3 destinaţii pentru familiile cu copii mici

Părinţii vor să călătorească cu copii mici fie aproape de casă, fie în zone considerate sigure şi cu acces rapid la ajutor medical.
  • Publicat:
3 destinaţii pentru familiile cu copii mici
Călătorii cu copii mici, foto Marc Vorsatz

Să călătoreşti cu un copil mai mic sau mai mare, sau chiar cu 2 ori 3 copii pare complicat. Într-un fel sau altul este – copiii mici se plictisesc repede, au rutina lor zilnică, au preferinţe culinare sau cerinţe speciale, sunt mai expuşi îmbolnăvirilor când sunt mici – sistemul imunitar fiind în formare. Cu toate acestea, o vacanţă în natură alături de copii este excelentă atât pentru părinţi cât şi pentru ei şi le conferă cunoştinţe în plus, le dezvoltă curiozitatea, spiritul de orientare etc. Am selectat câteva destinaţii family – friendly la cel mai mare târg de turism din lume.

Dimineaţa de 6 martie m-a găsit aşteptând cu nerăbdare la coada din dreptul biroului acreditări media a târgului ITB. Imediat ce am primit cardul de acces, o lume întreagă mi s-a deschis în faţă. Să ai ocazia să dai mâna şi să schimbi impresii cu oameni din peste 180 de ţări veniţi să prezinte ce au mai bun de oferit turiştilor, printre care şi România, nu este puţin.
Vizitatorii, specialişti şi public larg au venit din direcţii opuse, de pe 6 continente. Numărul lor atinge în cele 5 zile peste 160.000.

Călătorii cu copii – Ţările Nordice – Islanda

Am început incursiunea gândindu-mă să găsesc câteva destinaţii potrivite pentru familiile cu copii mici, sigure atât din punct de vedere al organizării, cu un sistem sanitar bine pus la punct, infrastructură excelentă, natură generoasă şi perfecte pentru conceptul edutainment (educaţie şi distracţie)
”vizitând” ţările nordice. Ţări foarte prietenoase pentru turişti, cu o infrastructură şi sistem medical bine puse la punct. De altfel, ţări prietenoase şi pentru familiile cu copii mici. În Islanda, printre experienţele unice se numără Aurora Boreală (şanse să apară mari sunt în perioadele 15 octombrie – aprilie, sfârşitul lui august). O altă propunere a islandezilor este să mergi cu snow mobilul către o peşteră de gheaţă.

Călătorii cu copii mici – Norvegia

La standul Norvegiei am găsit o propunere interesantă – excursii la munte cu familia întreagă cu cazare în cabane publice (în funcţie de tipul de cabană şi dacă are sau nu mâncare inclusă, preţurile pornesc de la 50 de lei pe noapte per turist. O pensiune completă ajunge la 388 lei). Excursiile în natură sunt completate perfect de o călătorie în Oslo, capitala Norvegiei.

Călătorii cu copii mici – Suedia

Suedia – este o altă ţară perfectă să călătoreşti cu cei mici.
În regiuni precum Smaland sau Ostergotland activităţile cu cei mici sunt nenumărate. Se poate locui în celebrele căsuţe roşii ”cottage” (de multe ori situate în păduri), se pot lua cursuri de canoe, se fac cursuri de orientare, există chiar domenii private unde sunt insule dedicate copiilor. De asemenea, copiii învăţă cum să protejeze natura, li se explică de ce se important să nu facă focul în păduri, li se arată plante, pot culege fructe de pădure – lingon de exemplu. În plus, există pensiuni ecologice unde se cresc animale iar copiii au acces să le hrănească cu lapte (miei de exemplu). Regiunea Smaland este renumită în toate copilăriile căci de acolo vine poveştile despre ”Pippi Langstrumpf” (original în suedeză ”Pippilotta Viktualia” iar în limba română ”Pippi Şoseţica”) scrise de Astrid Lingren, a cărei casă memorială poate fi vizitată. Tot Smaland găzduieşte şi un parc dedicat poveştilor lui Lingren. Unele zone redau în miniatură un oraş real, pentru ca cei mici să se simtă mari.

Info utile
Islanda: excursii: rss.is, site oficial: inspiredbyiceland.is
Norvegia: cazare în munţi: dnt.no,site oficial: visitnorway.com
Suedia: visitsweden.se, visitsmaland.se, visitostergotland.se

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult