Prințul Harry a uimit pe toată lumea după ce a povestit o întâmplare prea puțin știută, care a cauzat multe speculații. Se pare că Regele Charles și Camilla i-au cerut lui Kate Middleton să își schimbe numele. Deși Regele Charles are o relație specială cu nora sa, iar Camilla o consideră o parte esențială a Familiei Regale, această cerință a stârnit curiozitatea și uimirea multora.
Catherine, cunoscută publicului larg sub numele de Kate Middleton, a primit o cerere surprinzătoare din partea Regelui Charles și a Camillei: să își schimbe modul de scriere al numelui său. Motivul acestei cerințe a fost legat de evitarea confuziei în semnături regale.
„Existau deja două litere regale cu un C și o coroană deasupra: Charles și Camilla. Ar fi prea derutant să mai avem încă unul. Să fie Katherine cu un K, au sugerat ei”, a povestit Prințul Harry în cartea sa, Spare.
Însă, Kate, nu a dat curs acestei cereri și a continuat să folosească semnătura sa tradițională. În ciuda acestei decizii, relația dintre Kate și Regele Charles, precum și Camilla, a rămas una apropiată. Prințul Harry a relatat și reacția fratelui său, Prințul William, în momentul în care a aflat despre propunere: „M-am întors spre Willy, i-am aruncat o privire care spunea: ‘Asculți asta?’. Fața lui era inexpresivă”, a dezvăluit Prințul Harry.
În contextul luptei sale împotriva cancerului, Regele Charles a reușit să își reia o parte din îndatoririle regale, fapt ce a adus ușurare atât pentru el, cât și pentru Prințesa de Wales și Prințul William. Un expert regal a confirmat că această veste a fost primită cu bucurie de familie.
„Această veste va fi o mare ușurare pentru William să îl aibă pe tatăl său nu numai înapoi în formă, ci și în acțiune, ușurând o parte din presiunea asupra prințului de a fi în oraș când are propria sa familie tânără și soția de care să aibă grijă”, a declarat fostul corespondent BBC Royal Jennie Bond.
Sursă foto – Profimedia