Solista Andreea Bănică a dezvăluit public că ea, dar și fiica sa de 14 ani, Sofia, s-au vaccinat împotriva infecției cu HPV. De asemenea, vedeta are în plan să-l vaccineze și pe fiul ei, Noah.
Andreea Bănică are mare grijă de sănătatea ei, așa că a decis să-și facă preventiv vaccinul împotriva infecției cu HPV. În plus, ea a detaliat că și fiica ei de 14 ani a fost vaccinată. Pe rețelele de socializare, cântăreața a dezvăluit că decizia a fost una de prevenție, nu ca urmare a unei infecții cu HPV.
„Am ajuns la medic să fac a doua doză de Gardasil, vaccin împotriva HPV. Mai am o doză și gata! Vai, câtă lume bolnavă! Îl fac preventiv, la recomandarea medicului! I-am făcut și Sofiei, urmează Noah, pe la 11-12 ani! Pentru grupa de vârstă 9-14 ani acest vaccin poate fi administrat conform unei scheme cu două doze.
De asemenea, mai este posibilă administrarea și cu 3 doze, astfel: 0, 2, 6 luni. Pentru pacienții care au 15 ani sau mai mult, vaccinul trebuie administrat conform schemei cu 3 doze, astfel: 0, 2, 6 luni”, a transmis Andreea Bănică pe contul personal de Instagram.
După ce s-a vaccinat, multe persoane au întrebat-o pe Instagram ce înseamnă infecția cu HPV. Solista a detaliat care sunt riscurile acestei infecții la femei.
„Of, nu credeam că pot primi o astfel de întrebare. Mă îngrijorează că sunt femei care nu știu ce este HPV! Virusul papiloma uman (HPV = human papillomavirus) este un virus papilloma care infectează epiderma și membranele mucoase ale omului. HPV poate duce la cancer de cervix, vulvă, vagin și anus la femei. La bărbați, poate duce la cancer de anus și pelvis”, a mai precizat Andreea Bănică.
Sursa foto: Facebook Andreea Bănică