Terapia cu lumină roșie, alternativa pentru botox folosită de Jessica Simpson

Jessica Simpson a înlocuit botoxul cu terapia cu lumină roșie, pentru a încetini procesul de îmbătrânire. Iată cum funcționează.
  • Publicat:
Terapia cu lumină roșie, alternativa pentru botox folosită de Jessica Simpson
Terapia cu lumină roșie, alternativa pentru botox folosită de Jessica Simpson

Jessica Simpson este una dintre vedetele care nu se ferește să vorbească despre viața personală. Încă de la debutul primului ei album, Sweet Kisses, în 1990, cântăreața a fost ca o carte deschisă de-a lungul carierei sale, împărtășind experiențe personale cu privire la mariaj, sarcină, rolul de mămică și chiar dependența de alcool și pastile, acum și despre terapia cu lumină roșie.

Există totuși un singur aspect din viața ei despre care niciodată nu a vrut să vorbească. Artista se confruntă cu eczema, pe care într-un final a reușit să o țină sub control. Într-un interviu pentru InStyle, Jessica Simpson a vorbit despre această problemă, dar și despre tratamentele pe care le-a făcut în timpul carantinei, de la tratamentul cu lumină roșie, până la plimbările în aer liber cu copiii. Totodată, artista a dezvăluit că nu va apela niciodată la intervențiile cu botox, dar și care este motivul din spatele acestei alegeri.

Motivul pentru care Jessica Simpson nu folosește botox

Odată cu înaintarea în vârstă, multe dintre femei aleg să apeleze la botox pentru a masca trecerea anilor, dar mai ales pentru a scăpa de ridurile și liniile fine nedorite pe chip. Jessica Simpson este una dintre vedetele care este convinsă că nu va apela vreodată la această intervenție. Întrebată de jurnaliștii InStyle cum a arătat rutina ei de frumusețe în carantintină, vedeta a vorbit despre o terapie care o ajută să obțină un efect similar botoxului.

Îmi place foarte mult terapia cu lumină roșie. Mi-am zis ”Okay, am nevoie de ceva care să-mi întindă pielea. Am împlinit 40 de ani și nu vreau să-mi pun botox. Îmi plac expresiile mele. Asta mă face cine sunt”. Adică, înțeleg botoxul, dar dacă pur și simplu pot să pun lumină roșie pe față este minunat și nu trebuie să plătesc mereu pentru asta. Dacă stau cu lumina roșie pe față, mă duce într-o stare de meditație și pur și simplu stau și ascult muzică sau un podcast. Totodată parcă aș întineri ca Benjamin Button, a spus Jessica Simpson.

Terapia cu lumină roșie: ce este?

Terapia cu lumină roșie (RLT) este un tratament care ajută pielea, țesutul muscular și alte părți ale corpului să se vindece. Prin această terapie ești expus la lumină roșie sau infraroșie, la un nivel scăzut. Lumina infraroșie este un tip de energie pe care ochii nu o pot vedea, dar corpul poate simți căldura. Lumina roșie este similară celei cu infraroșu, dar pe care o poți vedea.

Cum funcționează terapia cu lumină roșie?

Prin acest tip de terapie, pielea este expusă unei lămpi, unui dispozitiv sau unui laser cu lumină roșie. O parte dintre celulele corpului, numite mitocondrie, ajută la absorbția energiei. Experții sunt de părere că acest tratament ajută celulele să se regenereze și să devină mai sănătoase. Terapia cu lumină roșie se folosește la un nivel scăzut de căldură pentru a nu agresa sau arde pielea. Nu este același tip de lumină folosit la solar și nu expune pielea la raze UV.

Care sunt beneficiile?

Cercetătorii au știut de acest tip de terapie roșie de ceva timp, însă nu există prea multe studii care să sprijine aceste teorii. În anumite tipuri de tratament, terapia cu lumină roșie poate fi de folos pentru:

Demență. Într-un studiu mai mic, pacienții cu demență care au făcut timp de 12 săptămâni terapie cu lumină roșie au avut o memorie îmbunătățită, au dormit mai bine și nu mai erau la fel de nervoși.

Durerile dentare. Într-un alt studiu mic, pacienții cu sindromul disfuncţional al articulaţiei temporomandibulare aveau dureri mai puține după terapia cu lumină roșie.

Pierderea părului. În urma unui studiu, femeile și bărbații cu alopecie androgenetică care au folosit timp de 24 de săptămâni terapia cu lumină roșie, au observat o creștere a părului.

Osteoartrită. În urma unui studiu s-a descoperit că persoanele care suferă de osteoartrită reduc durerile cu peste 50%.

Riduri și alte semne ale îmbătrânirii. Cercetătorii arată că terapia cu lumină roșie poate netezi aspectul pielii și te scapă de riduri, cicatrici post-acneice, arsuri și semne produse de razele UV.

Riscuri

În general, acest tip de terapie este considerată sigură, chiar dacă cercetătorii nu știu exact cum funcționează aceasta. Nu există un set de reguli cu privire la cât de multă lumină trebuie să folosești, dar o expunere prea mare poate deteriora țesutul pielii.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult