Vorbind la modul general despre ceea ce prefera elvetienii din punct de vedere alimentar, ne-am putea opri la multe produse din cereale si lactate – in special celebrele branzeturi elvetiene. Importante sunt si legumele precum fasolea, morcovii, conopida, cartofii sau spanacul. La capitolul carne, acestia aleg: carnatii si carnea de vitel, vita, porc, pui sau curcan. Garniturile sunt compuse din cartofi frantuzesti, orez, cartofi natur sau paste. Printre fructele cele mai consumate se numara: mere, pere, struguri, capsuni, fructe de padure (coacaze, zmeura, fragi). O dimineata obisnuita intr-o familie de elvetieni incepe cu o felie de paine cu unt si marmelada/miere sau cu branza, si cereale. Nelipsite sunt cafeaua, ceaiul sau ciocolata calda. Pranzul: poate fi simplu, de exemplu un sandvici sau „birchermüesli” (vezi reteta). Sau impreuna. Cina este luata in functie de ceea ce s-a consumat la pranz, alegandu-se branzeturi, carne sau peste deshidratate. In orice caz, ceva light. Se bea apa plata, bere, vin, ceai, cafea.
Ciocolata, prima alegere
Considerata de multi specialisti drept cea mai buna din lume, ciocolata elvetiana este preparata cu aceeasi precizie cu care se fabrica si ceasurile elvetiene. Sunt folosite ingrediente de cea mai buna calitate: unt de cacao super fin, creme gustoase si lapte proaspat din Alpi. Trebuie sa mai stii ca in fiecare anotimp apar sortimente de ciocolata specifice: de Pasti – iepurasi, toamna – castane sau ciuperci, primavara – flori si iarna oameni de zapada. Astfel, sunt satisfacute toate gusturile. Chiar si impatimitii mecanicii fine se pot delecta cu… ceasuri din ciocolata.
Delicatese
Probabil, fondue este cel mai cunoscut meniu elvetian. Bucatele de paine infipte intr-o tepusa sunt inmuiate in branza topita intr-un vas special, aflat sub o flacara. Secretul consta in topirea mai multor sortimente de branza. In mod traditional, fondue se gateste iarna, dar datorita popularitatii se poate servi in multe restaurante in orice sezon. Desi e bun de te lingi pe „tepusa”, nu trebuie uitate nici caloriile, 100 g avand 247 calorii si 14 g grasimi. Insa, trebuie luate in calcul calciul (51%), vitamina A (9%) si fierul (2%). Cu ce altceva isi mai delecteaza elvetienii gustul? Cu „Zürcher Eintopf” – ceafa de porc cu legume in stil Zürich, desertul „Apfelküchlein” – mar dat prin aluat, prajit si servit cu sos de vanilie si „Basler Leckerli” – super prajituri cu miere.