Atunci când faci sex, practic urmezi un ciclu de răspunsuri care aduce numeroase beneficii. Mai exact, când eşti excitat sau când te afli în timpul actului sexual, corpul şi creierul se aprind şi încep să funcţioneze similar unei maşinării, iar astfel încep să apară o serie de schimbări psihologice prin care sexul devine cât se poate de plăcut. Acest proces este asociat unui ciclu de răspunsuri sexuale, un fel de simfonie a actului sexual.
Experţii împart acest ciclu în patru faze, începând cu dorinţa sexuală, până la finalul actului sexual. Bineînţeles, pentru că fiecare femeie este diferită, răspunsurile sexuale vor fi şi ele diferite.
Clinica din Cleveland susţine că dorinţa sau sentimentul de a face sex este oficial principalul vinovat în ciclul răspunsului sexual şi, pe bună dreptate: atât mental, cât şi fizic ştii că eşti pregătită să faci sex. La începutul unei relaţii, foarte multe femei se confruntă cu o dorinţă spontană, în timp ce altele se confruntă cu această dorinţă abia în momentul în care între ele şi partener încep să se ”încingă” lucrurile. Nu toate femeile au această dorinţă de a face sex în prima fază însă, dacă te confrunţi cu această dorinţă sexuală, iată ce se întâmplă în corpul tău:
În a doua fază a acestui ciclu totul se întâmplă similar primei faze, dar la o intensitate mult mai mare
Am ajuns la faza mult aşteptată. Bineînţeles, sexul poate să fie grozav chiar şi fără orgasm, chiar dacă pare puţin frustrant la început. Nu te gândi că dacă nu ai ajuns la orgasm este vina ta sau a partenerului.
După ce ai avut orgasm şi, eventual, după ce actul sexual s-a încheiat, organismul revine la normal, inclusiv aparatul genital (aceeaşi stare, culoare, dimensiune). Dacă bărbaţii au nevoie de ceva timp să-şi revină pentru runda a doua, aici nu este şi cazul femeilor pentru că pot ajunge din nou rapid la orgasm.