Alexandra Velniciuc are un truc care o ajută să îşi păstreze silueta din liceu. Actriţa face zilnic câte 300 de abdomene. Şi nu renunţă la ele niciodată, orice-ar fi. “Am această rigoare, de a face zilnic mişcare. Merg alert câte 6 km pe zi. Şi fac câte 300 de abdomene, orice-ar fi”, spune Alexandra, care din 8 septembrie va fi concurentă la emisiunea Te cunosc de undeva.
De altfel, mişcarea o ajută pe Alexandra să aibă un tonus de invidiat şi să nu îşi schimbe ţinutele prea des. “Eu şi acum port hainele din liceu”, mai spune vedeta Antenei1.
Vara aceasta, Alexandra Velniciuc a făcut naveta în Grecia, în satul de la malul mării unde, de 20 de ani, îşi petrece vacanţele împreună cu soţul ei, regizorul Şerban Puiu. De data aceasta, Alexandra n-a mai putut sta acolo toată perioada pe care şi-ar fi dorit-o, din cauza programului aglomerat pe care l-a avut în ţară. Însă cele şase drumuri dus-întors în Grecia pe care le-a parcurs cu maşina au fost departe de a fi obositoare. Şi asta pentru că îi place foarte mult să şofeze. Şi pentru că în maşină nu se plictiseşte niciodată.
“În maşină e oaza mea de linişte. Îmi dau telefoanele, îmi repet textele pentru teatru şi, mai nou, îmi învăţ rolurile pentru “Te cunosc de undeva!””, spune Alexandra.