Acasă, departe de casă. Povestea româncei plecată în Bali şi balinezei îndrăgostite de România

România nu mai are nevoie de prezentări. Este o comoară de ţară, dar despre Bali, multe nu prea ştim. De-a lungul timpului a fost supranumit tărâmul zeilor, tărâmul binecuvântat, ţara energiilor positive sau a ceremoniilor. Descoperim împreună povestea unei balineze care a decis să lase viaţa liniştită de pe insulă pentru agitaţia autohtonă şi povestea româncei care a ales să dea traficul infernal şi stresul cotidian pe viaţa într-o oază de linişte şi bunătate.

CSID: Vorbiţi-mi puţin despre experienţa de a locui departe de casă. Cum este să-ţi găseşti o a doua casă şi să-ţi dai seama că, de fapt, locul tău este acolo?

Ni Luh Eka Sumartini: Este o experienţă absolut copleşitoare pentru cineva care vine de la mai bine de 10.000 de km distanţă să trăiască într-o altă cultură şi cu totul altă lume, departe de familie şi cei apropiaţi. Cu timpul însă lucrurile devin fireşti şi încep să înţeleg din ce în ce mai bine cum merge treaba de aici, ba chiar să apreciez mai mult locul de acasă, dar adaptarea înapoi ar fi deja imposibilă dat fiind că am întemeiat aici o familie şi un business care îmi place foarte mult.

Recomandări

Dr. Dana Craiu se luptă să vindece de epilepsie copiii: ”La prima criză mulţi cred că…

Wiesbaden, Germania – 9 motive pentru care oraşul aristocraţilor este delicios

Sorina Ivan Mare: Locuiesc singură de la 14 ani, iar sentimentul de acasă mi-a lipsit foarte mult timp. Prin călătorii am învăţat că putem găsi sentimentul de acasă şi printre oameni care ne sunt străini. Conceptul de casă a căpătat alte valenţe. Acasă nu mai este doar un loc unde vii după serviciu, mănânci şi dormi. Acasă ar trebui să fie pentru fiecare om un sentiment mult mai profund. Asta am observat şi am învăţat în Bali. Asta a contribuit la decizia mea de a rămâne.

În Bali oamenii se ajută foarte mult, îşi zâmbesc şi se respectă. Am locuit 7 luni cu o familie balineză şi am experimentat sentimentul unei familii unite. În Bali, după căsătorie, soţul sau soţia nu au doar acest rol. Nu sunt oameni care aşa cum au apărut în viaţa cuiva pot şi pleca. Ei devin parte din familie exact ca şi o soră sau un frate. Nu prea există divorţuri, aşa cum şi unui frate îi vezi greşelile şi le accepţi sau încerci cu bunăvoinţă şi iubire să le îndrepţi, aşa se întâmplă şi cu cel care îţi devine partener de viaţă.

Cred că această iubire profundă, respect şi ajutor al oamenilor balinezi m-au făcut să găsesc sentimentul de acasă în mine – şi să îl împărtăşesc şi cu cei apropiaţi mie, dar nu numai.  

CSID: Înainte de a face această schimbare este ceva ce aţi fi dorit să ştiţi? Ce i-aţi spune omului care eraţi în urmă cu câţiva ani?

Eka: M-am acomodat foarte greu cu limba, diferenţele sunt enorme şi mi-a fost cel mai greu să mă adaptez cu româna, altfel oamenii sunt la fel peste tot, cu bune şi cu mai puţin bune, îmi place să îi cunosc şi să îi ajut atât cât îmi permite jobul şi familia. Mi-aş recomanda să fiu puţin mai curajoasă şi să accept provocări noi mai devreme decât am făcut-o, însă poate pentru toate există un timp dedicat şi o anumită perioadă în care e bine să parcurgi noi etape.

Sorina: Mi-aş fi dorit să ştiu foarte multe. Să apreciez mai mult timpul. Părinţii. Există un fenomen în mintea noastră care se preocupă de orice altceva mai puţin de momentul prezent şi de ceea ce avem în momentul prezent. Uităm că viaţa nu ne este garantată, dar trăim ca şi cum ar fi. Nu ne mai bucurăm de lucruri mărunte, rar ne mai petrecem timp calitativ şi în linişte alături de familie. Sau cel puţin aşa mi s-a întâmplat mie.

Aveam un business care îmi ocupa tot timpul şi toată atenţia. Uitam să mă bucur de viaţă, să îmi sun părinţii, surorile. Ştiam că sunt acolo, cu viaţa lor. Ştiam că dacă am vrea să ne vedem, pot conduce 200km şi să îi văd. Dar nici asta nu prea făceam, prinsă în ritmul alert al menţinerii unei afaceri. Să fac bani. Să reuşesc. Să dezvolt.

La 11.000 km distanţă gândul de a-ţi vedea familia oricând dispare. Şi am văzut în Bali familii unite şi care apreciază timpul petrecut în familie şi mai ales apreciază că sunt o familie. Nu se ceartă şi nu caută să primească sau să facă averi cu orice scop. Bucuria şi liniştea interioară sunt mai importante decât banii. Deşi fac bani, dar într-un ritm care le permite să se bucure şi de viaţă.

Asta mi-aş spune. Să nu uit să mă bucur de momentul prezent. Că respir. Că iubesc. Că savurez un cappuccino sau un ceai. Că văd un copac frumos sau un om frumos. Că îmi văd surorile sau părinţii.

CSID: Povestea voastră de viaţă şi experienţele pe care le aveţi sunt un motiv în plus de inspiraţie, dar şi de invidie, să spunem aşa. Ce nu ştie lumea, de fapt?

Eka: Orice drum bun sau rău în viaţă se rezumă la un cumul de experienţe şi slavă cerului am avut un parcurs bogat aici, însă fără aceste experienţe nu aş fi putut să fiu omul de azi. Mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să îmi vad de drumul meu de până acum şi sper din tot sufletul să reuşesc să învăţ în continuare frumoasa experienţă a acestei vieţi. Învăţ şi încerc să ocolesc oamenii care nu rezonează cu ce am eu de oferit şi să îi las pe cei cu gânduri negative legate de mine cât mai departe, este singurul mod de a te bucura de ce faci, fără să îţi încarci ego-ul de bagaje care nu sunt necesare pe parcursul vieţii. 

Sorina: Cred că am fost norocoasă în călătoria mea sau ghidată de niste spirite bune şi protectoare. Am avut norocul să întâlnesc numai oameni frumoşi şi care mi-au fost de ajutor cu o vorbă bună, cu o stare pe care o căutam. Şi în Thailanda şi în Cambodgia am întâlnit mereu oameni cu poveşti de viaţă incredibile care mi-au fost de asemenea sursă de inspiraţie.

Există o oarecare melancolie, uneori nevoia unei siguranţe financiare, alteori chiar oboseala de a mai călători şi nevoia unui loc stabil sau a unei case, aşa cum spuneam la început. Sunt recunoscătoare pentru toate experienţele de-a lungul călătoriei şi a schimbării ca şi consecinţă a deciziei mele de a pleca din ţară.

Nu am primit nimic gratuit, am muncit şi muncesc mult pentru a mă susţine şi pentru a-mi susţine călătoriile. Acum ador ceea ce fac, dar până a ajunge în acest punct am lucrat în diverse companii care mi-au oferit job-uri nu pe placul sufletului meu. Dar am lucrat şi am învăţat. Cred că asta nu văd oamenii – munca dincolo de rezultat. Nu am ajuns în Bali şi în Asia pentru că mi-a fost uşor şi aveam tot – din contră am ajuns să am o viaţă frumoasă pentru că nu am avut prea multe şi am avut foarte multe situaţii de viaţă grele – asta m-a determinat să caut fericirea mea.

CSID: Din punct de vedere cultural, cum aţi compara cele două ţări? Ce v-a cucerit complet şi ce vi s-a părut de-a dreptul şocant să vedeţi?

Eka: Cultural vorbind diferenţele şi contrastele din România diferă mult faţă de Bali, însă oamenii sunt la fel peste tot şi au aceleaşi bucurii şi probleme pe care le manifestă în moduri similare. Mi s-a părut formidabil că aici în România lumea este mult mai liberă şi se manifestă foarte frumos în orice zi de sărbătoare. Am fost şocată cel mai mult de reacţiile mai contrastate specifice probabil popoarelor latine (sau cel puţin aşa mi s-a spus) ale oamenilor de aici.

Sorina: Cum spuneam la început îmi place foarte mult respectul balinezilor faţă de oameni şi faţă de familie – lucru care se pierde din păcate încet încet în România. Ca şi European sau persoană care este crescută într-un spirit competitiv şi muncitoresc este şocant să văd detaşarea oamenilor vizavi de un business.

Locuind cu familia balineză care deţine câteva căsuţe foarte frumoase pe care le închiriază în regim hotelier, le-am propus să mă ocup eu de marketing pentru a aduce cât mai mulţi turişti. Ajutorul era total gratuit deci nu ar fi fost vorba de un serviciu plătit. Aceştia mi-au spus că nu este nevoie, ei fac ceremonii în fiecare zi şi se roagă în templu pentru a primi în casele lor doar oameni cu energie bună şi vor face atâţia bani cât au nevoie să facă. Era evident că puteau face mult mai mulţi bani decât făceau la momentul respectiv însă aprecierea lor pentru linişte şi bucurie este mult mai mare decât cea faţă de bani sau de un trai luxos. Ca să fie clar, însă, majoritatea celor pe care i-am înâlnit trăiesc în condiţii mai mult decât decente.

CSID: Ce vă lipseşte de acasă?

Eka: Cel mai mult îmi lipseşte familia! Însă o vizitez an de an şi simt că ei sunt aici cu mine la fiecare pas, fiecare sărbătoare Balineză şi fiecare moment în care eu am avut nevoie de ei.

Sorina: Faptul că nu îmi pot vedea surorile oricând doresc. Laptele şi produsele lactate (în Bali nu prea se găsesc), Uneori apartamentul din Bucureşti – l-am decorat frumos şi îmi dă o energie foarte frumoasă şi de acasă. Îmi e dor uneori să particip la evenimente de business îmbrăcată elegant. În Bali sunt tot timpul în papuci, şlapi sau chiar desculţă. Ador asta – dar un eveniment business cu haine pe masură nu ar strica. Poate voi găsi în viitor.

CSID: Aţi renunţa vreodată la ceea ce aveţi şi trăiţi în prezent ca să locuiţi în ţara natală?

Eka: Foarte greu mai văd această optiune, deoarece aici mă leagă din ce în ce mai multe prietenii, familia întemeiată şi proiectele tot mai frumoase.

Sorina: Nu.

CSID: Vă leagă nu doar dragostea pentru ţara celeilalte, ci şi meditaţia. Ce reprezintă pentru voi această tehnică spirituală?

Eka: Meditatia în Bali este învăţată înca de mic copil când începi să te rogi şi să cauţi mantrele Hinduse. Această tehnică ne face să fim zâmbitori pe tot parcursul nostru şi să lăsăm orice neplăcere să nu ne macine spiritul.

Sorina: Pe mine personal meditaţia m-a ajutat nu doar să am o stare interioară calmă, pozitivă şi de bucurie, dar şi să depăşesc traume emoţionale. Mi-a oferit o perspectivă mult mai sănătoasă asupra vieţii şi m-a ajutat să privesc cu mai multă detaşare lucrurile negative din viaţa mea.

CSID: Staţi în faţa unui neiniţiat care ar căuta să descopere tainele meditaţiei. Care sunt primele lucruri pe care i le-aţi spune?

Eka: Prin meditatie se înlătură cel mai uşor orice temere sau nemulţumire, fiecare poate să îşi dezvolte propriul univers, atât timp cât mintea se goleşte de orice grijă, orice neplăcere şi îţi laşi sufletul să vibreze o stare de bine.

Sorina: Să nu încerce să îşi oprească mintea şi gândurile de la prima şedinţă. Să nu creadă că prima şedinţă este ca o pastilă care îţi ia durerea. Să nu creadă că toate cursurile de “spiritualitate” sunt şi autentice. Să caute până simte că i se potriveşte o anumită tehnică. Şi atunci când simte să aiba încredere în proces, chiar dacă vor veni şi mai multe lucruri negative la suprafaţă. Să aibă credinţă. Credinţa şi starea pe care ar trebui să ţi le dea un maestru vin din starea şi energia lui şi mai puţin din cuvinte şi explicaţii.

CSID: Acelaşi neiniţiat ar putea practica meditaţia, acasă? Cum?

Eka: Oricine poate face asta acasă. Aprinde un beţişor parfumat, pune o mantra de meditaţie, închide ochii şi încearcă să îţi goleşti mintea de orice idee apăsătoare. Cu timpul dacă încerci progresiv vei reuşi să faci asta din ce în ce mai mult şi mai bine.

Sorina: Sigur ar putea. Există tehnici din pranayama care folosesc respiraţia. Tehnicile de pranayama se pot practica oriunde: acasă, la serviciu, în magazin; oriunde simţim că avem nevoie de o stare de calm, de a reduce stresul sau anxietatea sau chiar să ne căpătăm vitalitatea. Dacă învăţăm aceste tehnici de respiraţie, le putem practica oriunde. Şi ne ajută.

CSID: Ce aţi învăţat de la noua familie?

Eka: Noua familie mi-a umplut sufletul de bucurie dar mai ales satisfacţia că am ce să învăţ la rândul meu pe alţii şi sunt ascultată pentru ceea ce am experimentat eu în locul meu natal. Învăţ şi sunt învăţată în fiecare zi şi asta mă bucură cel mai mult!

Sorina: Respectul faţă de familie, ajutorul necondiţionat, faptul că partenerul de viaţă devine membru al familiei exact aşa cum este o soră sau un frate. Am învăţat că neînţelegerile se pot rezolva şi cu calm, înţelegere şi iubire.

CSID: Ce păstraţi de acasă, din cultură, gastronomie, obiceiuri?

Eka: Reţetele din bucătărie, dar şi foarte multe obiceiuri din Bali pe care le-am adaptat în locul în care trăiesc şi mi-am format un cămin cu idei culturale şi de viaţă mixte. Multiculturalismul din casă este cu siguranţă apreciat de cei din jurul nostru şi asta ne face să fim o familie distinctă.

Sorina: Paştele şi Crăciunul sunt obiceiuri care ne rămân în sânge, cred eu. I-am învăţat pe băieţii balinezi cu care lucrez cuvinte în limba română, mă întreabă: ce faci, bună, bine, ce, mulţumesc. Nu doar eu încerc să învăţ indoneziană, dar şi ei trebuie să ştie puţin din limba română.

Am găsit undeva la mare un restaurant cu specific balcanic, mi-am invitat băieţii balinezi şi am mâncat sarmale, mici (ei – eu nu – nu îmi plac), mămăliguţă cu brânză.

CSID: Dacă povestea voastră s-ar putea regăsi într-un film sau o carte, ce titlu ar purta?

Eka: Cel mai apropiat titlu pe care l-aş da când mă gândesc la locul unde am crescut şi felul în care îmi trăiesc viaţa în prezent ar suna cam aşa: două vieţi pe două continente…

Sorina: Aş numi-o Călătoria Eroinei, dar există deja (şi îmi place mult) – aş numi-o Vindecare (deşi poate este un termen prea general), as numi-o poate: IUBIREA DIN MOMENTUL DE ACUM. Mă voi gândi la asta şi vă anunţ când voi scoate o carte şi numele pe care îl va purta.