Anghel Damian, celebrul actor regizor și scenarist care e căsătorit cu cântăreața Theo Rose, a dezvăluit că suferă de sindromul impostorului. Aceasta a oferit mai multe detalii despre stările prin care trece și sentimentele pe care le are.
Într-o discuție sinceră cu actrița Dana Rogoz, Anghel Damian a vorbit cu sinceritate despre starea lui. A recunoscut că suferă de sindromul impostorului. „Sufăr de Sindromul impostorului. Mă confrunt cu acest sindrom. Habar nu am de unde.
Știi ce cred eu? Sper că nu o să sune ciudat, dar în mine este această luptă între a suferi de acest sindrom al impostorului în care îmi pun foarte multe probleme și pe de altă parte orice task mi-a fost dat în general întotdeauna am crezut că se poate face. Orice! Că e vorba de sport, că e vorba de școală, nu știu.
Am tranziționat de la actorie la regie și nu mi s-a părut gen Doamne, ce o să fac eu acum. Ok, hai să vedem. Oricum e sănătos să ne punem întrebări”, a explicat actorul.
Sindromul impostorului presupune faptul că cel puțin o dată în viață v-ați confruntat cu unul sau mai multe dintre următoarele gânduri:
Jena și teama de eșec + gânduri cu conținut negativ, cum ar fi: „La ce mă gândeam?”, „Nu sunt suficient de bun”, „Toată lumea își va da seama că sunt inutil”, „Dacă încerc asta, voi eșua!”
Reacții față de gândurile negative: pregătirea excesivă pentru a-i impresiona pe ceilalți, procrastinarea și panicarea, creșterea comportamentelor superstițioase, cum ar fi nepurtarea unui anumit obiect de îmbrăcăminte din cauza convingerii că ar putea aduce ghinion, dorința de a se retrage din situația de care se teme sau de a evita orice persoană care amintește de situația specifică, ducând în cele din urmă la evitarea prietenilor, a profesorilor sau a colegilor de muncă, credința fermă că toată lumea te critică, credința că toți ceilalți nu s-au simțit niciodată ca tine și nu te-ar putea înțelege.
Reacții de anxietate fizică persistente, cum ar fi: creșterea ritmului cardiac, respirație superficială, palme transpirate, tensiune musculară, insomnii sau, la polul opus, somnolență.
Dacă ai bifat și tu criteriile enumerate mai sus, s-ar putea să te fi confruntat și cu sindromul impostorului. Sindromul impostorului nu este o tulburare medicală sau psihologică, ci o experiență obișnuită care se declanșează la o mulțime de oameni, în special la oameni inteligenți, talentați și de succes. Este mai răspândit la femei, precum și la minorități. Deși sindromul impostorului este mai frecvent întâlnit în aceste categorii, poate apărea la oameni de toate genurile și toate rasele, precum și toate ocupațiile.
Foto: Facebook