Andreea Marin a fost premiată pentru gala pe care a organizat-o anul acesta. Chiar dacă s-a bucurat de aprecierea publicului, fosta prezentatoare TV a mărturisit prețul pe care l-a plătit pentru munca titanică care a fost în spatele acestui succes.
„A fost nevoie de o săptămână de analize pentru a ne da seama că am burnout, pentru a ne da seama ce este cu mine. Nu am dormit 48 de ore, deloc”, a declarat Andreea Marin pentru Spynews.ro.
Chiar dacă s-a dat peste cap și a ajuns pe mâinile medicilor, Andreea Marin tot nu a reușit să termine tot ce și-a propus, ci doar 80%. Vedeta mărturisește că a avut o echipă foarte frumoasă în spate, însă au fost foarte puțini din punct de vedere numeric.
„Nu am dormit pentru că nu apucam să termin tot ce aveam de făcut, oricum nu am reușit, am reușit să termin în proporție de 80% din tot ce mi-am propus. Dar era acea teamă că nu voi reușii să duc la bun sfârșit tot ceea ce mi-am propus. Eram o echipă frumoasă, dar puțini ca număr și în sală erau peste 1000 de oameni, sute de oameni de coordonat, nu a fost deloc ușor”, a mai pus Andreea.
Vedeta nu a dormit timp de 48 de ore și a muncit foarte mult pentru a ieși totul impecabil, iar acest lucru i-a oferit și diagnosticul: burnout.
„Dacă te agiți, dacă muncești, dacă ești într-o viteză 48 de ore, și apoi ești în fața a 1000 de oameni în sală, în fața tuturor echipelor de televiziune prezente acolo, dai interviuri, faci gala, esti și producător și prezentator, intri într-o temere, e copleșitor din punct de vedere al emoțiilor. Nesomnul nu este deloc o idee bună, nu am să mai fac asta, m-am învățat minte și rezultatele…”, a continuat vedeta.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, burnout-ul reprezintă „Epuizarea ca rezultat al stresului cronic la locul de muncă, care nu a fost gestionat cu succes” și se caracterizează prin trei dimensiuni:
Efectele negative ale burnout-ului se răspândesc în fiecare domeniu al vieții, inclusiv acasă, serviciu și viața socială. Burnout-ul poate provoca, de asemenea, schimbări pe termen lung în corpul persoanei afectate, care ofac vulnerabilă la diverse boli , de aceea este recomandat să fie luate măsuri de la primele semne.