Smiley și Delia Matache sunt doi adulți cu minte… de copii. Partenerul Ginei Pistol și jurata emisiunii iUmor de la Antena 1 au recunoscut că suferă de sindromul Peter Pan.
Artistul Andrei Tiberiu Maria, pe numele său de scenă Smiley, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că suferă de sindromul Peter Pan. Deși nu este o condiție recunoscută de sănătate mintală, mulți experți sunt de acord că acest model de comportament poate avea un impact asupra relațiilor și calității vieții.
Chiar dacă este adult în toată firea, Smiley a mărturisit că nu uită „să se joace câteodată”.
„Sufăr de complexul Peter Pan, sper să nu-l pierd. Vorba aia pe care o zic, să nu uit să mă joc câteodată, este atât de importantă. Ideal e să găsești un echilibru, eu tot timpul îmi găsesc un echilibru în tot sau mă străduiesc să-l găsesc”, a spus Smiley, într-un podcast.
Și Delia Matache a recunoscut, în podcastul moderat de Gojira, că suferă de același sindrom. Cântăreața a mărturisit că suntem precum „niște copii dezvoltați”.
„Ni se mai ridează pielea, avem experiență și bani, dar tot copii suntem. Ne cumpărăm jucării. Cu aceeași bucurie, mă uit și fac: «iiii, magazin de jucării, orice, cosmetice, tricouri». Și n-ai voie să uiți, depinde cum te-a marcat copilăria. Pe mine copilăria mea m-a marcat”, mărturisea artista.
„Toți copiii, cu excepția unuia, cresc”, a scris JM Barrie în romanul său din 1911, „Peter și Wendy”. Vorbea despre Peter Pan, băiatul care nu avea să crească, rămânând la stadiul de adolescent. Deși nu există magie care să împiedice copiii să crească fizic, unii adulți continuă să se agațe de zilele fără griji ale tinereții și găsesc sau cel puțin caută provocări emoționale și financiare până la maturitate.
Sindromul Peter Pan, denumirea actuală a acestui tipar de comportament, apare pentru prima dată în cartea doctorului Dan Kiley din 1983, „Sindromul Peter Pan: bărbați care nu au crescut niciodată”. În timp ce Kiley s-a concentrat asupra acestui comportament la bărbați, sindromul Peter Pan poate afecta persoanele de orice gen sau cultură.
Este de reținut că nu este o condiție recunoscută de sănătate mintală. Cu toate acestea, mulți experți sunt de acord că acest model de comportament poate avea un impact asupra relațiilor și calității vieții.
Iată câteva consensuri cu privire la modul în care acest comportament intervine adesea în relații, la locul de muncă și în atitudinile personale față de asumare și responsabilitate.
În relații, posibil ca acest lucru apare cel mai clar în niveluri divergente de ambiție, așteptări, obiective de viață și capacitatea de a-și asuma angajamente.
Dacă partenerul dumneavoastră are sindromul Peter Pan, s-ar putea să aveți impresia că i-ar fi greu să se descurce singur în lume. S-ar putea să fiți tentată să îl ajutați în mod regulat cu treburile de zi cu zi și nu numai, doar pentru a-i face viața mai ușoară și lipsită de griji.
Cei care suferă de sindromul Peter Pan, ar putea să: vă permită să planificați activități și să luați decizii importante pentru ei, neglijeze treburile casnice și responsabilitățile de îngrijire a copiilor, prefere să trăiască doar astăzi și să arate puțin interes în a face planuri pe termen lung, prezinte semne de indisponibilitate emoțională, cum ar fi faptul că nu doresc să eticheteze sau să definească relațiile, cheltuie bani în mod neînțelept și să aibă alte probleme cu finanțele personale sau să evite în mod constant abordarea problemelor relației în moduri productive.
Totodată, cei cu sindrom Peter Pan tind, de asemenea, să se lupte cu obiectivele de muncă și carieră. Aceștia ar putea: să își piardă locul de muncă din cauza lipsei de efort, a întârzierii sau a neprezentării la serviciu, să depună puțin efort real pentru a găsi un loc de muncă, să părăsească frecvent locul de muncă atunci când se simt plictisiți, provocați sau stresați, să lucreze doar cu jumătate de normă și să nu aibă interes să urmărească oportunități de promovare sau să treacă de la un domeniu la altul fără a petrece timp dezvoltând abilități într-o anumită zonă.
Persoanele cu sindromul Peter Pan au adesea părinți prea protectivi sau foarte permisivi. Părinții excesiv de permisivi de multe ori nu stabilesc multe (sau vreo) limite asupra comportamentului copilului. Drept urmare, crești crezând că este OK să faci orice vrei. Când ai făcut ceva greșit, părinții tăi au avut grijă de orice consecință și te-au protejat de vină (asumare), așa că nu ai aflat niciodată că anumite acțiuni au avut consecințe.
Dacă s-au ocupat de nevoile voastre financiare până la vârsta adultă timpurie și nu s-au așteptat niciodată să lucrați pentru lucrurile pe care le-ați dorit, este posibil să nu înțelegeți de ce trebuie să lucrați acum.
Pe de altă parte, părinții ocrotitori vă pot face să vă simțiți ca și cum lumea adultă ar fi înspăimântătoare și plină de dificultăți. S-ar putea să vă încurajeze să vă bucurați de copilărie și să nu experimentați abilități precum bugetarea, curățarea casei sau abilități simple de reparații și comportamente de întreținere a relației.
Părinții care doresc să-ți prelungească tinerețea pot evita, de asemenea, să discute cu tine aceste concepte pentru adulți. Acest lucru vă poate conduce la a nu vă orienta corect în jurul acestor concepte în propria voastră viață.