Anca Țurcașiu (54 de ani) a vorbit în urmă cu ceva timp, în cadrul podcast-ului „Sănătatea Ta, Prioritatea mea”, cu dr. Adina Alberts, despre problemele cu care se confruntă de când a intrat la menopauză. Artista a descoperit că suferă de tiroidita Hashimoto.
„După ce am intrat la menopauză, am avut o inflamație articulară foarte puternică, gravă, deci ceva cumplit. Mi-a ieșit o analiză destul de proastă, vai acum boli autoimune, toată lumea sau cel puțin pe mine m-au trimis acasă, du-te și obișnuiește-te cu boala că nu există remediu, acum toți avem aceste boli autoimune. Habar nu am ce înseamnă ele, nici nu prea mă interesează. Atpo era valoare foarte mare, tiroidită Hashimoto”,a dezvăluit Anca Țurcașiu, în podcast-ul „Sănătatea Ta, Prioritatea mea”.
De asemenea, artista a mărturisit că nu mai mănâncă carne de la 20 de ani și că nu i-a plăcut niciodată acest aliment. „Eu nu am fost carnivoră de când mă știu. Mama m-a forțat să mănânc carne toată copilăria, a fost un chin pentru mine. Când am plecat de acasă, la 20 de ani, evident că nu am mai mâncat, natural”.
Tiroidita Hashimoto este o boală autoimună care afectează tiroida, ducând la scăderea cantității de hormoni produși de aceasta. Potrivit medicilor, tiroida este o glandă în formă de fluture prezentă la baza gâtului, este responsabilă de producerea unor hormoni esențiali pentru reglarea funcțiilor corpului, funcții precum creșterea sau reglarea metabolismului.
Atunci când producția acestor hormoni scade apare hipotiroidismul, iar organismul nu mai primește aportul necesar pentru a susține o funcționare normală. Tiroidita Hashimoto se manifestă atunci când sistemul imunitar începe să atace glanda tiroidă. Momentan, nu se cunosc cauzele științifice exacte pentru care sistemul imunitar încetează să mai recunoască tiroida și produce anticorpi meniți să o trateze ca pe un corp străin. Boala nu are leac!
Anca Țurcașiu ne dezvăluia cu ceva timp în urmă că nu mai consumă, de când a aflat de boala autoimună de care suferă, nici apă din comerț. „Nu mai consum apă din comerț. Beau o apă specială care se diferențiază toate celelalte. Este apa kangen, o apă ionizată alcalină, care filtrează clorul și multe alte impurități. O beau, mă spăl cu ea, îmi spăl și fructele și legumele, și gătesc cu ea. Atunci când mă spăl cu ea îmi lasă pielea catifelată, nu e nevoie să mai folosesc crema. La fel în cazul legumelor și fructelor, se elimină toate pesticidele și erbicidele. Costă, dar e apă vie, iar sănătatea e mai importantă”, ne spunea artista în urmă cu ceva vreme.
„Eu am renunțat să mănânc carne la 20 de ani, pentru că m-am născut o persoană căreia nu i-a plăcut carnea. Eu nu am fost carnivoră de când mă știu. Mama m-a forțat să mănânc carne toată copilăria, a fost un chin pentru mine și, când am plecat de acasă, la 20 de ani, evident că nu am mai mâncat, adică natural, nu pentru că iubesc animalele sau cum declară alții”, a declarat Anca Țurcașiu.
Sursă foto: Instagram @ancaturcasiu