Norii albi și pufoși ce acopereau cerul senin de deasupra râului Shannon s-au risipit. S-au întunecat. S-au lăsat pradă semiîntunericului. Erau prea grei, prea încărcați de ploaie. Exact ca o persoană ce debordează de furie și singura modalitate este să o reverse. Să verse energie. Aproape nimic nu mai vezi de pe puntea bărcii pe care sunt cu copilul meu Marc Robin 6 ani și tatăl lui. Doar un punct alb în depărtare stă neclintit. Aș spune chiar măiestos: este o lebădă. Albă.
Zi de zi, colonii de lebede albe ne conduc pe calea apelor. Este sunt acompaniate de o parte și de alta a râului de colonii de nuferi. Galbeni. Dar și de cirezi de vaci și turme de oi. Cu viței și miei pufoși. Toate sub măreția cerului infinit la care ai acces când casa ta a devenit o barcă. Cer schimbător. Soarele și ploaia fac casă bună. Sau poate se ceartă pe supremație. Nu mi-a fost clar în săptămâna în care de pe puntea de sus nimeni și nimic nu mai intermedia accesul la înaltul cerului. O vacanță cu totul atipică.
Pe barcă nu ești prins în labirintul unui hotel cu mii de camere și restaurant cu mese întinse la orice oră… Unde ai libertatea de a face nimic și de a avea serviciile celorlalți. Nu, pe barcă m-am simțit precum un melc. Cu casa în spate. Nicio casă în care am stat până acum nu mi-a dat mi-a dăruit o asemenea conexiune strânsă. Și îi înțeleg pe proprietarii de bărci, unii poate milionari, ce curăță cu cea mai fină periuță fiecare milimetru al bărcii de unii singuri.
Nici un hotel nu îți permite să fii atât de conectat cu natura precum o barcă. Să plutești atât de mult încât atunci când pui picioarele din nou pe pământ să tremure… Dar nu înseamnă doar relaxare… Căci pe barcă e mereu ceva de făcut. Căpitanul conduce barca, însă asitentul trebuie să știe să o ancoreze, să facă noduri, să o țină în frâu când sunt baraje, când sunt poduri electrice. Lecții, lecții…
Iar râul Shannon ce udă inima Irlandei, insula verde a Atlanticului, îți dă posibilitatea să înveți să te reconctezi cu tine și cu natura. Și îți dă ocazia să guști din ”fructele sale”: să vizitezi mici orășele cu case superbe și uși în culori vii de pe malul său: Carrick on Shannon mi-a rămas în inimă. Dar Shannon este vestit și pentru pescari. Marc Robin și –a descoperit pasiunea pentru pescuit, iar noi părinții am descoperit câtă răbdare are de fapt.
Însă lecțiile de pescuit au căpătat un alt sens în Donegal, unde am fost cu o barcă de pescari din tată în fiu. Brian pescar de peste 45 de ani și fiul său John ne-au introdus în apele învolburate ale Atlanticului de Nord și învățat cum să pescuim macrou, pollock, cod. Dintre toate, pregătit imediat, macroul este cel mai gustos. ”Cu muștar și puțin zahăr brun” a fost recomandarea pescarilor renumiți pentru expedițiile de observare a mărețului ton cu aripioare albastre. Am eliberat mulți pești, unii au fost însă filetați cu măiestrie de către John și împărțiți cu pescărușii.
Aerul sărat al Atlanticului, ploaia măruntă, barca rodată de timp ce dansa pe valurile mari, copilul meu fericit de la pescuit, pescărușii zeci ce se hrăneau cu pește proaspăt aruncat în aer la fiecare 30 de secunde, așa rapid fileta pescarul irlandez, și gustul de ceai negru cu lapte și zahăr, ceai irlandez… Toate acestea m-au făcut să iubesc Irlanda și mai mult.
Mai ales că și în Donegal tot în directă conexiune am fost cu natura căci am stat într-o iurtă ecologică. Iurta cu o parte din acoperiș din sticlă ce te lăsa să contemplezi stelele și oferea lumină întregile nopți de iunie. Cât să uiți că nu ai electricitate, net sau apă curentă: pentru spălat se folosește apă de ploaie colectată chiar de pe iurtă, iar la toaletă compost. O lume completă diferită special creată pentru a evada din civilizație. Despre cât de prietenoși sunt irlandezii pe care i-am întâlnit numai spun acum… Ba da, proprietara unui bar Frances
McPartland a mai dat o tură de bere neagră clienților săi și a condus rapid către supermarketul din orășelul vecin, singurul deschis la acea oră, să ajute niște turiști rătăciți. Adică pe noi…
P.s. Mai menționez doar că România este iubită de irlandezi. Iar Irlanda m-a surprins cu plajele superbe cu apă turcoaz și nisip alb la Altlanticul de Nord în Donegal, dar și cu sânziene, fix pe 24 iunie când eu mă îmbrăcasem în ia românească. Iar inima mi-a fost umplută și când am observat orhideele sălbatice chiar lângă iurta din Donegal. Umpleți inima cu Irlanda!
P.s. 2. Da, iubești ploile Irlandeze pentru că fără ele nimic nu ar fi la fel. Și nici verdele atât de verde. Și nici soarele atât de strălucitor!
Unde să stai:
Houseboat: Le Boat
Iurtă: Lough Mardal
Oferte: Geoplan
Despre pescuit în Irlanda: Angeln in Irland
Pagini oficiale de turism: