Vedetele fascineaza, iar
atunci cand exceleaza la capitolele cariera, familie si frumusete,
retetele lor de viata atrag ca un magnet. Andreea Berecleanu este
una dintre persoanele care traiesc exemplar si ne-a marturisit ca
isi educa si copiii in acelasi spirit al vietii
sanatoase.
CSID: Ce-i place familiei Zaharescu sa aiba in meniul
zilnic?
Andreea Berecleanu: Morcovi proaspeti, mere, broccoli,
peste, papaya, croissant cu miere, lapte, struguri, cereale,
ananas, inghetata de casa… Peste toate, sucuri naturale in diverse
variante.
CSID: Incercati si retete culinare specifice altor
tari?
A.B.: Aproape saptamanal, iar vara, zilnic, incerc o noua
reteta. A devenit o pasiune sa descopar noi arome si sa-mi pun
rabdarea la incercare. Spre exemplu, de la retetele pentru
garnituri la peste sau carne, pana la salate sau paste, am trecut
prin multe popoare si am preluat multe secrete de gatit. Acum
incerc sa invat sa fac in casa cat mai multe feluri de chutney.
Rezultatele sunt uimitoare, atat timp cat avem casa plina de
prieteni mereu.
CSID: La fel cum pentru un pianist mainile sunt „aur”,
pentru un prezentator tv aspectul fizic si in special, fata sunt
nepretuite. Cat de greu este sa iti mentii sanatatea si frumusetea
tenului? Care este reteta?
A.B.: Trebuie sa avem grija de ten, asa cum
trebuie sa fim atente cu alte parti ale corpului mai putin
vizibile. Este o deprindere care incepe din copilarie, atunci cand
invatam sa ne protejam impotriva soarelui puternic, continua in
adolescenta si apoi, ca adult. Este o responsabilitate fata de un
dar frumos pe care l-am primit la nastere. Pentru mine, ingrijirea
tenului este o preocupare constanta, care vine natural, din
dorinta de a pastra cat mai mult timp un ten fara pete, fara pori
deschisi, hidratat si luminos. Am gasit de curand formula cea mai
potrivita pentru tenul meu, gama Total effects de la Olay. Folosesc
crema de zi si de noapte, conturul pentru ochi, serumul de
hidratare, dar si produsele de demachiere ale aceleasi marci.
CSID: Ce faci ca sa te mentii in forma si sa previi
imbatranirea: iei vitamine, faci cure de detoxifiere, mergi regulat
la spa?
A.B.: Folosesc creme potrivite pielii mele, care
ajuta la pastrarea unui ten cu aspect cat mai tanar in timp, incerc
sa mananc sanatos, chiar daca ma mai rasfat cu dulciuri sub diverse
forme, practic sport in aer liber, merg pe jos fara nici o tinta,
doar de dragul plimbarii si aproape zilnic fac sucuri de fructe sau
legume proaspete, pe care le beau ca atare sau in combinatii cu
iaurt si fulgi de ovaz.
CSID: Ce sfaturi pretioase despre sanatate si frumusete ai
primit de la mama ta?
A.B.: Mama este si acum un exemplu pentru mine, asa cum a
fost si cand eram copil. Este o vorba care spune sa-ti privesti
mama la varsta de 50 de ani si o sa te vezi pe tine la aceeasi
varsta. Daca mama are acum 60 si arata de 50, inseamna ca sunt
norocoasa.
CSID: Enumera cateva tips-uri de aur pe care le aplici
pentru machiaj.
A.B.: Am invatat cate ceva de la toate prietenele mele
profesioniste in arta machiajului. Si am primit cu mare bucurie si
recunostinta sfaturi pe care le aplic zi de zi. De exemplu, Mirela
Vescan m-a intrebat odata ce prefer sa transmit vizual: ochi mari,
rotunzi si plini de candoare, gen Anne Hathaway, sau o privire
plina de mister si senzualitate, gen Sophia Loren. Fac precizarea
ca ambele tipuri de machiaj se puteau aplica fizionomiei mele.
I-am raspuns: „Depinde”. Cred ca asta trebuie sa invatam, sa stim
sa ne potrivim contextului, sa ne machiem adecvat situatiei in care
ne aflam, sa cunoastem trucuri care ne salveaza in 5 minute si, cu
toate astea, sa ne pastram naturaletea.
Citeste din 1 aprilie continuarea in editia tiparita a
revistei Ce se intamla,
Doctore?
Pictorial realizat de ADRIAN STOICOVICIU
Make-up artist: MIRELA VESCAN
Hair stylist: FELICIA NOVAC
Stilist: MADALINA DRAGOI
Vestimentatie: Ipekyol, BSB Fashion, garderoba personala
Multumim Magnolia SPA pentru locatia pusa la dispozitie
Citeste si: Crema hidratanta cu SPF mentine tineretea
tenului