Boala extrem de supărătoare care era să-i fie fatală artistei Otilia Bilionera

  • Publicat:
  • Actualizat:
Boala extrem de supărătoare care era să-i fie fatală artistei Otilia Bilionera
Sursa foto: instagram @otilia.official

În urmă cu cinci ani, cântăreața Otilia Bilionera a fost la un pas de moarte, medicii din Turcia salvându-i viața pe ultima sută de metri după ce, conform spuselor artistei, i-ar fi scos doi litri de sânge din abdomen.

Boala de care suferă solista Otilia Bilionera

În vârstă de 30 de ani, Otilia Bilionera a povestit prin ce a trecut și ce afecțiune era să îi aducă sfârșitul. Aceasta a avut un chist care i-a cauzat numai complicații.

Conform artistei, chistul se afla în zona aparatului reproducător. Otilia Bilionera le-a fost recunoscătoare medicilor care i-au salvat viața pe moment, dar și ovarele. Aceasta a mai menționat si faptul că, după operație, a intrat în depresie.

„Am avut o hemoragie internă provocată de un chist și a trebuit să fiu operată de urgență. Norocul meu a fost că eram în Turcia, iar medicii de acolo au acționat prompt și mi-au salvat viața. Chiar mi-am văzut moartea cu ochii. Din cauza hemoragiei interne, doctorii mi-au scos doi litri de sânge din abdomen”, a declarat Otilia.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Otilia (@otilia.official)

Citește și: Chist ovarian de 32 de kilograme, înlăturat cu succes de o echipă de medici din Mexic

Chisturile ovariane: ce sunt, cum apar și cum se tratează

Chisturile ovariene sunt localizate în interiorul ovarelor sau pe suprafața acestora. Factorii care determină apariția lor variază, iar chisturile pot fi de mai multe feluri. Chisturile ovariene, în special cele care se rup, pot cauza complicații grave.

În general, chisturile ovariene apar în timpul ovulației. Ovulația este perioada din ciclul menstrual în care, de la nivelul unui ovar, se eliberează un ovul matur. Majoritatea femeilor care au chisturi ovariene în contextul ovulației nu prezintă simptome, iar aceste chisturi nu reprezintă un motiv de îngrijorare.

În cazul în care cauzele apariției chisturilor ovariene sunt endometrioza sau sindromul ovarelor polichistice, aceste două afecțiuni pot afecta fertilitatea femeii.

Tratamentul chisturilor ovariene poate fi medicamentos sau poate presupune o intervenție chirurgicală. Femeile care dezvoltă des chisturi ovariene sunt sfătuite de medic să apeleze la o metodă contraceptivă: pilule, inel vaginal sau plasturi hormonali. Astfel, ovulația va fi împiedicată, reducându-se riscul apariției de chisturi ovariene.

Ruptura unui chist ovarian poate duce la complicații precum hemoragie internă și durere insuportabilă, avertizează specialiștii.

Citește și: 80% dintre femei dezvoltă cel puţin o dată în viaţă chisturi ovariene

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult