Alexia și Aris Eram, copiii Andreei Esca și ai lui Alexandre Eram au pornit în cea mai mare aventură a vieții lor, în America Express 2023. Puțini știu însă cu ce probleme de confruntă fiica Andreei Esca.
Într-un podcast al prietenei și colegei sale din cadrul competiției, Laura Giurcanu, aceasta a mărturisit că suferă de anxietate și că face terapie de 7 ani în acest sens.
„Eu plâng foarte des, plâng aproape în fiecare zi. Ultima oară am plâns acum două zile, pentru că nu mă simțeam bine. Eu așa mă descarc. Nu mă simțeam în largul meu”, a fost mărturisirea surprinzătoare a Alexiei Eram.
Fiica Andreei Esca a vorbit deschis despre subiectul controversat, povestind că face terapie de mai mult timp. Aceasta a ținut să transmită că terapia este extrem de importantă în vindecare.
„Cred că toată lumea suferă de anxietate și de stres. Trăim într-o lume haotică, dar fac terapie, oricum, o dată pe săptămână. Cred că mă ajută foarte mult. Am perioade foarte des, că tot ziceam că sunt pozitivă, în interiorul meu nu sunt tot timpul așa de pozitivă. Nu neapărat pentru că aș avea ceva. Pur și simplu cred că toate lucrurile astea din jurul tău, stresul, presiunea, te fac să fii mai anxios. (…)
Fiecare are problemele lui. Nicio problemă nu poate să fie mai mică sau mai mare, pentru mine asta este o problemă mare. (…) Dar nu prea-mi place să-mi port milă. Asta e, mă simt așa, toată lumea se mai simte așa, îmi rezolv singură problemele la terapie și atât”, a adăugat Alexia.
Atacurile de panică sunt episoade de anxietate apărute brusc, în care simți teamă intensă și disconfort fizic accentuat, deși nu ești expus niciunui pericol real sau nu există o cauză evidentă. Deși fenomenul în sine nu constituie o amenințare la adresa vieții, poate fi totuși înspăimântător, afectând semnificativ calitatea vieții.
În principiu, simptomele tulburării de panică apar de obicei în adolescența târzie sau în prima parte a tinereții și afectează mai mult femeile decât bărbații. La început, atacurile de panică apar brusc, fără avertisment, dar cu timpul, ajung să fie declanșate de anumite situații.
Terapiile cognitiv-comportamentale și-au dovedit științific eficiența în tratarea anxietății și depresiei, având o metodologie bine pusă la punct și unitară în ceea ce privește intervenția.
Citește și: Terapia prin compasiune poate preveni anxietatea și depresia