Wiesbaden, Germania – 9 motive pentru care oraşul aristocraţilor este delicios

Wiesbaden este un oraş elegant din Germania, renumit pentru vinuri şi ape termale. De altfel, Wiesbaden este un reper arhitectural, culinar şi artistic al lumii.
  • Publicat:
Wiesbaden, Germania - 9 motive pentru care oraşul aristocraţilor este delicios
Wiesbaden, Germania - 9 motive pentru care oraşul aristocraţilor este delicios, foto arhiva autor

Cea mai inedită dimineaţă din viaţa mea a început la 5.45 am când a sunat alarma. Ora 6.00 m-a găsit deja într-o piscină infinită cu apă termală situată deasupra oraşului artistocratic Wiesbaden. Un loc strategic să faci mişcare dar şi să observi de la înălţime cum viaţa începe să curgă în oraş. Un oraş salvat de multe ori în istorie de apele termale, de vinurile alese, de artiştii mari şi de oamenii bogaţi care nu au mai vrut să plece de aici.

Sunt într-unul dintre Grand hotelurile lumii. Unul vechi de 200 de ani, unde prinţi, prinţese, nobili obişnuiau şi încă obişnuiesc să vină. Nassauer Hof are acel ceva în aer, acea încărcătură istorică, şarm şi eleganţă pe care nu ai cum să le găseşti uşor. De asta, nu este o aroganţă să fii într-o piscină uriaşă conectată la izvorul de apă termală al oraşului, la ultimul etaj al unui hotel, de unde poţi vedea nestingherit panorama. În Wiesbaden este un mod de viaţă. Eu am ajuns aici fiind invitată la cea de-a 45-a ediţie a German Travel Mart, târg unde Germania prezintă toate punctele de atracţie pentru reprezentanţi din turism şi jurnalişti din întreaga lume. Locul este fermecător. Străzile din Wiesbaden sunt acele străduţe pietruite ce impun eleganţă – poate nu e o idee rea să porţi o rochie lungă de seară cu spatele gol, încă de la prima oră a dimineţii, când pleci după pâine. Gerstenröggli-brot – este preferata mea. Pâinea nemţească este deja în patrimoniul Unesco al lucrurilor imateriale. Nimic nu se compară cu pâinea… Poate doar vinul.

O dimineaţă inedită poate începe într-o piscină cu apă termală situată la înălţime – Nassauer Hof Hotel, Wiesbaden

wiesbaden, germania

 

Vinul alb domneşte în Wiesbaden

Dacă vrei, de exemplu, la micul dejun poţi savura şi un pahar de vin Riesling, vedeta zonei. Mulţi aristocraţi începeau ziua astfel. Apropo de asta, Wiesbaden este despre vin alb. Punct. Din aceste pământuri, strugurii albi îşi extrag seva şi se metamorfozează în vinuri savuroase, care pot fi vândute pentru mii de euro per sticlă. Însă o idee despre vinuri şi arta de a trăi frumos o puteţi avea venind la cel mai mare winebar al lumii (9-18 august 2019) la Schlossplatz Wiesbaden, Dern’sches Gelände şi în faţa catedralei Marktkirche. 1000 de vinuri din regiune vor fi pe papilele gustative ale oaspeţilor din toată lumea care vor fi prezenţi pe parcursul celor 10 zile de festival. Evident, aromele speciale ale vinurilor Rheingau Riesling vor fi acompaniate de bunătăţi culinare provenite de la fermele din regiunea Hessen.

Vinurile din Wiesbaden sunt faimoase, foto 123rf.com

Vii in Wiesbaden

O expoziţie art-noveau extraordinară

După micul-dejun, o promenadă pe bulevardul larg Wielhemstrasse este binevenită, mai ales că nu veţi observa maşini parcate pe străzi şi străduţe (există o parcare subterană). Oraşelul nu este deci sufocat de maşini ci îşi arată în toată splendoarea clădirile vechi. Wiesbaden este o mostră a arhitecturii germane căci din fericire oraşul a fost păstrat în proporţie de 70% după bombardamentele din cel de-al doilea război mondial. Paşii ajung la Muzeul Wiebaden, una dintre bijuteriile cu diamante culturale ale oraşului. Lucrarea artistei germane Rebecca Horn este doar o scurtă introducere în lumea magiei, a aurului, a pendulelor şi a oglinzilor. Pe pe 29 iunie se deschide oficial expoziţia permanentă Art Noveau ce cuprinde o colecţie de 700 de obiecte în stil, donate muzeului de colecţionarul Ferdinand Wolfgang Neess. Am avut ocazia să văd în premieră o parte a expoziţiei (încă era în amenajare) şi pot spune doar atât – o expoziţie multisenzorială ce te face să simţi şi să vibrezi.

Detaliu din lucrarea artistei germane Rebecca Horn, expusă la Muzeul Wiesbaden, foto Mădălina Drăgoi

Museum Wiesbaden Rebecca Horn

Cafele şi cafenele alese plus o fabrică de ciocolată

Este timpul pentru o cafea. Iar cel mai bun răspuns este o cafea super elegantă cum doar în Viena mai găsiţi la Maldaner, un simbol al oraşului de peste o sută de ani. Felurile tipuri de prăjituri, de bomboane, de cafele şi evident vinuri aşteaptă sau mai bine zis sunt aşteptate de localnici şi turişti. O rezervare este bine de făcut în prealabil.
Pentru că dulcele cere dulce, ce aţi zice să mergem în aceeaşi manieră elegantă către o fabrică de ciocolată? Wiesbaden deţine şi acest tip de comoară – se numeşte Kunder şi deţine secretele ciocolatei (bine păstrate, evident) din 1898. Maeştri ciocolatieri se inspiră din locurile şi evenimentele din oraş. Bomboana mea preferată a fost Biserica Rusească, o capodoperă. Aceasta nu este doar de degustat ci şi de vizitat.
Pentru prânz puteţi alege unul dintre micile restaurante din centrul oraşului. Eu vă dau pontul pentru cafeaua de după amiază. Pe străduţele centrale veţi găsi Hepa Coffe, o mică companie cu experienţă de 70 de ani, implicată în sprijirea producătorilor de cafea artizanală din Brazilia. Ce fac ei special? Au o metodă patentată de a măcina boabele de cafea şi de a înlătura straturile interne amare. Cafeaua are o aromă absolut unică.

Wiesbaden are gust de ciocolată. De ciocolată (şi) cu vin, Detaliu Maldaner Cafe, foto Mădălina Drăgoi

Maldaner Wiesbaden

Băi termale pentru trup şi suflet


Aşa cum spuneam, Wiesbaden era în trecut o staţiune de lux, unde veneau nobili, aristocraţi, prinţi, prinţese, artişti. La băi. De altfel, în câteva rânduri în istorie oraşul a fost salvat de izvoarele termale, din cauzele luptelor oraşul pierzând locaţii importante. Însă mereu s-au găsit oameni cu stare ce au investit în reconstrucţie şi restaurare. Goethe a locuit aici, de asemenea, fiind născut foarte aproape în Frankfurt Am Main. Revenind la apele termale calde acestea au rol atât în starea de bine exterioară (relaxare), recuperare medicală dar pot fi consumate ca atare pentru prevenirea osteoporozei de exemplu, datorită conţinutului mare de calciu. Aşadar după amiază poate continua în acelaşi stil alegând o vizită la băi romane. Kaiser-Friedrich-Therme are o arhitectură extraordinară. Nu sunt admise costumele de baie, iar o oră costă 5/euro. De altfel, se plăteşte la ieşire în funcţie de numărul de ore petrecut.

Intrare la băile termale publice Kaiser-Friedrich-Therme, Wiesbaden, foto Mădălina Drăgoi

Bai termale Wiesbaden

Concerte de talie mondială şi cine gourmet inspirate de pe tot mapamondul

O altă bijuterie la propriu şi la figurat va încununa seara la Kurhaus. Elton John tocmai a cântat aici, iar pe 29 noiembrie 2019 Wiesbaden va răsuna pe vocea melodioasă a celebrei mezzo-soprane Cecilia Bartoli.
O cină emblematică pentru Wiesbaden şi stilul de viaţă de aici poate fi la restaurantul declarat instituţie culinară – Ente, premiat an de an de ghidul Michelin în ultimele patru decenii. Meniul este de inspiraţie globală (exceptând Antarctica), iar colecţia de vinuri numără 1.200 din cele mai apreciate din lume.

Kurhaus, Wiesbaden, foto 123rf.com

Wiesbaden Kurhaus

Info utile


Cum ajungi: Zboruri Bucureşti – Frankfurt – diverse companii aeriene
Frankfurt aeroport – Wiesbaden: cu trenul (45 de minute), DB www.bahn.com
Cazare: Hotel Nassauerf Hoff*****, de la 204 euro/cameră/noapte, www.nassauer-hof.de
Muzeul Wiesbaden: https://museum-wiesbaden.de , 10 euro/bilet, copiii sub 18 ani au intrarea gratuită
Maldaner Cafe: http://maldaner1859.de
Pagini oficiale: Wiesbaden: www.wiesbaden.de, Hessen Tourism: www.hessen-tourismus.de
Germania Turism: www.germany.travel
Wiesbaden este uşor de accesat ca toate oraşele din Germania şi de către persoane aflate în carucioare cu rotile.

Fotografii 123rf.com, Mădălina Drăgoi

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult