Ashley Graham, surprinsă în timp ce schimbă scutecul copilului în mijlocul magazinului

Ashley Graham a fost surprinsă în timp ce schimba scutecul copilului chiar în mijlocul magazinului.
  • Publicat:
Ashley Graham, surprinsă în timp ce schimbă scutecul copilului în mijlocul magazinului
FOTO: Instagram / Ashely Graham, surprinsă în timp ce schimbă scutecul copilului în mijlocul magazinului

Ashley Graham se numără printre vedetele care nu se tem de criticile fanilor, nici când vine vorba de siluetă şi nici când arată cum este ea ca mamă. Mai exact, modelul în vârstă de 32 de ani a postat pe contul ei de Instagram o fotografie în timp ce-i schimba scutecul copilului chiar în mijlocul unui magazin.

Ashley Graham este cât se poate de transparentă în privinţa vieţii private, iar asta nu a împiedicat-o să împărtăşească fanilor cum se descurcă de când a devenit mamă. Şi, când natura te cheamă, te adaptezi. Modelul a postat o fotografie pe reţelele de socializare în timp ce se află la cumpărături alături de fiul ei, Isaac Menelik Giovanni în vârstă de o lună, pe care îl schimbă de scutec chiar în mijlocul magazinului. Aşezat pe spate, pe o păturică, proaspăta mămică menţionează că nu a găsit nicio toaletă aşadar, se descurcă cum poate şi unde poate.

Nu este prima oară când vedeta se afişează aşa în faţa fanilor. Recent, Ashley a postat o serie de fotografii şi filmuleţe în care apare în timp ce-şi alăptează copilul, bineînţeles ocupându-se în acelaşi timp şi de alte responsabilităţi.

În privinţa numelui, vedeta susţine că ea şi Ervin, partenerul ei de viaţă, au ales să-şi numească fiul Menelik, care înseamnă ”fiul înţelepciunii”, după ce au călătorit în Etiopia Crăciunul trecut şi au învăţat de acolo că primul împărat s-a numit Menelik I. De asemenea, partenerul modelului susţine că numele Isaac are o semnificaţie biblică, în timp ce Giovanni a fost sugerat de un prieten.

Urmărește CSID.ro pe Google News