexuală pot fi prevenite cu ajutorul prezervativului. Molluscum Contagiosum este o infecţie virală caracterizată prin apariţia unor mici papule (confundate adesea cu coşurile) în zona genitală. Transmiterea se face simplu, prin contactul fizic cu pielea partenerului infectat sau prin obiecte care au intrat în contact cu zona infectată. Din pricina mâncărimilor pe care le provoacă, papulele se pot extinde în afara regiunii iniţiale, “transportate” fiind cu ajutorul mâinilor. Netratate, acestea pot să persiste chiar şi 5 ani!
Citeşte şi: BTS, adica Boala Transmisa prin Scaunul de toaleta